”A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu găndeşti decât pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” Honoré de Balzac
Citate, poezie și literatură
”Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra frunții tale, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.” Emily Brontë
”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Se spune că cele mai dureroase clipe sunt în despărțirile după care nu mai există revederi, dar ceea ce simțea Yu Hua era și mai dureros. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)
”Am închis ochii. Și am strâns pleoapele ca să nu lase să treacă lacrimile, așa cum strângi din buze ca să nu iasă strigătul sau urletul de durere. Pentru ca lacrimile sau strigătele să rămână adunate în inimă. Până în clipa în care strigătele sau lacrimile sau urletele și toată durerea vor izbucni, vor exploda, pentru că au fost prea mult timp adunate înăuntru, sub o prea mare presiune. Dar atunci nu mai sunt doar lacrimi și strigăte, căci coșul pieptului, coastele și toată carnea explodează.” Constantin Virgil Gheorghiu
”Let me ask you something. If someone prays for patience, you think God gives them patience? Or does he give them the opportunity to be patient? If he prayed for courage, does God give him courage, or does he give him opportunities to be courageous? If someone prayed for the family to be closer, do you think God zaps them with warm fuzzy feelings, or does he give them opportunities to love each other?” Morgan Freeman (în filmul ”Evan Almighty”)
”Am căzut, fiindcă m-ai smuls Tu din Tine, Pentru că m-ai zvârlit am căzut… Aşa strigă toată eternitatea din mine. Umple-mă cu păcat, umple-mă cu ruşine, Sfânt am fost, sfânt rămân, ca la început, Vina mea s-a iscat în lut. Eu, a patra-ţi ipostază, ţip din ruine: Cine, Doamne, mă va pune la loc? Cine? Nu dragoste, nu milă, nu iertare, Vreau dumnezeiasca mea stare, Dă-mi-o, dă-mi înapoi ceea ce am avut, Întregeşte-mă şi întregeşte-te Doamne iar cu mine.” Vasile Voiculescu, ”De Profundis”
“Our toil must be in silence, and our efforts all in secret; for this enlightened age, when men believe not even what they see, the doubting of wise men would be his greatest strength.” Bram Stoker, ”Dracula”
„Singurătatea nu nicidecum un sentiment atât de rău. E precum liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.” Haruki Murakami
”Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.” Nichita Stănescu
”Cerul era înstelat. Din puzderia de luminițe care luceau, nu lipsea niciuna. Steaua Lisandrei căzuse fără să lase pe cer vreun semn, vreun gol, așa cum nici în aglomerația străzii nu se simțea lipsa unui om. Și totuși, în câte ascunzișuri de suflet și gând nu a rămas ca un ferment de dăruire, de generozitate, trecerea ei pe pământ!” Cella Serghi
”Era un pustiu în mine, fără sfârșit; șuiera vântul, ardea soarele Saharei în mine, mă acoperea nisipul. Era urât și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela.” Gellu Naum, ”Zenobia”
”Cum de inima mea poate – cum mai poate, cum mai poate, repetă, pufăind din havană. Tânjind în singurătate, chinul vieții să-l îndure?” Virginia Woolf
”Există o întreagă gamă a melancoliei: începe prin surâs şi peisaj şi sfârşeşte în dangăt de clopot spart în suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.” Emil Cioran
”- … ştii de ce-L iubesc încă pe Dumnezeu? – Pentru că e singur, ca mine… ca tine, a răspuns Mensur. Singur-singurel acolo sus pe undeva, fără un suflet cu care să vorbească – mă rog, poate câţiva îngeri, dar cât te poţi distra cu un heruvim? Bilioane de oameni se roagă la El: „O, Doamne, dă-mi reuşite, dă-mi bani, dă-mi un Ferrari, dă-mi aia, dă-mi aialaltă…„ Aceleaşi cuvinte iar şi iar, însă nimeni nu-şi prea dă osteneala să-L cunoască. – Gândeşte-te ce fac oamenii când văd un accident pe şosea. Spun imediat: „Doamne fereşte!„. Poţi să crezi aşa ceva? Prima lor reacţie e să se gândească la ei înşişi, nu la victime. Atâtea rugăciuni sunt copii la indigo ale altora. Apără-mă, iubeşte-mă, ajută-mă, toate ţipă eu, eu, eu… Şi mai numesc asta pietate; eu aş numi-o egoism deghizat.” Elif Shafak