”- Hai, Balthazar, mai cântă-ne o dată. – Nu cere, doamne, spartei mele voci Să strice muzica a doua oară. – E o dovadă de desăvîrşire Când măiestria nu ţi-o recunoşti. Te rog să cânţi, să nu mă faci să stărui.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“In all chaos there is a cosmos, in all disorder a secret order.” Carl Gustav Jung
“We are not human beings having a spiritual experience. We are spiritual beings having a human experience.” Pierre Teilhard de Chardin
”Oamenii n-au fost ce sunt, nici narţii. Pecetea uitării acoperă trecutul, şi pe uitare se bizuie narţii. Dar focul mocneşte sub spuză. Ca o flacără vie e omul; o flacără uitată… Aprinde-te, faclă! Arzi cum ţi-e dat şi soarbe îndată din tot ce narţii tăinuiesc la umbra puterii lui Ormag! Aprinde-te, inimă! O, foc al inimilor roşii.” Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”
“Eu cred că există, în viaţa lumii, o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă… până se ajunge la o singură mamă, una imensă…” Marin Sorescu, ”Iona”
”Şi dacă printre oameni trăiesc precum un orb, ca şi cum nici nu i-aş cunoaşte, este pentru că braţul meu nu-şi pierde încrederea într-un puternic sprijin. Oameni, vă cunosc! Această întunecime şi con¬solare mă cuprind adesea. Rămân pe praguri, pradă la hoţi şi întrebând: „Cine mai vrea să mă Înşele ?” Întâia mea prudenţă omenească este de-a mă lăsa-nşelat şi de-a mă încrede în înşelători.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre prudența omenească”)
“The world economy would collapse if a significant number of people were to realize and then act on the realization that it is possible to enjoy many if not most of the things that they enjoy without first having to own them.” Mokokoma Mokhonoana, ”The Use and Misuse of Children”
”Maestrul meu nu slobozi cuvânt cât timp aripi nu se vădiră-n pete, dar când văzu că e cârmaciul sfânt, strigă: ,,-Ngenunche şi te-ndoaie-n spete; e înger el: să nu-l priveşti cu teamă, căci şi-alţii”-i scris din cer să ţi se-arete. Vântrele-ori vâsle nu le bagă în seamă, căci Dumnezeu îl făuri străjer şi-i dete aripi, să zboare când îl cheamă. Priveşte cum le-nalţă către cer, brăzdând văzduhul cu sclipiri de nea; a sale penel-n veci de veci nu pier.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie” ”Purgatoriul”, Cântul II
“Îi era frică Persidei de oameni. Vedea, ba simțea oarecum chiar și pe nevăzute, că toți se uită cu ochii bine deschiși la dânsa, că toți o judecă, și inima i se încleșta, ca și când tot în fața măcelăriei lui Hubăr s-ar afla. Îi era rușine, ca și când toți ar putea să afle din fața ei cele petrecute, se temea de ceva neștiut și nu știa cum să calce, cum să-și țină trupul, cum să-și poarte capul și ce să facă cu mâinile ei.” Ioan Slavici, ”Mara”
”Demetrius: Cum? Eu te chem? Îţi spun cuvinte dulci? Nu ţi-am strigat în faţă adevărul Că nu-mi eşti dragă, nici nu poţi să-mi fii? Helena: De-aceea-mi eşti din ce în ce mai drag; Eu câine credincios îţi sunt; mă baţi, Şi cu mă gudur… Doar atât îţi cer; Ca pe un câine-alungă-mă, dă-n mine, Dar să-mi îngădui să-ţi păşesc în urmă. Ce loc mai oropsit să-ţi cer în suflet (Dar pentru mine-i loc de-naltă cinste) Decât să mă socoţi precum un câine?” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâşietoare, că în fiece clipă ameninţau să-i istovească toate izvoarele voinţei. Simţea iarăşi cum aleargă pe dunga prăpastiei şi ispita prăbuşirii îl pândea şi-l învăluia într-un nour de ceaţă în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre.” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“Lumina aceasta ascunde altceva. Viaţa întreagă ascunde altceva. Aşa cum sunt eu, aşa cum e Biriş, ascundem, fiecare din noi, altceva. Se află ascuns undeva în noi, în adâncul fiinţei noastre. Altceva.” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
“The great cosmic illusion is a hierophany…. One is devoured by Time, not because one lives in Time, but because one believes in its reality, and therefore forgets or despises eternity.” Mircea Eliade
”Pe păcătoşi Tu îi primeşti cu milă Iar inimile împietrite le topeşti cu iubire.” Rumi
“Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie. Afară bătea vântul. Afară era ploaie. Şi mi-am săpat odaia departe subt pământ. Afară bătea ploaia. Afară era vânt. Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră. Pământul era negru: perdeaua lui, albastră. S-a ridicat la geamuri pământul până sus. Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus. Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l, Cu moaştele-i de piatră, fusese însuşi Tatăl. Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât, Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât. Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu. O stea era pe ceruri. În cer era târziu.” Tudor Arghezi, ”Între două nopți”