”În coruri nymphele cântă la hore Şi gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste şi palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Şi plin şi limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: Pe râul dorului, mânat de vânture, Veni odat’ Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture, Lin-împărat. Venit-a regele să calce văile Cătând o sor’, Eroi se-ninimă şi plâng femeile De-a lui amor. El fură munţilor ecouri tinere, Cântul la dor, Răpeşte buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munţi în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Şi te-a aflat. Tu eşti cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebuie să-ţi semene Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure Un dumnezeu, Purtând simètria şi-a ei misterure În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele, Mână-le lin. Căci […]
Citate, poezie și literatură
“If you want to concentrate deeply on some problem, and especially some piece of writing or paper-work, you should acquire a cat. Alone with the cat in the room where you work … the cat will invariably get up on your desk and settle placidly under the desk lamp … The cat will settle down and be serene, with a serenity that passes all understanding. And the tranquility of the cat will gradually come to affect you, sitting there at your desk, so that all the excitable qualities that impede your concentration compose themselves and give your mind back the self-command it has lost. You need not watch the cat all the time. Its presence alone is enough. The effect of a cat on your concentration is remarkable, very mysterious.” Muriel Spark, ”A Far Cry from Kensington”
“Land belongs to everyone and should be shared with everyone, any family of four or six people is supported well with 12 hectares of land. Any family of more than six people is supported with 25 hectares of land. A single individual can live with 6 hectares, land belongs to everyone, and to work the land we can share it among us, nobody is more than anyone, no one has special privileges.” Samael Aun Weor
“I will not deny but that the best apology against false accusers is silence and sufferance, and honest deeds set against dishonest words.” John Milton
“Noi zicem de un câine care latră că nu te mușcă niciodată, dar zicala asta umană nu e sigur că o știu chiar toți câinii.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Au să zică pântecele că a înnebunit gura.” (Proverb românesc)
”Numai pe tine te am, trecătorul meu trup, şi totuşi …….. Daţi-mi un trup, voi munţilor, mărilor, daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin” Lucian Blaga
”Amândoi erau tineri și din amândoi mușcase pretimpuriu viața. Îi însemnase cu un tainic și abia cicatrizat stigmat. Poate de aceea când privirile lor s-au întâlnit, în sfârșit, li s-a părut că se căutau dintotdeauna și că s-au găsit.” Cezar Petrescu, ”Duminica orbului”
”Doamne, ce noapte s-a scurs! Cât de frumoasă e ziua Şi viaţa lucidă de zi! Prieteni, vă scriu o scrisoare, Cred c-am avut un vis rău, Se făcea c-a venit, străvezie, O fată ce nu se mai află, Se făcea că am stins un incendiu Noi cei ce aici ne iubim. Prieteni, sunt vise haotice Care se-ncheagă atunci Când ziua gândirea colindă Spre mari bucurii şi primejdii Şi când dureroase aduceri aminte Ne tulbură. Dar dacă va fi un război Şi noi nu vom face destul Să nu fie, Şi dacă cu toţii sperăm: — Vom trăi mai departe — Ce nopţi vom avea noi apoi, Ce vorbe-am putea să mai spunem Umbrelor scumpe şi îngrozitoare Şi multe, mai multe atunci? Trăim bucurii şi mâhniri, Nopți zbuciumate ori calme, Zile voioase ori triste (Albe şi negre cocoare), Fluviul vieţii se scurge încet, încărcat şi deplin. Dar vinele noastre palpită De-o […]
“When there is no faith, there is no conscience. When there is no conscience, there is no morality. When there is no morality, there is no humanity.” Kamaran Ihsan Salih
”Ce să-ţi spun? îl întrebă înţeleptul Simeon. Ce am avut de spus, ţi-am spus. Mai întăi trebuia să răsuflu şi să mă bucur că te-am văzut. – Ah! urmă el oftînd. În lumea asta sânt puţini oameni în care poţi avea credinţă. Eu socot că un om în viaţă nu-şi poate face decît trei prietini. Unul poate moare. Pe altul poate-l apucă nebunia dragostelor. Dar unul tot îi rămîne. Aşa, eu îndată ce am ajuns la tine, mă simţesc mai împăcat, căci am ajuns la prietinul meu cel adevărat…” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
“To see the heavens, you must climb to the heavens.” (Erudian proverb) J.V. Hilliard, ”The Last Keeper”
”Uitarea este leac al multor dureri pe pământ; dar nu toate sufletele oamenilor sânt ca apele care se tulbură, fac creţuri şi se zbuciumă în furtună, iar apoi s alină şi ntind un luciu curat, ca şi cum în veci nimic nu le ar fi răscolit. Uneori durerile aprige lasă pe urma lor o drojdie de otravă: sânt suflete care cu greu se lămuresc. Aşa era sufletul lui Tudor Şoimaru. Era încă în el o nehotărîre ş-o suferinţă. Când vedea în lumina amintirii pe Magda, se încrunta, şi era bine încredinţat că, dacă i-ar fi răsărit din pămînt, ar fi ridicat pumnul s o zdrobească. Uneori însă Magda aceasta îi zîmbea. Vremea, cu toate acestea, ajutată de moşneagul cu barba tuşinată, îl scotea la un liman nebănuit de el.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”- Spune-mi, frate iubite, dacă sânt treaz… – Asta nu pot s-o ştiu… răspunse râzând boierul. – Spune-mi dacă nu visez, şi dacă am auzit bine! Ce se-ntîmplă? – Ce să se întîmple? taci şi aşteaptă să se desăvârşească rânduiala care ne poartă pe acest drum… Până acum tu eşti ca unul care a găsit o comoară… Se uimeşte, nu-i vine a crede, se gândeşte că aşa lucru e cel mai rar în lume şi-n viaţă, cu toate acestea e adevărat! – E adevărat, e adevărat… îngână Tudor Şoimaru. Parcă mă tem de o nenorocire! – Se poate să vie şi asta, grăi Bîrnovă. Scrie la carte că era la elini un rege care s-a înfricoşat aşa din pricina necontenitelor lui noroace. Fii cu inima tare, aşteaptă, şi culcă-te, ca să fii hodinit mâni… Cine ştie! poate trebuie să răpim pe fată!” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”Straniu vis! Şi parcă Sărutul ei aprins, pe gura mea, Atâta viaţă răspândise-n mine, Că m-am trezit, deodată, împărat. O, Doamne, cât de dulce mi-e iubirea, Când numai umbra ei îmi dăruieşte Comori de fericire!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”