Wallflowers

”Instinctul poartă focul către lună; el dă imbold mişcării-n tot ce moare şi iarăşi el pământu-n sine-adună. Săgeata’ lui şi-n cel ce minte n-are la fel loveşte ca şi-n cel ce simte iubire-n piept şi-a cugeta e-n stare. A rânduielii cea de veci sorginte alină ceru-n jurul cui pripit roteşte-alt cer, cu-a sale raze sfinte; şi către el, precum spre-un ţel ursit, ne duce vrere-acelei corzi de unde săgeata trasă-n ţintă-a nimerit. Dar precum forma -adesea nu răspunde gândirii celui care-o-aşterne-n carte, fiindcă materia-n fapt nu-i corespunde, la fel de calea dreaptă se desparte făptura uneori, ce-având putere, se pleacă-mpinsă-astfel de altă parte (întocmai precum fulgeru-n cădere) atuncea când instinctul e mânat către pământ de-o searbădă plăcere. De-aceea zic, să nu rămâi mirat că zbori la cer, cum nu te miri că-n vale se scurge-un râu -s- din munte revărsat. Mirare-ar fi de te-ai opri în cale când piedici n-ai […]

“Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înțelege.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”

”Omul în viaţă se-ntâmplă, fireşte, să-şi piardă pe vreunul Şi mai iubit – pe un frate de-o mamă, ba chiar şi copilul; Dar conteneşte la urmă din plâns şi din vaer, căci soarta Puse răbdare în sufletul cel omenesc.” Homer, ”Iliada”

”S-a-ndrăgostit de tine suferinţa Şi tu te-ai logodit cu piaza rea.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

„Am să-ţi arăt, răspunse ea grăbită, ce pricină cu taina ei te coace şi-am să destram credinţa ta greşită. Cel de-i în cer şi doar pe El se place făcu pe om să fie bun din fire şi-i dete locul drept zălog de pace. Dar scurt răstimp gustă din fericire: din vina lui schimbat-a el, prosteşte, pe loc de chin lăcaşul de iubire. Şi ca străfundul ce din jos mocneşte cu tulburări ce-şi află-n vreme price şi mână aburi când arşiţa creşte să nu-l atingă ori prin rău să-i strice, fu muntele făcut astfel să poată, ferit de ploi, spre slăvi să se ridice.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XXVIII

”O, Hermia, vrăjmaşă mi te-arăţi! De ce-ai urzit cu oamenii aceştia Să-mi faceţi parte numai de batjocuri? Noi tainele mereu le-am împărţit, Şi ne-am legat surori, în ceasuri lungi Când timpul îl certam că-i prea grăbit Să ne despartă… Ai uitat acestea? Prietenia de pe vremea şcolii? Copilăria cea neprihănită? Coseam, cu-ndemnarea unor zâne, Aceeaşi floare dalbă pe gherghef. Şedeam pe-aceeaşi pernă amândouă, Cântam acelaşi cânt, cu-acelaşi glas, De parcă mână, cuget, glas şi suflet Aveau acelaşi trup. Aşa crescut-am: Precum două cireşe-ngemănate, Unite-n despărţirea lor. Ca două boabe pe un singur lujer; O inimă aveam, în două trupuri, Ca două scuturi pe aceeaşi stemă, Încoronate de acelaşi coif. Şi vrei să rupi această legătură, Unindu-te cu cei ce râd de mine? Nu-i vrednic de-o prietenă, de-o fată! Te poate osândi orice femeie, Deşi doar eu lovită-s dintre toate.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Și am crezut în filosofie cum trebuie să fi crezut apostolii în Hristos. Dar când mi-a murit nevasta, cea dintâi, am întors spatele tuturor filosofilor. Atunci am priceput că filosofia e un joc de cuvinte. Un cuvânt explică alt cuvânt care lămurește iar un cuvânt, așa mereu, până ce, în pragul morții, sufletul se pomenește gol și părăsit în fața lui Dumnezeu.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”