“Da, e adevărat, fericirea n-are istorie, fiindcă istorie nu poate ieși din veșnica surpriză pe care ți-o face ființa iubită prin însăși existența ei…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
16. Se cunoaște Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul. 17. Să se întoarcă păcătoșii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu. 18. Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri. 19. Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta! 20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt. Vechiul Testament (Psalmii, 9:16-20)
“Și încă de atunci înțelesesem că dacă ai de-a face cu niște oameni lași și mincinoși degeaba încerci să le faci pe plac, ajungi jucăria lor, după cum ei sunt jucăria altora și nu mai ești un om, ci cârpă.” Marin Preda, ”Intrusul”
9. Și a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri. 10. Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne! 11. Cântați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, vestiți între neamuri faptele Lui. 12. Că Cel ce răzbună sângele lor și-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor. Vechiul Testament (Psalmii, 9:9-12)
”Ura, zavistia şi frica nasc vicleşugul.” (Proverb românesc)
”Suferinţa în lumea aceasta e împărţită pe măsura pu¬terilor omului. Nu vrem să spunem că Dumnezeu cântăreşte totdeauna după tăria făpturii sale chinul ce i-l hărăzeşte să-l îndure; asta n-ar fi întru totul adevărat, deoarece Dumnezeu a mai lăsat pe lume moartea, care e adesea sin-gurul refugiu al sufletelor prea aspru osândite în temniţa trupului. Suferinţa e dată pe măsura puterilor omeneşti, adică, în faţa aceluiaşi rău, cel slab suferă mai mult decât cel tare. Dar, din ce elemente e alcătuită această putere omenească? Nu cumva din încercări, din obişnuinţă, din experienţă? Iată ceea ce nu ne vom da osteneala să demonstrăm; e o axiomă atât în ce priveşte spiritul, cât şi în ce priveşte trupul.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
5. Certat-ai neamurile și au pierit nelegiuiții; stins-ai numele lor în veac și în veacul veacului. 6. Vrăjmașului i-au lipsit de tot săbiile și cetățile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet. 7. Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată 8. Și El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele. Vechiul Testament (Psalmii, 9:5-8)
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. 2. Veseli-mă-voi și mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalt. 3. Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta! 4. Că ai făcut judecata mea și dreptatea mea; șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate. Vechiul Testament (Psalmii, 9:1-4)
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Ca s-a înălțat slava Ta, mai presus de ceruri. 2. Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător. 3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: 4. Ce este omul că-ți amintești de el? Său fiul omului, că-l cercetezi pe el? 5. Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el. 6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. 7. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului; 8. Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor. 9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Vechiul Testament (Psalmii, 8:1-9)
1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, 2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască. 3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele, 4. De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău și de am jefuit pe vrăjmașii mei fără temei, 5. Să prigonească vrăjmașul sufletul meu și să-l prindă, să calce la pământ viața mea și mărirea mea în țărână să o așeze. 6. Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalță-Te până la hotarele vrăjmașilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit 7. Și adunare de popoare Te va înconjura și peste ea la înălțime Te întoarce. 8. Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea și după nevinovăția mea. 9. […]
”Dar aceste cimilituri obişnuite, cotidiene, de deasupra pământului, îl oboseau. Şi îi aminteau de vremuri când fusese mai puţin singur, mai puţin ticălos şi scârbos. Şi asta îl scoase din sărite; în plus, îi mai deschisese şi pofta de mâncare; aşa că de data asta încercă ceva puţin mai greu şi mai neplăcut: Nu poate fi văzut, şi nici simţit, Nici auzit, nici mirosit. Zace dincolo de stele, Zace pe sub dealuri grele, Umple goluri, goale toate, Vine-ntîi, vine pe urmă, Viaţa o sfârşeşte, Râsu-l nimiceşte. Din păcate pentru Gollum, Bilbo mai auzise cimilitura; în orice caz, răspunsul îl învăluia din toate părţile. – Întunericul! spuse, fără măcar să se scarpine-n cap sau să-şi pună căciuliță gânditoare.” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
”Un ochi pe-o faţă albastră Vede un ochi pe o faţă verde. „Ochiul ăla e ca mine, Spune ochiu’ntîi. Da, numai că eu sunt sus Iară el e jos.” – Ss, ss, ss, făcu Gollum. Trăise prea mult sub pământ. Începuse să uite lucrurile astea. Dar tocmai când Bilbo începea să spere că spurcăciunea nu va mai fi în stare să răspundă, Gollum răscoli amintiri foarte, foarte vechi, de pe vremea când trăia cu bunica lui într-o gaură, pe malul unui râu. Ss, ss, sscumpule! spuse, înseamnă Soarele strălucind pe părăluţele din câmp, assta însseamnă!” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți. 2. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele; 3. Și sufletul meu s-a tulburat foarte și Tu, Doamne, până când? 4. Întoarce-Te, Doamne; izbăvește sufletul meu, mântuiește-mă, pentru mila Ta. 5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad cine Te va lăuda pe Tine? 6. Ostenit-am intru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda. 7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toți vrăjmașii mei. 8. Depărtați-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. 9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. 10. Să se rușineze și să se tulbure foarte toți vrăjmașii mei; să se întoarcă și să se rușineze foarte […]
”Eram în mod continuu în luptă contra gândurilor duble, care se luptau între ele. Te implor, o, Dumnezeule Atotputernic, să primeşti graţia ca eu să fiu al Tău şi nu al meu. Iartămă dacă am spus că sunt al Tău şi nu al meu, aceasta nu-mi aparţine, aceasta aparţine lui Dumnezeu, mă rog pentru graţia de a putea fi al Tău şi să nu fiu abandonat mie însumi.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Sunt furios pe tine, dar mai ales pe mine, Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai învălmăşirea tandră şi crudă, ce mă ţine, Diminuându-mi forţa canalelor de nai. Sunt bucuros că astăzi a nins întâi şi-ntâi, Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă, Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi, Că-s negru în pustia candidă de zăpadă, Şi este totul aspru şi disperat primar, Adică în furtună de patimă ţesut, Şi se alcătuieşte pe nervii mei de jar Uluitor de-albastru întâiul tău sărut. Ce încâlcke tristă în mine ai produs Şi câtă deznădejde şi câtă bucurie, În acest vin de toamnă, şi tonic şi confuz, În aiurarea stearpă cum te arăţi tu mie. Eu vreau o clipă numai viaţa să-mi consum în sărutări sterile mânjindu-ţi-o, mănuşa. Ca niciodată, poate, drapelul meu postum Să nu-şi descânteieze în asfinţit cenuşa. Dar vie-apoi urâtul, deluviile vie, Şi descleşteze-şi noaptea […]