”Știu unde Nu știu de unde, Nu știu de ce Și nu știu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele.” Adrian Păunescu, ”Detalii”
Citate, poezie și literatură
Strigoii Pe pat de scândură tot zac și zac În întuneric, Îmi pare c-am trăit un veac De chin deliric. Mi s-au deprins ochii Cu umbrele ce-ades veghează, Aud un zvon suav de rochii Pe care Maica îl trădează. Ar vrea să dea-ntr-o parte Storul de la geam, Ca să-mi citească dintr-o carte Despre rugi și hram. Lumina pe care-o știu în cameră intrând, Venind s-aline, Îmi pare că își râde-n gând De mine. Aș vrea fereastra s-o răpun, Să-i poruncesc: ”Închide-te, ei-hei!” Căci lumina nu mai este-un bun Al ochilor mei. Un gând îmi brazdă o cută-adâncă În fruntea-ngândurată, Să pun în dreptul geamului o stâncă, Când lumina nu-i chemată. Maica-mi cere atunci Îndată să îi zic De ce îi pare c-am văzut năluci, Dar eu îi spun: – N-a fost nimic. Gândul stârnit în pustiu îl alung Și-n minte îl îngrop, Ca mai târziu la storuri să ajung, […]
”Hei, tinere, nu-ţi bate joc de mine; Eu nu vorbesc ca un bătrân smintit, Nici, ocrotit de-al anilor hrisov, Nu mă fălesc cu ce-am făcut de tânăr Sau cu ce-aş face de-aş fi bătrân.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Tăcute-s căile pământului, potecile-ncurcate şi drumurile netezi, tăcute şi-nţelepte… Cine mai bine decât ele-i cunoaşte pe oameni? Căile fără capăt i-au văzut încrezători şi deznădăjduiţi, veseli şi trişti, cântând şi lăcrămând, căci viaţa oamenilor se scurge între cel dintâi şi cel din urmă drum. Sunt drumuri ale vieţii şi drumuri ale Mastarei, sunt drumuri ale luptei, pândite de Ormag, dar toate tac. Şi lungă-i calea lacrimilor, o, Vam, şi dincolo de ea aşteaptă altă cale.” Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”
”Tot ce se naşte dintr-un gând curat E vrednic doar de laudă. Chemaţi-i!” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Îmbată-mă, pădure-n valuri moi De linişte, de iarnă şi de sară, Alungă pentru mine, pe cărări, Prin vânt, cea mai frumoasă căprioară! Aprinde pe cascade vâlvătăi, Fă-ţi stelele mai tainic să lucească, Opreşte-n râpi al frământării duh Şi pace dă-mi, dă-mi pace sufletească!” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
”Nu mă lăsa-ntîmplarea s-o-nsărcinez cu asta, Nu mă lăsa pustiul să-I fac un păzitor… O, Roman! Roman! ce e viaţa omenească? Comedie eternă chiară sub masca morţii, Mi-e greaţă, o, mi-e greaţă de ea – şi totuşi, Roman, Tot ce iubim în lume de viaţă e legat.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
“Fiindcă tocmai ascultam astăzi la radio un fel de prelegere, pe care individul o ținea cu aerul cel mai firesc din lume că spune ceva util și rațional: cum să ne organizăm timpul liber! Fără să-și dea seama că farmecul timpului liber tocmai în asta constă, să nu-l organizezi, fiindcă din clipa aceea a încetat să mai fie liber. Timp liber înseamnă să faci ce vrei, adică să dai curs în voie oricărei tentații, fără sentimentul de culpabilitate că în felul acesta îl pierzi, acel timp. Sigur că în timpul tău liber poți organiza, să zicem, o excursie, dar numai dacă ai chef. Ai zice că nici nu merită să iei în seamă asemenea prostie, dar sunt și oameni care după orele de muncă nu simt bucuria disponibilității, ci un fel de vid, cu atracție spre ceea ce „organizează” alții, aranjamente, întâlniri undeva, și tocmai lor li se adresa individul […]
“A nu te bizui pe infailibilitatea științei poate că nu e tocmai o crimă, când știința însăși își recunoaște neputința de a pătrunde acolo unde sufletul ar avea nevoie de sprijinul ei.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Coboară-n lut părinții, rând pe rând, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin cari ne prelungim pe sub pământ. Se-ntind domol părinții pe subt pietre, în timp ce în lumini mai adastăm, în timp ce fericiri ne-mprumutăm și suferinți și apă vie pe la vetre.” Lucian Blaga, ”Părinții”
”Păstrează-ţi sfatul, Căci trece prin urechea mea de-a surda Ca printr-o sită apa. Lasă sfatul; Să nu-mi dea sfaturi binevoitorii, Afară doar de suferă ca mine. Să vină-un tată ce-şi iubea copila Ca mine, şi ca mine şi-a pierdut-o, Acesta să-mi vorbească de răbdare! Durerea să-şi măsoare-n lung şi-n lat Cu-a mea, să pună-n cumpănă amarul, Atîta chin aici, atît dincoace, Acelaşi chip, o formă şi-un tipar, Acesta de zîmbeşte şi strigînd „Durere, piei!„ în barbă se dezmiardă Şi-n loc să geamă, îşi tot drege glasul, Cârpindu-şi suferinţa cu zicale, Şi-amarul şi-l îmbată cu cheflii, Să vină să mă-nveţe cum să rabd! Dar nu s-a pomenit astfel de om: Povăţuiesc şi-alină suferinţa Doar cel care n-o-ncearcă; Cei ce-o gustă îşi ies din minţi, Când sfatul lor, cândva, Dădea mâniei leacuri iscusite, Lega sminteala-n fire de mătase Şi bolile cu vorbe le vrăjea. Nu, nu, de când e lumea, toţi dau […]
“Muslim says, ‘I am superior to all.’ A jew declares, ‘I am even better than Muslim.’ And a Christian says, ‘I am greater than both Muslim and Jews, and the rest of the religions, because I am the nation of God’s Son.’ But His Divine Eminence declares that superior and best of all is the one who possess God’s love in his heart, in spite of his indifference to any religion.” Riaz Ahmed Gohar Shahi
”Câte lacrimi însă poate să plângă fără să-şi strice vederea? De atâta plâns, bătrâna a orbit într-o zi… Dar chiar fără să vadă drumul, mergea pe el tot mai departe, ducând cântecele de dragoste în lume.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Şi cum Sian Vin îşi iubea mama ca pe ceva sfânt, nu a ieşit din vorba ei, a încetat să mai cânte cântecele lui de dragoste. Dar inima care nu cântă începe să se umple de amarul tăcerii. Şi se umplu cât se umplu, până ce Sian Vin se îmbolnăvi şi de atâta amar şi tristeţe pieri.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Vreau, prin rugăciuni, Să-ntorc iar mila cerului asupră-mi. Cum bine ştii, mi-e zbuciumată viaţa Şi plină de păcate.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”