129. Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu. 130. Arătarea cuvintelor Tale luminează și înțelepțește pe prunci. 131. Gura mea am deschis și am aflat, că de poruncile Tale am dorit. 132. Caută spre mine și mă miluiește, după judecata Ta, față de cei ce iubesc numele Tău. 133. Pașii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, și să nu mă stăpânească nici o fărădelege. 134. Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor și voi păzi poruncile Tale. 135. Fața Ta arat-o robului Tău și mă învață poruncile Tale. 136. Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta. 137. Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale. 138. Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale și cu tot adevărul. 139. Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmașii mei. 140. Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte și robul Tău l-a iubit pe el. […]
”Îşi înălţă numai sufletul înspre zămislitorul său, ca să-i mulţumească pentru bunătatea lui şi să mărturisească supus că drumurile Domnului sunt de nepătruns pentru mintea cea mărginită a omului.” ”O mie și una de nopți”
“People will do anything, no matter how absurd, to avoid facing their own souls.” Carl Gustav Jung
118. Defăimat-ai pe toți cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor. 119. Socotit-am călcători de lege pe toți păcătoșii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea. 120. Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecățile Tale m-am temut. 121. Făcut-am judecată și dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate. 122. Primește pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri. 123. Sfârșitu-sau ochii mei după mântuirea Ta și după cuvântul dreptății Tale. 124. Fă cu robul Tău, după mila Ta, și îndreptările Tale mă învață. 125. Robul Tău sunt eu; înțelepțește-mă și voi cunoaște mărturiile Tale. 126. Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta. 127. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul și topazul. 128. Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât. […]
”Descopeream în mine cu o claritate strălucitoare cum cea mai mare fericire e de a fi martir, cum această indescriptibilă graţie, unită cu iubirea de Dumnezeu, face ca să doreşti să înduri suferinţa care nu e nimic în comparaţie cu cele eterne; şi cum cel mai neînsemnat lucru e să-ţi sacrifici viaţa. Aveam, de asemenea, în spirit şi în corp un sentiment de indescriptibilă bucurie, încât dacă ar fi fost şi mai înaltă, corpul, ca să zic aşa, s-ar fi dizolvat de curată bucurie.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
“Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.” Mircea Eliade, ”Nuntă în cer”
101. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale. 102. De la judecățile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege. 103. Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea! 104. Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptății. 105. Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumina cărărilor mele. 106. Juratu-m-am și m-am hotărât să păzesc judecățile dreptății Tale. 107. Umilit am fost până în sfârșit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău. 108. Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoiește-le Doamne, și judecățile Tale mă învață. 109. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea și legea Ta n-am uitat. 110. Pusu-mi-au păcătoșii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit. 111. Moștenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele. 112. Plecat-am inima mea ca să […]
89. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer; 90. În neam și în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul și rămâne. 91. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare ție. 92. De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aș fi pierit întru necazul meu. 93. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-ânsele m-ai viat, Doamne. 94. Al Tău sunt eu, mântuiește-mă, că îndreptările Tale am căutat. 95. Pe mine m-au așteptat păcătoșii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput. 96. La tot lucrul desăvârșit am văzut sfârșit, dar porunca Ta este fără de sfârșit. 97. Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este. 98. Mai mult decât pe vrăjmașii mei mai înțelepțit cu porunca Ta, că în veac a mea este. 99. Mai mult decât învățătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este. 100. Mai mult […]
”Mă jucam de-a Ispăşitorul Spiritului, zise bătrânul, doar tu ai inventat, odinioară, acest cuvînt —- poetul, magicianul care-şi îndreaptă spiritul contra lui însuşi, omul care, transformîndu-se-n interiorul său, îngheaţă la reaua sa ştiinţă şi conştiinţă.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Vrăjitorul”
81. Se topește sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit. 82. Sfârșitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: „Când mă vei mângâia?” 83. Că m-am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. 84. Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc? 85. Spusu-mi-au călcătorii de lege deșertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. 86. Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă! 87. Puțin a fost de nu m-am sfârșit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale. 88. După mila Ta viază-mă și voi păzi mărturiile gurii mele. Vechiul Testament (Psalmii, 118:81-88)
”- Da, aşa e, zise Sam. Şi dacă ştiam ce ne-aşteaptă când am plecat, nu puneam piciorul în locurile astea. Dar aşa se-ntâmplă adesea; vorbesc de isprăvile din poveştile şi din cântările străvechi, domnu’ Frodo; de păţanii, cum le ziceam eu mai demult. Credeam că sunt lucruri pe care seminţiile minunate din basme le căutau cu lumânarea, pentru că şi le doreau ca pe-o înveselire, cum s-ar zice, căci viaţa era cam plicticoasă. Dar treburile nu stau tocmai aşa în poveştile vrednice de luat în seamă şi de ţinut minte. Se pare că se pomeneau cu toţii în belea de la bun început, aşa le era aşternut drumul, cum ziceţi dumneavoastră. Dar cred că, la fel ca noi, au avut şi ei o groază de ocazii să se întoarcă, numai că n-au făcut-o. Iar de s-ar fi întors, noi n-am mai fi ştiut, pentru că ar fi fost uitaţi. Auzim […]
69. Înmulțitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale. 70. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat. 71. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăț îndreptările Tale. 72. Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint. 73. Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit, înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale. 74. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea și se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit. 75. Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecățile Tale și întru adevăr m-ai smerit. 76. Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău. 77. Să vină peste mine îndurările Tale și voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este. 78. Să se rușineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptățit; iar eu […]
59. Cugetat-am la căile Tale și am întors picioarele mele la mărturiile Tale. 60. Gata am fost și nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale. 61. Funiile păcătoșilor s-au înfășurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat. 62. La miezul nopții m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecățile dreptății Tale. 63. Părtaș sunt cu toți cei ce se tem de Tine și păzesc poruncile Tale. 64. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învață. 65. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău. 66. Învață-mă bunătatea, învățătura și cunoștința, că în poruncile Tale am crezut. 67. Mai înainte de a fi umilit, am greșit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit. 68. Bun ești Tu, Doamne, și întru bunătatea Ta, învață-mă îndreptările Tale. Vechiul Testament (Psalmii, 118:59-68)
”Ah, câtă grijă s-ar cădea să ai faţă de cei ce chiar şi-un gând trunchiat, nu numai fapta-ţi tălmăcesc în grai. Rosti Virgil: „Curând cel aşteptat şi-n închipuire plăsmuit de tine, se va ivi din hău învederat.” Deşi să taci, de poţi, e mult mai bine când adevărul pare-a fi în parte minciună doar, spre-a nu păţi ruşine, eu tot nu tac; şi jur pe-această carte, pe versul ei ce trag nădejde tare să aibă pururi de iubire parte” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI
”Iubirea schimbă-n limpezi frumuseţi Tot ce-i mărunt şi fără niciun preţ . Ea vede nu cu ochii, ci cu dorul; De-aceea Cupidon, luându-şi zborul, Precum un orb, aşa-i înfăţişat … Copil nechibzuit, într-aripat. Aripa-i semn că graba îi dă ghes, De-aceea se înşeală-atât de des. Pentru ştrengari, o joacă e minciuna, El legământu-şi calcă-ntotdeauna.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”