”Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinţi sunt veştede. Din când în când Mă urc în lumea voastră în nopţi grozav de liniştite şi senine, Şi-atunci aprind mari focuri Şi zămislesc comori Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeți. Apoi cobor din nou prin hrube trudnice În apa luminoasă, minunată. Sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi.” Nicolae Labiș, ”Sunt spiritul adâncurilor”
“Vroiam să verific dacă siguranța mea de sine, reînvierea mea neașteptată nu erau o simplă excitație, o simplă reacție de apărare împotriva loviturii pe care o primisem, căci știam că foarte adesea singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezența altora, în fața cărora suntem siliți să bravăm, stăpâniți de o dorință obscură de a stârni în ei îndoiala, deși știm bine că asta nu mai folosește la nimic…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Valoarea unei opere stă în fericirea pe care o naşte, nu în preţul cu care e împopoţonată.” Panait Istrati, ”Nerantula”
“Dincolo. Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbeşte cu mine, Mă iubeşte sincer, Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc în ochi, În păr, În linia vieţii din palmă Că această casă n-are decât o singură intrare, Că-mi ascunde pe cineva în baie. Sau, mă rog, în casa vecină, Sau într-o altă casă, Undeva pe stradă, Într-alt oraş, sau într-o pădure, Ori pe fundul mării. Cineva stă ascuns acolo, Pândindu-mi gândurile, Ascultând sentimentele mele eterne Cu ochii pe ceas.” Marin Sorescu
“Fiecare moarte materială pecetluiește regretul zădărniciei. În ochii muribundului, în lumina ultimei clipe, tremură durerea neputincioasă a sufletului. A trăit în zadar.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“(…) doar o singură dată mă întrebase când mă căsătoresc, conform observației lui Goethe, care spune că oamenii când își dau seama că doi inși s-au îndrăgostit, ar dori să-i vadă căsătoriți, iar după aceea îi pândesc să vadă când se despart; noi, românii, insistăm doar asupra primului fenomen: maică, spun babele, când văd că o pereche întârzie prea mult să se ducă la primărie, dacă vă iubiți de ce nu vă luați? Și odată luați: dacă nu se înțeleg, niciodată nu-i îndeamnă să se despartă, fie din dorința secretă de a-i vedea îndurând și ei, ca toată lumea, jugul în doi, fie pentru că spectacolul suferinței altora li se pare mai atractiv decât cel al căutării fericirii.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Puşchea pe limbă-ţi, doică! N-a venit Pe lume, el, să-i fie rob ruşinii. Pe fruntea lui ruşinea s-ar sfii Să se aşeze. Fruntea lui e-un tron Pe care cinstea poate să vegheze Încununată ca monarh suprem Al globului întreg. Ce fiară-am fost Să-l dojenesc!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Chiar dacă în construcţia lumii sale ideatice nu-l sperie nimic şi nu dă înapoi din faţa nici unei îndrăzneli, oricît de riscante, şi nu renunţă niciodată să gândească vin gând pentru că ar fi periculos, subversiv, eretic sau jignitor, e totuşi cuprins de cea mai teribilă îngrijorare, dacă gândul său temerar urmează să devină efectiv o realitate exterioară. Asta îl înfioară. Chiar dacă îşi scoate ideile în lume, nu le veghează paşii ca un părinte grijuliu, ci le expune doar şi se înfurie îngrozitor dacă acestea nu-şi croiesc drum singure. Lipsa sa de simţ practic, de obicei enormă sau aversiunea sa faţă de reclamă vin, în orice caz, să-i dea tot concursul în acest sens.” Carl Gustav Jung, ”Puterea sufletului” ”Despre tipurile psihologice”, cap. ”Tipul introvertit”, subcap. ”Tipul gândire introvertită”
”Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…” Octavian Paler
”The eyes were certainly memorable and beautiful, moist calves’ eyes heavily lashed and with the same look of troubled pain at the unpredictability of the world’s terrors.” P.D. James, ”An Unsuitable Job for a Woman”
“… Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci când nu mai văd ochii, vede sufletul…” Ion Druță, ”Frunze de dor”
”Mărturia simţurilor noastre coincide, conform experienţei, în mare măsură cu proprietăţile obiectului, dar apercepţia noastră suferă influenţe subiective ce sunt aproape imposibil de întrezărit, care îngreunează extrem de mult cunoaşterea corectă a unui caracter uman, bunăoară. O entitate psihică atît de complexă cum este caracterul uman, oferă, de altfel, percepţiei senzoriale pure extrem de puţine puncte de sprijin. Cunoaşterea sa cere şi empatie, reflecţie şi intuiţie. Datorită acestor complicaţii, judecata finală este, fireşte, întotdeauna, de o valoare foarte îndoielnică, astfel că imaginea pe care ne-o formăm despre un obiect uman, este în orice caz, extrem de subiectiv condiţionată.” Carl Gustav Jung
“Farmecul, pitorescul, partea interesantă a vieții unui om cu temperament puternic, zbuciumat și, în același timp, aventuros nu stă totdeauna în faptele izbitoare ale acestei vieți. Frumusețea trebuie s-o cauți – de cele mai multe ori – în amănunte.” Panaït Istrati, ”Kyra Kyralina”
“Final perseverance is the doctrine that wins the eternal victory in small things as in great” Muriel Spark, ”Memento Mori”
”Entul: Când fagu-i verde-n April şi creanga de sevă-i plină, Când soarele se joacă-n râu şi vântul fruntea ţi-alină, Când pasu-i lung şi sorbi în piept a munţilor răcoare, Întoarce-te şi spune-mi că ţara mea-i splendoare. Entsoaţa: Când în April firul de grâu răsare pe câmpii, Când în livezi se-aprind în flori ninsorile târzii, Când aerul e-nmiresmat de ploaie şi de Soare, Aici adăst şi nu mă-ntorc, căci holda mea-i splendoare. Entul: Când vine Vara peste fire în aurul de-amiază, Sub poala frunzei picotind copacii lin visează; Când bolţile sunt verzi şi reci şi vântu-i la apus . Întoarce-te, iubito! Ţinuturi ca acestea nu-s. Entsoaţa: Când vara arde-n fruct pe ram şi mura-i iar în pârg, Când spicu-i aur, pielea-i tuci şi rodu-i dus la târg, Când mierea se revarsă, măru-i greu, iar vântu-i Ia Apus, Sub Soarele de-aici adăst. Căci plaiuri ca acestea nu-s. Entul: Când urâciunea Iernii ucide […]
