”Nu mă lăsa-ntîmplarea s-o-nsărcinez cu asta, Nu mă lăsa pustiul să-I fac un păzitor… O, Roman! Roman! ce e viaţa omenească? Comedie eternă chiară sub masca morţii, Mi-e greaţă, o, mi-e greaţă de ea – şi totuşi, Roman, Tot ce iubim în lume de viaţă e legat.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
“Fiindcă tocmai ascultam astăzi la radio un fel de prelegere, pe care individul o ținea cu aerul cel mai firesc din lume că spune ceva util și rațional: cum să ne organizăm timpul liber! Fără să-și dea seama că farmecul timpului liber tocmai în asta constă, să nu-l organizezi, fiindcă din clipa aceea a încetat să mai fie liber. Timp liber înseamnă să faci ce vrei, adică să dai curs în voie oricărei tentații, fără sentimentul de culpabilitate că în felul acesta îl pierzi, acel timp. Sigur că în timpul tău liber poți organiza, să zicem, o excursie, dar numai dacă ai chef. Ai zice că nici nu merită să iei în seamă asemenea prostie, dar sunt și oameni care după orele de muncă nu simt bucuria disponibilității, ci un fel de vid, cu atracție spre ceea ce „organizează” alții, aranjamente, întâlniri undeva, și tocmai lor li se adresa individul […]
“A nu te bizui pe infailibilitatea științei poate că nu e tocmai o crimă, când știința însăși își recunoaște neputința de a pătrunde acolo unde sufletul ar avea nevoie de sprijinul ei.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Coboară-n lut părinții, rând pe rând, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin cari ne prelungim pe sub pământ. Se-ntind domol părinții pe subt pietre, în timp ce în lumini mai adastăm, în timp ce fericiri ne-mprumutăm și suferinți și apă vie pe la vetre.” Lucian Blaga, ”Părinții”
”Păstrează-ţi sfatul, Căci trece prin urechea mea de-a surda Ca printr-o sită apa. Lasă sfatul; Să nu-mi dea sfaturi binevoitorii, Afară doar de suferă ca mine. Să vină-un tată ce-şi iubea copila Ca mine, şi ca mine şi-a pierdut-o, Acesta să-mi vorbească de răbdare! Durerea să-şi măsoare-n lung şi-n lat Cu-a mea, să pună-n cumpănă amarul, Atîta chin aici, atît dincoace, Acelaşi chip, o formă şi-un tipar, Acesta de zîmbeşte şi strigînd „Durere, piei!„ în barbă se dezmiardă Şi-n loc să geamă, îşi tot drege glasul, Cârpindu-şi suferinţa cu zicale, Şi-amarul şi-l îmbată cu cheflii, Să vină să mă-nveţe cum să rabd! Dar nu s-a pomenit astfel de om: Povăţuiesc şi-alină suferinţa Doar cel care n-o-ncearcă; Cei ce-o gustă îşi ies din minţi, Când sfatul lor, cândva, Dădea mâniei leacuri iscusite, Lega sminteala-n fire de mătase Şi bolile cu vorbe le vrăjea. Nu, nu, de când e lumea, toţi dau […]
“Muslim says, ‘I am superior to all.’ A jew declares, ‘I am even better than Muslim.’ And a Christian says, ‘I am greater than both Muslim and Jews, and the rest of the religions, because I am the nation of God’s Son.’ But His Divine Eminence declares that superior and best of all is the one who possess God’s love in his heart, in spite of his indifference to any religion.” Riaz Ahmed Gohar Shahi
”Câte lacrimi însă poate să plângă fără să-şi strice vederea? De atâta plâns, bătrâna a orbit într-o zi… Dar chiar fără să vadă drumul, mergea pe el tot mai departe, ducând cântecele de dragoste în lume.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Şi cum Sian Vin îşi iubea mama ca pe ceva sfânt, nu a ieşit din vorba ei, a încetat să mai cânte cântecele lui de dragoste. Dar inima care nu cântă începe să se umple de amarul tăcerii. Şi se umplu cât se umplu, până ce Sian Vin se îmbolnăvi şi de atâta amar şi tristeţe pieri.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Vreau, prin rugăciuni, Să-ntorc iar mila cerului asupră-mi. Cum bine ştii, mi-e zbuciumată viaţa Şi plină de păcate.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi […]
“Faith and science, I have learned, are two sides of the same coin, separated by an expanse so small, but wide enough that one side can’t see the other. They don’t even know they’re connected. Father and Lily were two sides of the same coin, I’ve decided, and maybe I am the space in between.” Mary E. Pearson, ”The Adoration of Jenna Fox”
”Intelectualul se dă mereu în spectacol Îndrăgostitul se simte întotdeauna pierdut. Intelectualul fuge departe, de teamă să nu se înece. Însă iubirea înseamnă să te îneci în mare. Intelectualii îşi planifică odihna Îndrăgostiţilor le e ruşine să se odihnească. Îndrăgostitul e veşnic singur, chiar şi în mijlocul mulţimii, precum uleiul şi apa, rămâne separat. Omul care se încumetă să dea sfaturi unui îndrăgostit nu se alege cu nimic. Căci un astfel de om are sufletul tulburat. Iubirea e ca moscul, îţi atrage atenţia. Iubirea e un copac, iar îndrăgostiţii sunt umbra lui.” Rumi, ”Iubirea e un copac”
”Foloseşte-ţi mâna pentru dragostea mea într-alt chip decît jurînd pe ea.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Dar nu ştiu cât or fi de-adevărate. Nu cred în basmele străvechi cu zâne: Că doar îndrăgostiţii şi nebunii: Cu minţile mereu înfierbântate, Văd năluciri pe care nicidecum Nu le-nţelege dreapta judecată. Lunatecul, poetu’,-ndrăgostitul, Sunt întruparea-nchipuirii goale. Zăreşte unul demoni fără număr, Câţi iadul însuşi n-ar putea cuprinde; Acesta e nebunul. Celălalt, Îndrăgostitul mistuit de dor, Pe fruntea arăpoaicei desluşeşte Întreaga frumuseţe a Helenei; Poetu’,-n minunata lui beţie, Pământ şi cer cuprinde-ntr-o privire, Şi-acelor lucruri veşnic neştiute, Cu pana le dă trup şi-nfăţişare; Nălucii plămădite din văzduh, El poate să îi dea sălaş şi nume. Acesta-i meşteşugu-nchipuirii: Cumva dacă scorneşte-o bucurie, Ea naşte şi un sol care s-o poarte. Sau, dacă-n beznă spaima se năzare, Tufişurile le preface-n fiare.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Pădure, sora mea, la tine vin, La tine vin, să-mi spovedesc păcatul. C-am cheltuit atâtea zile seci Din viaţa ce mi-ai dat, sunt vinovatul. Sunt vinovat c-am risipit în vânt, Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină, Sunt vinovat c-o fată cu ochi mari Şi-a-nlăcrimat privirea fără vină, Sunt vinovat c-aş fi putut şi eu, Ţintind în timp a visului pupilă, Să plămădesc, cum nu am plămădit, Minuni modeste, simple, din argilă. Sunt vinovat că dacă mi-ai lua Tot ce mi-ai dat cu palmele bătrâne, De mi-ar rămâne sporul ce l-am strâns, Cu prea puţin în lume aş rămâne.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
