Wallflowers

”- Bine, vom pleca mâne în zori; ori chiar la noapte, dacă vrei. – Până atunci, grăi deodată Bîrnovă în dosul lor, face să privim cum se ţese o mărire, care mâne se va destrăma şi va putrezi ca o pânză netrebnică… – Hm! de ce vorbeşti aşa? zise tatarul; şi eu sânt neam de domn; îmi aminteşti că sunt pulbere şi ticăloşie? Bîrnovă prinse a râde. – Văd că cunoşti şi tu adînc din cărţi, beiule, – dar tu te-ai ridicat şi te ţii sus, cu braţul tău; şi vitejii au în lumea asta altă soartă… – Nu; căci singur ai spus, şi o ştiu şi eu; în lumea noastră totul e deşertăciune. Numai Tudor Şoimaru are dreptate, căci el urmăreşte o clipă de dragoste care face mai mult decît o viaţă de mărire. – Of, Doamne… murmură Şoimaru, strîngînd braţul beiului; amar şi aspru e acest dar dumnezeiesc!” […]

”Uneori melodiile, curate ca apa râului răcoros, îi aduceau jale; alteori, aprinse ca jăratecul, îi aprindeau inima. Iar acolo, în inimă, ardea şi dragostea fetei pentru cel care le cânta. Cine era acela însă? se întreba fata de după zidurile şi uşile grele. Nu putea să-l vadă la chip pe Sian Vin…” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)

”Să fii plin de admiraţie şi departe de orice invidie; să te înveseleşti în mare măsură de binele altora; să iubeşti cu o asemenea generozitate a inimii încât dragostea ta să fie o posesiune dragă în absenţa răutăţii; acestea sunt daruri ale sorţii, daruri pe care banii nu le pot cumpăra. Cel care are asemenea comoară se va bucura de Univers ca şi cum acesta i-ar aparţine şi îi va ajuta şi pe alţii să se bucure alături de el.” Robert Louis Stevenson

”- Dar afară de asta, – şi Şoimaru începu a râde, – dacă vine o întîmplare ş-o greutate, vin la cunoştinţă veche… Cine se teme? – Nu se teme nimeni, răspunse liniştit Bîrnovă. Eu cuget numai.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”

”Tăcute-s căile pământului, potecile-ncurcate şi drumurile netezi, tăcute şi-nţelepte… Cine mai bine decât ele-i cunoaşte pe oameni? Căile fără capăt i-au văzut încrezători şi deznădăjduiţi, veseli şi trişti, cântând şi lăcrămând, căci viaţa oamenilor se scurge între cel dintâi şi cel din urmă drum. Sunt drumuri ale vieţii şi drumuri ale Mastarei, sunt drumuri ale luptei, pândite de Ormag, dar toate tac. Şi lungă-i calea lacrimilor, o, Vam, şi dincolo de ea aşteaptă altă cale.” Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”