”- Într-adevăr, așa este. Viața noastră se află în puterea multor karme și de aceea e plină de vitregii. Poate că nenorocirea ne e dată drept pedeapsă pentru păcatele săvârșite de noi viețile trecute, dar noi uităm asta și cârtim împotriva zeilor și a lui Buda . Pesemne că și tu într-o altă viață, ai rupt ramura unui copac tânăr din marginea drumului, ori, cine știe, ai despărțit doi îndrăgostiți, întunecându-le viața. Poate că de aceea suferi acum. Ai rămas orfană la vârstă fragedă. Perna ta e veșnic umezită de lacrimi.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”- Eu nu sunt ca râul Tațuta , să știi. Trainic ca veșnicia e brocatul iubirii mele. Simțămintele mele nu se vor stinge niciodată, chiar dacă buzele tale vor spune nu. Asprimea ta mă întristează, dar nădejdea îmi șoptește: Asprimea stâncilor e leagănul măreților pini, se știe. Poate că mâna altuia a deșteptat înaintea mea din amorțire strunele uitatei citere. Dacă se află pe lume un asemenea norocos, eu voi muri chinuit de durerea dragostei neîmpărtășite, dar n-am să-ți aduc nicio învinuire.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”„Părinte’-al nostru care-n ceruri stai, nu ţărmurit, ci mai vârtos de dragul făpturilor ce-ai zămislit în rai, slăvită fie numa Ta şi pragul puterii Tale-n veci şi-n osanale îţi mulţumească pruncul şi moşneagul. Pogoare pacea-mpărăţiei Tale spre noi ce-n van cu mintea-ne săracă ne străduim s-aflăm spre dânsa cale. Ca îngerii ce vrerea lor şi-o pleacă şi Ţie Ţi-o jertfesc, cântând osana, la fel şi omul pe pământ să facă. Şi dă-ne, Doamne, harul Tău şi mana de zi cu zi, căci fără ea-n pustie zadar ne zbatem şi-i degeaba goana. Şi precum omul a ierta se-mbie, nu sta nici Tu să-l judeci cât plăteşte, ci iartă-i lui păcat şi silnicie. Virtutea noastră care-ades tânjeşte n-o ispiti cu cel ce tronu-Ţi scurmă, ci mântuie-o de el care-o pândeşte. Nu-i ruga-aceasta pentru-a noastră turmă ce n-are lipsă aici de ajutor; ci-i pentru cei care-au rămas în urmă.” Astfel urându-şi cale bună […]
”Privirea lunii-mi pare-nlăcrimată . Când plânge ea, plâng florile amar, Jelind o biată fată înşelată.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii, și nu poți; e însă mai greu când simți că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care și-l face despre tine un om la care ții…” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
You’re my You’re my favorite waste of time You’re my You’re my favorite waste of time Here I am I’m playin’ day dreamin’ fool again You’re my favorite game And you are the one Whose got my head in the clouds above You’re the one that I love And you’re my Honey, you’re my favorite waste of time You’re my Said you’re my favorite waste of time I don’t care If being with you is meaningless And ridiculous If it’s wrong or right I’ve got to give you my love tonight And tomorrow night ‘Cause you’re my Honey, you’re my favorite waste of time You’re my Said you’re my favorite waste of time Ooh, you’re my Honey, you’re my favorite waste of time Yeah, you’re my Said you’re my favorite waste of time You’re my Yeah, you’re my favorite waste of time I said, my Yeah, you’re my favorite waste […]
“- Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“S-ar putea spune însă că îndoiala e a trupului care piere și nu va mai renaște niciodată, spaima, revolta și regretul lui că n-a fost, cât a trăit, decât sclavul spiritului, acest tiran al bucuriilor vitale și frenetice… El, însă, spiritul, nu se îndoiește de sine și dacă tace în fața acestei revolte finale a celui în care s-a întrupat, nu înseamnă că el nu știe că nu e niciodată mort. E luat prin surprindere? Sau a și părăsit trupul știind că în curând acest trup se va întoarce în țărână, această informă plămadă a haosului?