“Lord, make me an instrument of thy peace. Where there is hatred, let me sow love, Where there is injury, pardon; Where there is doubt, faith; Where there is despair, hope; Where there is darkness, light; And where there is sadness, joy. O Divine Master, grant that I may not so much seek to be consoled as to console, to be understood as to understand, to be loved, as to love. For it is in giving that we receive, It is in pardoning that we are pardoned, and it is in dying that we are born to eternal life.” Francis of Assisi
Citate, poezie și literatură
”Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.” Petre Țuțea
“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei.” (Anonim)
“A ști să râzi în clipele tragice înseamnă a stăpâni tragicul.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Şi ca şi cel ce nu mai vrea ce-a vrut şi prins în mreji de gânduri noi, obscure, deoparte dă ce-a vrut mai la-nceput, aşa şi eu sub poala coastei sure tot cumpănind, îmi mistuii pornirea ce dintru-ntâi lăsasem să mă fure. „De nu mă-nşel şi de ţi-am prins gândirea, măreaţa umbră începu să zică, o teamă laşă ţi-a cuprins simţirea. Fiorul ei pe oameni nu-i ridică spre fapte mari, ci curmă îndrăzneala, ca fiarei când de umbra ei i-e frică.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
“Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: ”N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.” Marin Sorescu, ”Iona”
”Benvolio: Păcat că dragostea, atât de blândă, Se dovedeşte vitregă şi rea. Romeo: Păcat că dragostea, la ochi legată, Nu rătăceşte drumul niciodată.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
“Greu e totul, timpul, pasul. Grea-i purcederea, popasul. Grea e pulberea și duhul, Greu pe umeri chiar văzduhul. Greul cel mai greu, mai mare, fi-va capătul de cale. Să mă-mpace cu sfârșitul Cântă-n vatră greierușa: Mai ușoară ca viața e cenușa, e cenușa.” Lucian Blaga, „Luntrea lui Caron”
“The bad seed that unconsciously—for its genitors—became a new living being, later comes to cause fright to the society from which he originated. Here, practically, society becomes the victim of its own invention. Thereafter, horrified and without being aware of the cause of such evil, society applies the worst punishments for his correction, and invents laws, jails, daggers, panoptic places, forced labor, corporal punishment, and even death, this, in order to try to regenerate or to extirpate evil; nevertheless, evil continues standing, and what is worse, in spite of the existing laws and punishments, it continues advancing in a devastating manner.” Samael Aun Weor, ”The Revolution of Beelzebub”
”În introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — și mai cu seamă cel sărac — și Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea și mai sărac. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău… ce viață-l așteaptă pe el?… Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur… și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e minune oare că pentru el visul era o viață și viața un vis? Era minune că devenea superstițios?” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
“Parents expect only two things from their children, obedience in their childhood and respect in their adulthood.” Amit Kalantri, ”Wealth of Words”
”Şi cu acel smerit surâs, Cu acea blândă faţă, Să faci din viaţa mea un vis, Din visul meu o viaţă. Să mi se pară cum că creşti De cum răsare luna, În umbra dulcilor poveşti Din nopţi o mie una. Era un vis misterios Şi blând din cale-afară, Şi prea era detot frumos De-au trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut Şi prea puţin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. Prea ne pierdusem tu şi eu În al ei farmec poate, Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate. Şi poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii!” Mihai Eminescu, ”S-a dus amorul” (fragment) 1883, 24 Aprilie / 6 Mai
”Trecând prin timp, îl însemnăm sub pas — Aşa îl reprimeşte universul. Dar însuşi timpul, când prin el păşim, Ne schimbă tainic inima şi mersul. Nu bătrâneţea,-n urmă alergând, Spre moarte pasul cearcă să ni-l poarte, Ci doar maturitatea creşte-n noi Şi ne maturizăm până la moarte. Din epocă, din zborul ei şi-al meu, Uzina e o parte, o arteră. Nu fierbe-n doar fier şi minereu, Ci seve ce hrănesc această eră. Pulsaţiile ei se pot simţi Până şi-n iarba fâşâind sub coaste — Cu ele-amestecate se aud Pulsaţiile noastre furtunoase.” Nicolae Labiș, ”Geografia timpului (II)”
”După ce Filomena își isprăvi cântărea, regina, amintindu-și că ziua următoare era o vineri, se întoarse către supușii ei și le zise cu glas dulce: – După cum știți, nobile doamne și tineri cavaleri, mâine e ziua închinată Domnului nostru Isus Cristos și patimilor sale; or, azi o săptămână, dacă v-aduceți bine aminte, am preamărit această zi și ziua următoare, oprindu-ne cu povestitul. De aceea, urmând pilda Neifilei, cred c-ar fi bine să ne oprim și de-astă dată și să încercăm a ne aminti câte s-au săvârșit pe vremuri spre mântuirea noastră în aste sfinte zile. Toți ascultară cu plăcere vorbele pline de evlavie ale reginei lor și apoi, la îndemnul ei, cum noaptea se scursese pe jumătate aproape, se duseră să se odihnească.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”