Wallflowers

“Pe om nu-l stăpânești decât cu păcatele lui, și tot omul are păcate, numai că unul le ascunde mai bine. Ca să le dea mai lesne pe față, caută-i slăbiciunea, fă-l să și-o deie de gol și faci cu el ce vrei, căci unul se mânie, altul se rușinează, al treilea se zăpăcește, dar nu e nici unul care nu-și pierde bunul cumpăt și mintea întreagă. E însă o slăbiciune de care mă tem, fiindcă nu știi niciodată cum s-o apuci; e azi mai mare, mâine mai mică, și când ai crede c-ai nimerit-o, dai greș: de oamenii care au asemenea slăbiciune mă feresc, căci ei te dau de gol când lumea ți-e mai dragă. Am pățit-o odată cu Pintea: n-o mai pat și cu tine. — Ce fel de slăbiciune? întrebă Ghiță cam cu jumătate de gură. — De femei…” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”

“Socrate însă privise doar în el însuși și s-a simțit intangibil chiar și atunci când a fost silit să bea cucuta… Ce îi trebuia lui să privească marea? Noi însă ne temem de ceea ce am putea descoperi dacă am privi insistent în noi înșine… Golim paharul, nu de cucută, ci de vin, ne ferim privirea și începem să urlăm, încredințați că asta e viața, și nu urlete scoatem, ci cântece de triumf… Iar pentru divertisment năvălim și prin păduri…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

“Oameni… orice ați face, știința voastră rătăcește, și mândria voastră e un noroi, prin care mintea vă umblă desculță.” Tudor Arghezi, ”Cimitirul Buna-Vestire”

”Spre mirarea lui, se simţea istovit, dar mai uşurat, şi capul parcă i se limpezise. Orice încleştare între gânduri dispăruse. Ştia care erau temeiurile disperării, dar nu voia să asculte de ele. Voinţa sa era neclintită, numai moartea putea s-o înfrângă. Nu mai simţea nici dorinţa, nici nevoia de a dormi, ci mai curând de a sta treaz. Ştia că toate şansele şi primejdiile se îndreptau acum către un singur punct: a doua zi avea să fie ziua de pe urmă, ziua ultimului efort al dezastrului, ultima răsuflare. Dar când avea să vină? Noaptea părea fără de sfârşit şi fără de timp, minutele cădeau moarte unul după altul, adăugându-se unor ore ce nu mai treceau, fără să aducă nici o schimbare. Sam chiar se întreba dacă nu cumva începuse o a doua întunecime, nicicând altă zi să se mai nască vreodată. Într-un târziu, căută mâna lui Frodo. Era rece, tremura. […]