ajutor – Pagina 2 – Wallflowers

Citate, poezie și literatură, Istrati, Panait

mart. 042022

“Nu-i deloc adevărat că omul e creatura care înțelege rostul vieții. Deșteptăciunea lui nu-i servește la mare lucru. Că are grai nu însemnează că nu-i un prost. Dar acolo unde prostia-i întrece chiar și inconștiența animalelor e când e vorba să ghicească și să simtă durerile semenilor săi.
Nu rareori ni se întâmplă să vedem pe drum câte-un bărbat cu chipul palid și cu privirile rătăcite, ori câte-o femeie plângând. Dacă am fi, în adevăr, niște ființe superioare, ar trebui să oprim pe bărbatul sau pe femeia aceea și să le oferim pe dată ajutorul nostru. Aici ar sta toată superioritatea pe care aș fi dispus să i-o atribui omului asupra animalelor!”

Panait Istrati, ”Kyra Kyralina. Codin. Ciulinii Bărăganului”

Alighieri, Dante, Citate, poezie și literatură

nov. 162021

”„Părinte’-al nostru care-n ceruri stai, nu ţărmurit, ci mai vârtos de dragul făpturilor ce-ai zămislit în rai,
slăvită fie numa Ta şi pragul
puterii Tale-n veci şi-n osanale
îţi mulţumească pruncul şi moşneagul.
Pogoare pacea-mpărăţiei Tale
spre noi ce-n van cu mintea-ne săracă
ne străduim s-aflăm spre dânsa cale.
Ca îngerii ce vrerea lor şi-o pleacă şi Ţie Ţi-o jertfesc, cântând osana, la fel şi omul pe pământ să facă.
Şi dă-ne, Doamne, harul Tău şi mana de zi cu zi, căci fără ea-n pustie zadar ne zbatem şi-i degeaba goana.
Şi precum omul a ierta se-mbie,
nu sta nici Tu să-l judeci cât plăteşte,
ci iartă-i lui păcat şi silnicie.
Virtutea noastră care-ades tânjeşte n-o ispiti cu cel ce tronu-Ţi scurmă, ci mântuie-o de el care-o pândeşte.
Nu-i ruga-aceasta pentru-a noastră turmă
ce n-are lipsă aici de ajutor;
ci-i pentru cei care-au rămas în urmă.”
Astfel urându-şi cale bună lor şi nouă, bieţii, sub poveri îndură (precum în vis înduri poveri aori)
dureri şi chin cu fapta pe-o măsură” şi se rotesc pe primul brâu trudiţi, spălându-se de neguri şi de zgură.
Şi dacă-acolo, pentru noi, smeriţi, ei milă cer, ce s-ar cădea pe lume să facă cei de ceruri îndrăgiţi?
Să-i ajutăm s-ar cuveni anume
ca limpezi şi curaţi cum e izvorul,
cu Domnu-n cer curând să se-mpreune.
„Vă ierte de păcat Mântuitorul şi-aripa vă descarce de povară, ca să zburaţi unde vă mână dorul,
ci ne-arătaţi, de ştiţi cumva, vreo scară; iar de mai multe se deschid vederii, pe cea mai lină ne-ndrumaţi şi-uşoară;”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XI

Citate, poezie și literatură, Shakespeare, William

aug. 302021

”Mercuţio:
Dragă Benvolio! Dă-mi o mână de ajutor! Mintea mea o ia razna!
Romeo:
Plesneşte-o cu biciul şi strânge-o-n pinteni! Altfel pierzi alergarea.”

