Wallflowers

“O, dacă ar fi să-l credem pe filozoful român, numai rața nu ratează, un om, adică, oricine ar fi el, are totdeauna ceva de ratat, totdeauna descoperă că a vrut ceva, chiar fără să știe precis ce anume, i-o spun alții la urmă când nu mai e nimic de făcut, chiar dacă el ar dori să nu știe. Au acest obicei scumpii noștri semeni, să înregistreze cum arătai tu odinioară, să ghicească, să intuiască acel lucru pe care ai dori să-l realizezi, să-l țină minte peste ani și într-o bună zi să-ți spună cu dispreț: ratatule! Ești un ratat! Chiar un ideal cu totul mărunt, foarte modest, aprinde pe chipul purtătorului lui o mică aură și când această aură piere, adică o anumită licărire a privirii, o anumită tinerețe a chipului, atunci se observă (fiindcă la cei ce reușesc le rămâne parcă veșnic pe chip tinerețea când au avut idealuri) […]

”Pe nedrept te ţineam de cuminte cu toţii, Dar şi aşa nu iei plata ce vrei, jurământul alege.” Fii dar cuminte, iubitul meu fiu, şi păzeşte-te bine.” Homer, ”Iliada”

„Am să-ţi arăt, răspunse ea grăbită, ce pricină cu taina ei te coace şi-am să destram credinţa ta greşită. Cel de-i în cer şi doar pe El se place făcu pe om să fie bun din fire şi-i dete locul drept zălog de pace. Dar scurt răstimp gustă din fericire: din vina lui schimbat-a el, prosteşte, pe loc de chin lăcaşul de iubire. Şi ca străfundul ce din jos mocneşte cu tulburări ce-şi află-n vreme price şi mână aburi când arşiţa creşte să nu-l atingă ori prin rău să-i strice, fu muntele făcut astfel să poată, ferit de ploi, spre slăvi să se ridice.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XXVIII