”- Nu înţeleg ce vrei să spui, milord – zise Raoul.
– Iată părerea mea, miss Mary. Vrei s-o exprim de faţă cu domnul?
Şi zâmbi.
– Dacă vrei să spui – răspunse fata cu mândrie – că eram dispusă să-l iubesc pe domnul de Bragelonne, e de prisos, căci i-am spus-o.
Buckingham stătu o clipă pe gânduri, apoi, fără a se fâstâci, aşa cum se aştepta ea, zise:
– Te cunosc ca un spirit delicat şi mai ales ca un suflet cinstit, de aceea te-am lăsat cu domnul de Bragelonne, a cărui inimă bolnavă s-ar putea vindeca în mâinile unui medic ca dumneata.
– Dar, milord, înainte de a vorbi de inima domnului de Bragelonne, vorbeşte-mi de a dumitale. Vrei să vindec două inimi dintr-o dată?
– Ai dreptate, miss Mary, dar dă-mi voie să-ţi spun că eu am pus capăt oricărei speranţe zadarnice, recunoscând că rana mea e nevindecabilă.”

Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”