William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

Hartman, Franz

feb. 142021

”Puterea de a vedea nu provine din ochi, puterea de a auzi nu se află în urechi, iar puterea de a simţi nu vine de la nervi; spiritul omului este cel care vede cu ochii, aude cu urechile şi simte cu ajutorul nervilor. Înţelepciunea şi raţiunea, ca şi gândirea, nu sunt conţinute în creier, ci aparţin spiritului universal invizibil, care simte cu inima şi gândeşte cu creierul. Toate aceste puteri sunt conţinute în universul invizibil şi se manifestă prin organele materiale; aceste organe sunt reprezentantele acestor puteri, şi îşi schimbă modul de manifestare în funcţie de construcţia lor materială, deoarece o manifestare perfectă a puterii poate avea loc numai într-un organ perfect construit; iar dacă organul va fi imperfect, şi manifestarea puterii va fi imperfectă, dar de vină nu va fi puterea originară.” (De Viribus Membrarum)

Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”

Hermes Trismegistus

feb. 082021

”Cu greu vom mai zări cerul nostru ancestral prin aceste sfere umede; după o vreme vom înceta să-I mai zărim. Prin această pedeapsă înfricoşătoare nu ne mai este îngăduită viziunea directă; vom putea vedea numai cu ajutorul luminii exterioare; ceea ce avem noi acum nu sunt ochi ci doar ferestre. Durerea noastră nu va fi mai mică nici când vom auzi în aer fraterna răsuflare a vânturilor, cu care noi înşine nu vom mai putea să ne amestecăm, căci aceasta nu va mai avea ca adăpost lumea sublimă şi deschisă ci temniţa strâmtă a pieptului! Dar Tu, Cel care ne alungi şi ne ceri să coborâm din înalturi într-un loc atât de jos, hotărăşte o limită pentru suferinţele noastre! O, Stăpâne şi Tată, atât de repede cuprins de nepăsare pentru lucrarea mâinilor Tale, hotărăşte un soroc pedepsei noastre, binevoieşte să rosteşti pentru noi ultimele cuvinte, câtă vreme mai putem să contemplăm întinderea luminoaselor sfere!”
Această rugă a Sufletelor a fost îndeplinită, o, Horus (…)”

Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”

Muggeridge, Malcolm

nov. 162020

“People think of faith as being something that you don’t really believe, a device in helping you believe simply it. Of course that is quite wrong. As Pascal says, faith is a gift of God. It is different from the proof of it. It is the kind of faith God himself places in the heart, of which the proof is often the instrument…
He says of it, too, that it is the heart which is aware of God, and not reason. That is what faith is: God perceived by the heart, not be reason.”

Malcolm Muggeridge, ”The End of Christendom”

Dumas, Alexandre

aug. 242020

”- Am făcut un jurământ, doamnă, acela de a veni în ajutorul celor întristaţi sau suferinzi, fără a lăsa pe nimeni să-mi vadă faţa. Aş fi putut aduce uşurare trupului şi sufletului vostru; dar, pentru că maiestatea voastră nu-mi îngăduie, mă retrag. Adio, doamnă, adio!
Aceste cuvinte fură rostite cu atâta farmec şi respect, încât făcură să scadă furia şi neîncrederea reginei, fără a-i potoli însă curiozitatea.
– Ai dreptate – zise ea – nu se cuvine ca cei ce suferă să dispreţuiască mângâierile trimise lor de Dumnezeu. Vorbeşte, doamnă, şi fie, după cum singură ai spus, ca prezenţa dumitale să-mi aducă o uşurare a trupului… Ah, am ajuns să cred că Dumnezeu vrea să-l pună la crude încercări.
– Să vorbim mai întâi de suflet, dacă binevoiţi – zise beghina – de sufletul care, sunt sigură, trebuie să sufere tot atât de mult.
– Sufletul meu?
– Sunt cancere sfâşietoare, a căror muşcătură nu se vede. Acestea, regină, lasă pielei toată albeaţa ei de fildeş şi nu ard carnea cu flăcările lor albăstrii; doctorul care se apleacă deasupra pieptului bolnavului nu aude scrâşnind în muşchi, sub năvala sângelui, dinţii nesătui ai acestui monstru; niciodată fierul, niciodată focul n-au răpus sau înfrânt furia acestor flageluri ucigătoare; ele se cuibăresc în mintea omului şi-o corup; cresc în inimă şi-o fac să plesnească; iată, doamnă, atâtea cancere fatale pentru regine; nu suferiţi cumva de vreunul din ele?”

Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”

Alighieri, Dante

iun. 272020

”La vorba lor simţii că mă împunge până-n rărunchi o teamă cu păcat: gândeam că-n veci pe lume n-oi ajunge.
„Maestre scump, ce-ntr-ajutor mi-ai stat de-atâtea ori la cumpene şi care de rele şi primejdii m-ai scăpat,
nu mă lasă, strigai cu-nfrigurare,
şi dacă-n cale ni se pun stihii,
să ne grăbim pe vechea-ne cărare.”
Ci domnul meu ne-nfricoşat grăi:
„Să nu te temi, căci Domnul m-a-nvoit
şi nimeni paşii nu ni-i poate-opri.
Aşteaptă-aici, şi sufletul trudit să-ţi fie pururi de nădejdi sorginte; n-am să te las pustiu şi rătăcit.”
Aşa plecă preabunul meu părinte
şi eu rămas-am îndoielii pradă,
cu „vine-ori nu” luptându-mi-se-n minte.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul VIII

Lerner, Harriet

iun. 192020

“In contrast to the silent, accommodating woman, a man who feels powerless to use his voice violates our very definition of what it means to be a man. Consequently, he may then seek to prove his manhood in the most problematic ways: by being tough and aggressive, by acting up and acting out, or by removing himself emotionally from his relationships. He may be in a relationship where no one is going to tell him what to do, meaning he won’t allow himself to be influenced or even moved by his partner. These are common male responses to feeling utterly helpless to right things through conversation or to speak with clarity, strength, and resolve.”

Harriet Lerner, ”Ph.D.”

Swedenborg, Emanuel

mai 232020

”Uneori nu puteam să-mi adun gândurile pentru a-L contempla pe Hristos pe care-l văzusem numai o clipă; mişcarea şi forţa Duhului au căzut peste mine în aşa fel încât aş fi preferat să înnebunesc. Asta se referea la celălalt preot. Pot compara acest lucru cu cele două talere ale balanţei; pe unul e voinţa noastră şi reaua noastră natură, pe celălalt forţa lui Dumnezeu, pe care Domnul Nostru o duce în ispită aşa încât lasă uneori ca balanţa aceasta să atingă un punct de aequilibrium; dar când ea se apleacă într-o parte, el o ajută să se ridice din nou; iată ce am descoperit după felul de a vorbi al lumii, de unde reiese că numai forţa noastră ne trage în jos şi i se opune mai degrabă decât să fie de ajutor forţei spiritului; şi că e numai şi numai opera Domnului Nostru, care dispune lucrurile după cum înţelege el.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

Swedenborg, Emanuel

mai 162020

”Swedenborg se întoarce la Stockholm în 1741 şi e ales (la propunerea lui Linné) membru al Academiei Regale de Ştiinţe. Devine teozof, se îndreaptă către Dumnezeu prin forţa ştiinţei, devine un om căruia ştiinţa i-a dat gustul infinitului, al absolutului.
De aici înainte începe cea de a doua viaţă a lui Swedenborg: se dezinteresează de ştiinţele exacte, trecând definitiv la teozofie şi religie. În Cartea de vise este consemnată marea iluminare din 1743, când el a primit puterea de a comunica direct cu spirite şi îngeri. Îşi propune să studieze în aceeaşi manieră sistematică lumea spiritului. Se spune că într-o seară, în 1745, la Londra, într-o viziune i se arată Domnul Nostru Iisus, care-i comunică misiunea sa nouă: cu acelaşi zel şi metodă cu care a descris lumea sensibilă, trebuie să exploreze lumea suprasensibilă, lumea supranaturală; să devină profet, să devină în mod ştiinţific vizionar. În Cartea de vise putem urmări acest lung proces: prin ce mijloace simple ajunge să comunice cu spiritele şi invizibilul; şi cu ajutorul viselor pe care le notează imediat, pe viu, pentru a nu pierde nimic din energia lor spirituală, un procedeu pe care suprarealiştii l-au folosit cu încântare. Deci, începând din 1745, când scrie De cultu et amore Dei (un comentariu al primului capitol al Genezei), Swedenborg conversează în mod regulat cu spiritele; el aude limba lor la fel de clar ca limba omenească. El atrage atenţia asupra spiritelor rele, nocive, a celor care nutresc o ură infernală împotriva oamenilor şi care doresc să-i corupă în corpul şi sufletul lor.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)

