
”Acum câţiva ani, am trăit o bucată bună de timp în preajma unui om mare. Era într-adevăr un om mare; matur, creator, original, glorios. Se vorbea despre el în trei continente. Opera lui ştiinţifică era pe deplin acceptată şi premiată pretutindeni. Aproape că nu mai întâmpina acea rezistenţă sau controversă care caracterizează un om viu. Şi acest om mare primea zilnic scrisori sau intervenţii, din toate părţile lumii, pe care el le citea cu multă plăcere. Un singur lucru îl umilea; se vorbea acolo, întotdeauna, de „timpul răpit”, de „bunătatea” la care face apel petiţionarul, şi altele. Ori, acest om mare şi celebru, îşi pierdea o bună bucată din zi citind romane poliţiste, moţăind pe fotoliu, sau ciorovăindu-se cu nevastă-sa. Am asistat odată la o scenă impresionantă. O americancă, în trecere prin localitate, a vrut să-l vadă şi să-i vorbească. Eram de faţă. Buna femeie a stat numai vreo zece […]