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Read All About It, Pt. III” Melodie de: Emeli Sandé You’ve got the words to change a nation But you’re biting your tongue You’ve spent a lifetime stuck in silence Afraid you’ll say something wrong If no one ever hears it How we gonna learn your song? So come, come on Come on, come on You’ve got a heart as loud as lions So why let your voice be tamed? Baby we’re a little different There’s no need to be ashamed You’ve got the light to fight the shadows So stop hiding it away Come on, come on I wanna sing I wanna shout I wanna scream ‘til the words dry out So put it in all of the papers, I’m not afraid They can read all about it, read all about it No-oh-oh Oh-oh-oh Oh-oh-oh Oh, oh-oh Oh-oh-oh Oh-oh-oh Oh, oh-oh At night we’re waking up the neighbours While […]
”Nikita” Melodie de: Elton John Hey Nikita, is it cold In your little corner of the world You could roll around the globe And never find a warmer soul to know Oh, I saw you by the wall Ten of your tin soldiers in a row With eyes that looked like ice on fire The human heart a captive in the snow Oh, Nikita, you will never know Anything about my home I’ll never know how good it feels to hold you Nikita, I need you so Oh, Nikita is the other side Of any given line in time Counting ten tin soldiers in a row Oh no, Nikita, you’ll never know Do you ever dream of me Do you ever see the letters that I write When you look up through the wire Nikita, do you count the stars at night And if there comes a time Guns and […]
”Păi, dacă-ar mai fi unul ca tine, în scurt timp n-ar mai rămâne niciunul din voi, pentru că v-aţi face de petrecanie unul altuia. Zău dacă n-ai fi în stare să te iei de gât cu cine ştie cine, numai pentru că ar avea în barbă un fir de păr mai mult sau mai puţin decât ai tu. Te-ai lua la harţă cu cineva care sparge nuci, numai pentru că ochii tăi au culoarea cojii de nucă. Spune-mi: care alţi ochi, în afară de-ai tăi, ar putea găsi într-asta pricină de ceartă? Ţi-e plină scăfârlia de gâlceavă, cum e găoacea oului de gălbenuş, cu toate că, nu o dată, ţi-a plesnit capul, ca o coajă de ou, din pricina certurilor. Te-ai dat la unul care-a tuşit pe stradă şi ţi-a trezit câinele din somn.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Blood on the Dance Floor” Melodie de: Michael Jackson She got your number, ah She know your game, ah She put you under, ah It’s so insane, ah Since you seduced her, ah How does it feel? Ah To know that woman, ah Is out to kill Every night stance is like taking a chance It’s not about love and romance And now you’re going to get it Ah, every hot man is out taking a chance It’s not about love and romance And now you do regret it To escape the world, I’ve got to enjoy that simple dance And it seemed that everything was on my side (blood on my side) She seemed sincere like it was love and true romance And now she’s out to get me But I just can’t take it Just can’t break it Susie got your number and Susie ain’t your friend Look […]
There’s this girl that’s been on my mind All the time, Sussusudio oh oh Now she don’t even know my name But I think she likes me just the same Sussusudio oh oh Oh if she called me I’d be there I’d come running anywhere She’s all I need, all my life I feel so good if I just say the word Sussusudio, just say the word Oh Sussusudio Now I know that I’m too young My life has just begun Sussusudio oh oh Ooh give me a chance, give me a sign I’ll show her anytime Sussusudio oh oh Ah, I’ve just got to have her, have her now I’ve got to get closer but I don’t know how She makes me nervous and makes me scared But I feel so good if I just say the word Sussusdio just say the word Oh Sussusudio, oh Ah, she’s all […]
”Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă.” (Proverb românesc)
„Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o.” Nicolae Iorga