Margot Benary-Isbert – ”Prayer of an anonymous abbess”

Margot Benary-Isbert – ”Prayer of an anonymous abbess” Benary-Isbert, Margot, Rugăciuni și acatiste

mart. 062020

“Prayer of an Anonymous Abbess:

Lord, thou knowest better than myself that I am growing older and will soon be old. Keep me from becoming too talkative, and especially from the unfortunate habit of thinking that I must say something on every subject and at every opportunity.

Release me from the idea that I must straighten out other peoples’ affairs. With my immense treasure of experience and wisdom, it seems a pity not to let everybody partake of it. But thou knowest, Lord, that in the end I will need a few friends.

Keep me from the recital of endless details; give me wings to get to the point.

Grant me the patience to listen to the complaints of others; help me to endure them with charity. But seal my lips on my own aches and pains – they increase with the increasing years and my inclination to recount them is also increasing.

I will not ask thee for improved memory, only for a little more humility and less self-assurance when my own memory doesn’t agree with that of others. Teach me the glorious lesson that occasionally I may be wrong.

Keep me reasonably gentle. I do not have the ambition to become a saint – it is so hard to live with some of them – but a harsh old person is one of the devil’s masterpieces.

Make me sympathetic without being sentimental, helpful but not bossy. Let me discover merits where I had not expected them, and talents in people whom I had not thought to possess any. And, Lord, give me the grace to tell them so.

Amen”

Margot Benary-Isbert

Swedenborg, Emanuel

mart. 032020

”Toată dimineaţa am fost în obişnuitul meu statu iucunditatis internae, totuşi cu o tulburare în plus, despre care gândeam că provine de la forţa spiritului şi de la nevrednicia mea. M-am pus până la urmă să gândesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, că trebuie să fiu mulţumit cu tot ceea ce îi este plăcut Lui, căci aceasta îi aparţine, şi că nu poţi rezista spiritului când primeşti de la Dumnezeu asigurarea că e graţia Sa, că ea acţionează pentru cel mai mare bine al nostru; căci cum noi suntem ai Lui, trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce îi e plăcut Lui să facă cu ceea ce-i aparţine; totuşi trebuie să ne rugăm Domnului Nostru, căci aceasta nu e pentru nimic în lume în puterea noastră. El mi-a dăruit graţia sa întru aceasta, şi foloseam cât se poate de puţin gândurile mele, dar voiam să înţeleg de ce lucrurile stau aşa; ceea ce era un păcat; gândurile nu trebuie să ajungă până acolo, dar trebuie să ne rugăm Domnului Nostru ca să putem să le stăpânim. E de ajuns că el se milostiveşte astfel, şi în toate lucrurile trebuie să-l invocăm, să-l rugăm, să-i mulţumim şi să recunoaştem cu umilinţă nevrednicia noastră.
Sunt încă obosit în corp şi gânduri, căci nu e nimic pe care să nu-l ştiu mai bine decât ştiu nevrednicia mea şi faptul că eu sunt o mizerabilă creatură; mă tulbura să văd cât de nevrednic sunt de graţia primită.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

Alighieri, Dante

feb. 152020

”Dar eu la ce? Şi cine mă-nvoieşte?
eu nu-s Enea şi nici Pavel; demn nici eu, nici nimeni nu mă socoteşte.
Iar de mă-ncumet totuşi, mă cam tem
că-i nebunească fapta mea; pierdut, pe tine, Tată,-n ajutor te chem.””

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II

Rebreanu, Liviu

feb. 132020

“Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viața efemeră, tot atât de departe de ceilalți oameni ca și un astru de ceilalți aștri, fără niciun mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunității cu alți semeni te înșeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufletești când deodată îți dai seama că nici părinții, nici frații, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înțelege…”

Liviu Rebreanu, ”Jar”

Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?