”Să trăiască fără de ceartă în ce priveşte acestea. Dacă l-ar istovi pe cel sublim sublimul său, atunci ar începe abea să fie frumos şi, gustîndu-l, aş putea chiar să-i găsesc savoarea. Doar lepădîndu-se de sine însuşi, cu astfel de salt ar ieşi din propria sa umbră şi ar putea să facă saltul spre un soare care ar fi al său. Prea multă vreme a stat la umbră, acest ispăşitor al spiritului; obrajii i-au pălit, şi-n aşteptare era să piară de flămînd.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”
Citate, poezie și literatură
”Când în sfârşit m-am smuls din vălmăşia acelor umbre ce rugau rugare, ca să-şi aline-n cer nevolnicia, „Lumina mea, tăgăduiai îmi pare”, am zis, pe-alocuri, că prin rugi se poate să-ndupleci cerul ca să-ţi dea iertare; ori pentru asta ceata lor se zbate. Degeaba-i dar, nădejdea lor, părinte, ori spusa ta n-am înţeles-o poate?” Grăi Virgil: „Ce-am spus nu mă dezminte şi dacă judeci fără greş, fireşte, ai să-nţelegi că dorul lor nu-i minte. Drepatea sfântă-n cer nu se clinteşte fiindcă iubirea într-o clipă spală ce-aici mulţimea aşteptând plăteşte. Cuvântul meu în câte-am spus nu-nşeală; căci ruga-acolo fiind de ceruri ruptă, nu izbutea să ierte de greşeală. Cu grele pricini mintea ta se luptă: alungă-le, căci va veni solia şi vei gusta dintr-a luminii fruptă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul” Cântul VI
“Trebuie să primești ce-ți dau oamenii, fiindcă nimeni nu-ți poate da ceea ce nu are.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
”Doar cinstea mea îi dă imbold vorbirii, În veci iubirea e tâlmaci iubirii, Am spus că inima-mi de-a ta-i legată Că laolaltă s-au pornit să bată, Şi că suntem uniţi prin legământ Că-n suflete trăieşte-acelaşi gând. Dă-mi voie lângă tine să mă-ntind, Că nu mă-ntind prea mult, să ştii, nu mint .” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Numai în fața morții pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oțelește sufletul” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“Când lucrurile pornesc de se dau de-a rostogolul la vale, ele nu se liniştesc până nu ajung jos şi n-au unde se mai rostogoli.” Marin Preda, ”Moromeții”
”Nu-ţi umple blidul cu mâncare din orice oală care fierbe.” Rumi
”Pe sfântul Francisc! Tare te-ai schimbat! Dar Rosalina? Tinerii se-nşală; Se îndrăgesc din ochi, la repezeală. Şiroi de lacrimi ţi-au pătat lumina Şi-obrajii palizi pentru Rosalina. Sărată apă curs-a în neştire Să-ţi pritocească searbăda iubire. Răsună cerul de suspinul vechi Şi plânsul tău îmi hăuie-n urechi. De-atâtea lacrimi ce-au pornit să scurme, Pe chipul tău se văd şi astăzi urme. Iar chin adevărat de-a fost, pricina Mâhnirii tale fost-a Rosalina. De te-ai schimbat, repetă pe de rost; Femeia piere când bărbatu-i prost.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Mi-e drag Benedick şi aş dori să se judece pe el însuşi cu duhul smereniei, ca să vadă cât e de nevrednic de o fată atît de bună.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Everything that irritates us about others can lead us to an understanding of ourselves.” Carl Gustav Jung
”Tat: Atunci, tată, sunt cu totul neputincios s-o fac. Hermes: Ferească Zeul, fiule! Cheamă la tine şi va veni, doreşte, şi se va împlini; leapădă lucrarea simţurilor trupului, iar Divinitatea ta se va naşte; curăţă-te de chinurile animalice, de lucrurile materiei. Tat: Am eu vreun lucru chinuitor în mine, tată? Hermes: Da, şi nu puţine, ci multe, şi încă de temut. Tat: Eu nu le cunosc, tată. Hermes: Primul chin, fiule, este Neştiinţa: al doilea, Mâhnirea; al treilea, Lipsa de măsură; al patrulea, Desfrânarea; al cincilea, Nedreptatea; al şaselea, Lăcomia; al şaptelea, Greşeala; al optulea, Invidia; al nouălea, înşelătoria; al zecelea, Mânia; al unsprezecelea, Pripeala; al doisprezecelea, Răutatea. Acestea sunt douăsprezece la număr şi, supuse acestora, încă multe altele; strecurându-se prin închisoare trupului’, ele îl silesc pe omul dinlăuntru să sufere în simţurile sale. Dar ele pleacă (deşi nu toate dintr-o dată) de la cel ce a dobândit îndurarea […]
“Înainte, mă gândeam aproape tot timpul la soţia mea. Acum, cu cât trec zilele, soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleţi. Una se scoboară, alta se înalţă. Acum nu se înalţă decât mama.” Marin Sorescu, ”Iona”
”Când trupul meu căzu răpus în pleavă, mă-ncredinţai cu remuşcări amare în grija celui ce ne dă izbavă. Păcate grele-am săvârşit, dar mare e mila lui când din înalt se-ndură spre cei ce-n moarte îi cerşesc iertare. Şi dacă-acestea le citea-n Scriptură mai cu răgaz, nu-n grabă, fiecum, cel de Clemente asmuţit cu ură, a mele oase-ar odihni şi-acum sub pietre strânse şi de toţi ştiute la Benevento lângă pod, în drum.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul III
”O să ne facem pernă din trifoi. Un pat, un gând, un suflet amândoi.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Pe Maria o cauți, Hans? De ce n-ai căutat-o aievea până azi? Ți-ai pierdut viața împotrivindu-te voințelor mele, în loc să o urmărești numai pe ea! N-ai iubit niciodată, nefericitule, și doar nimic nu-i mai prețios în lume ca iubirea femeii!” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”