”- Am făcut un jurământ, doamnă, acela de a veni în ajutorul celor întristaţi sau suferinzi, fără a lăsa pe nimeni să-mi vadă faţa. Aş fi putut aduce uşurare trupului şi sufletului vostru; dar, pentru că maiestatea voastră nu-mi îngăduie, mă retrag. Adio, doamnă, adio!
Aceste cuvinte fură rostite cu atâta farmec şi respect, încât făcură să scadă furia şi neîncrederea reginei, fără a-i potoli însă curiozitatea.
– Ai dreptate – zise ea – nu se cuvine ca cei ce suferă să dispreţuiască mângâierile trimise lor de Dumnezeu. Vorbeşte, doamnă, şi fie, după cum singură ai spus, ca prezenţa dumitale să-mi aducă o uşurare a trupului… Ah, am ajuns să cred că Dumnezeu vrea să-l pună la crude încercări.
– Să vorbim mai întâi de suflet, dacă binevoiţi – zise beghina – de sufletul care, sunt sigură, trebuie să sufere tot atât de mult.
– Sufletul meu?
– Sunt cancere sfâşietoare, a căror muşcătură nu se vede. Acestea, regină, lasă pielei toată albeaţa ei de fildeş şi nu ard carnea cu flăcările lor albăstrii; doctorul care se apleacă deasupra pieptului bolnavului nu aude scrâşnind în muşchi, sub năvala sângelui, dinţii nesătui ai acestui monstru; niciodată fierul, niciodată focul n-au răpus sau înfrânt furia acestor flageluri ucigătoare; ele se cuibăresc în mintea omului şi-o corup; cresc în inimă şi-o fac să plesnească; iată, doamnă, atâtea cancere fatale pentru regine; nu suferiţi cumva de vreunul din ele?”Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
aug. 242020