”În cel de al doilea caz, acela al întoarcerii progre¬sive la origine, avem de-a face cu o rememorare me¬ticuloasă şi exhaustivă a evenimentelor personale şi isto¬rice. Desigur, şi în cazul acesta scopul ultim e de a „arde” aceste amintiri, de a le suprima întrucîtva, retrăindu-le şi desprinzîndu-ne de ele. Dar nu mai e vorba să le ştergem instantaneu spre a da cât mai repede cu putinţă de clipa originară. Dimpotrivă, impor¬tant este să ne rememorăm chiar şi amănuntele cele mai neînsemnate ale existenţei (prezente sau anterioare), căci numai mulţumită, acestei amintiri ajungem să „ardem” trecutul nostru, să-l dominăm, să-l împiedicăm să in¬tervină în prezent.” Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 5
Citate, poezie și literatură
”Lorenzo: Nebunii n-au urechi! Romeo: La ce-ar avea, Când n-au ochi înţelepţi?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Cu toate că-s frumoasă şi am parfum de lotuşi, Deşi am ca laleaua obraz catifelat Şi svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totuşi, Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schiţat?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Îngăduie-mi să-ţi dau un sfat. Cei doi S-au dus, convinşi că fiica ta e moartă; Ce-ar fi s-o ţii în taină-aici un timp, Dând tuturor de veste c-a murit? îmbracă, dar, veşmânt cernit, şi-atîrnă Un epitaf în cripta stirpei voastre Şi fă, după tipic, tot ce se cere Când cineva se stinge dintre vii. Ce rost să aibă-acestea? La ce bun? Ducând la bun sfârşit ce vrem să facem, Putem schimba bârfeala-n remuşcare. Atîta însă nu e mare lucru; Aştept un rod mai bun al trudei noastre. Murind, cum se va spune, chiar în clipa în care au scuipat-o în obraz, Vor plînge-o, căind-o şi iertînd-o, Toţi cei ce-au auzit. Aşa se-ntîmplă: Nu preţuim cu-adevărat un lucru Atunci când îl avem: dar dacă-l pierdem, Tânjim de dorul lui, aflînd virtutea Ce n-am văzut-o cât îl stăpîneam. Cu Claudio la fel se va petrece; Aflînd că vorba lui a omorît-o, în […]
”Şi toate-s potrivite, frumoase mădulări: O, mi se sfarmă mintea, şi aerul din nări Abia ajunge-n suflet… şi inima se strînge, Te-aş omorî în braţe şi mijlocul ţi-aş frânge, Ţi-aş sângera eu buza c-o crudă sărutare, Căci patima-mi de flacări o margine nu are.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
”Instinctul poartă focul către lună; el dă imbold mişcării-n tot ce moare şi iarăşi el pământu-n sine-adună. Săgeata’ lui şi-n cel ce minte n-are la fel loveşte ca şi-n cel ce simte iubire-n piept şi-a cugeta e-n stare. A rânduielii cea de veci sorginte alină ceru-n jurul cui pripit roteşte-alt cer, cu-a sale raze sfinte; şi către el, precum spre-un ţel ursit, ne duce vrere-acelei corzi de unde săgeata trasă-n ţintă-a nimerit. Dar precum forma -adesea nu răspunde gândirii celui care-o-aşterne-n carte, fiindcă materia-n fapt nu-i corespunde, la fel de calea dreaptă se desparte făptura uneori, ce-având putere, se pleacă-mpinsă-astfel de altă parte (întocmai precum fulgeru-n cădere) atuncea când instinctul e mânat către pământ de-o searbădă plăcere. De-aceea zic, să nu rămâi mirat că zbori la cer, cum nu te miri că-n vale se scurge-un râu -s- din munte revărsat. Mirare-ar fi de te-ai opri în cale când piedici n-ai […]
”De nu m-alintă soarta, nici norocul, Şi n-am, ca tine, parte de iubire, Şi dragostea mea nu e răsplătită, E pricină de milă, nu de râs.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”E-o dimineaţă — parcă niciodată Nu mi-a fost dat o alta să privesc. Pădurile sclipesc a primăvară Şi fumuri calde-n crengi se-ncolăcesc. Simt — nevăzută-n aer — o putere. Vâsleşte des, cu aripe subţiri, Mă umple când cu-nfiorări voioase Şi când cu dureroase răbufniri. Trec în galop sub streşini de pădure, Sorb aerul şi ca pe-o apă-l sâmt. Şi totu-mi pare-atât de larg în juru-mi, Şi iarăşi totu-mi pare-atât de strâmt! Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate, Mă-nconjură în roiuri de scântei Sălbatica pădurii tinereţe Şi-nţelepciunea bătrânească-a ei.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
“Ano! nu te nedumeri, nu te întreba la ce mă gândesc când mă vezi tăcut, căci toate le fac numai din dragoste către tine, care ai luminat zilele vieții mele; nu-ți face gânduri rele, că nu vreau să împarți necazurile vieții cu mine, ci să le port eu însumi. Ano! te gândește că-mi trece ca un junghi prin inimă când te văd tristă ori mâhnită și ori de ce te-ai întrista ori mâhni, eu nu pot să cred alta decât că eu sunt de vină. Ano! sunt un om bănuit, om lăsat pe chezășie, am poate să cad la închisoare, dar tu nu te mâhni când vei vedea că jandarmii se pun să ne caute în casă, ci-ți pune toată credința în mine, căci toate vor trece în câteva zile și câtă vreme dragostea către tine îmi va lumina calea, ferită vei fi de orice supărare” Ioan Slavici, ”Moara cu […]
“Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înțelege.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“O, dacă ar fi să-l credem pe filozoful român, numai rața nu ratează, un om, adică, oricine ar fi el, are totdeauna ceva de ratat, totdeauna descoperă că a vrut ceva, chiar fără să știe precis ce anume, i-o spun alții la urmă când nu mai e nimic de făcut, chiar dacă el ar dori să nu știe. Au acest obicei scumpii noștri semeni, să înregistreze cum arătai tu odinioară, să ghicească, să intuiască acel lucru pe care ai dori să-l realizezi, să-l țină minte peste ani și într-o bună zi să-ți spună cu dispreț: ratatule! Ești un ratat! Chiar un ideal cu totul mărunt, foarte modest, aprinde pe chipul purtătorului lui o mică aură și când această aură piere, adică o anumită licărire a privirii, o anumită tinerețe a chipului, atunci se observă (fiindcă la cei ce reușesc le rămâne parcă veșnic pe chip tinerețea când au avut idealuri) […]
”Omul în viaţă se-ntâmplă, fireşte, să-şi piardă pe vreunul Şi mai iubit – pe un frate de-o mamă, ba chiar şi copilul; Dar conteneşte la urmă din plâns şi din vaer, căci soarta Puse răbdare în sufletul cel omenesc.” Homer, ”Iliada”
”Pe nedrept te ţineam de cuminte cu toţii, Dar şi aşa nu iei plata ce vrei, jurământul alege.” Fii dar cuminte, iubitul meu fiu, şi păzeşte-te bine.” Homer, ”Iliada”
”S-a-ndrăgostit de tine suferinţa Şi tu te-ai logodit cu piaza rea.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”E un moşneag, ce să spun! Pâinea lui Dumnezeu, domnule guvernator, are veşnic mâncărime de limbă. Vorba ceea: de ani e mare, dar minte n-are. Milostivească-se Cel-de-Sus! Să vezi şi să nu crezi!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”