Wallflowers

”Swedenborg se întoarce la Stockholm în 1741 şi e ales (la propunerea lui Linné) membru al Academiei Regale de Ştiinţe. Devine teozof, se îndreaptă către Dumnezeu prin forţa ştiinţei, devine un om căruia ştiinţa i-a dat gustul infinitului, al absolutului. De aici înainte începe cea de a doua viaţă a lui Swedenborg: se dezinteresează de ştiinţele exacte, trecând definitiv la teozofie şi religie. În Cartea de vise este consemnată marea iluminare din 1743, când el a primit puterea de a comunica direct cu spirite şi îngeri. Îşi propune să studieze în aceeaşi manieră sistematică lumea spiritului. Se spune că într-o seară, în 1745, la Londra, într-o viziune i se arată Domnul Nostru Iisus, care-i comunică misiunea sa nouă: cu acelaşi zel şi metodă cu care a descris lumea sensibilă, trebuie să exploreze lumea suprasensibilă, lumea supranaturală; să devină profet, să devină în mod ştiinţific vizionar. În Cartea de vise putem […]

”(…) viaţa savantului plină de căutare obositoare, o căutare în beznă, cum a numit-o el însuşi mai târziu; beznă, care a fost, poate, condiţia de a ajunge la lumină, la revelaţie, la „făcliile învierii”. Momentul crizei marchează starea de grație, un lucru cumplit, căci e greu de purtat graţia divină, precum tot ceea ce este dincolo de înţelegerea şi ştiinţa umană. Boala apare ca mijloc de purificare, boala de origine divină, ca mijloc şi ca probă pentru a pătrunde în zona spirituală, lucru tulburător pentru cel care trebuie să trăiască încă în material. Experienţă posibilă dar dureroasă, dând naştere la fenomene noi, pe care omul nedeprins cu conştiinţa spiritualului le confundă cu bolile psihice incurabile.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)

”Să vedem, înainte de toate, care era viziunea lui Swedenborg în ceea ce priveşte lumea cealaltă, viziunea despre imortalitatea personală, în care el a crezut, şi vom constata că totul se bazează pe liberul arbitru. În Divina Commedia a lui Dante – operă atât de frumoasă din punct de vedere literar – liberul arbitru încetează în momentul morţii. Morţii sunt judecaţi de un tribunal care hotărăşte dacă ei merită cerul sau infernul. Dimpotrivă, în opera lui Swedenborg lucrurile stau altfel. Swedenborg ne spune că atunci când un om moare, el nu-şi dă seama că e mort, fiindcă tot ce-l înconjoară rămâne identic. Continuă să se afle în casa lui, prietenii vin să-l vadă, umblă pe străzile oraşului. Nu se gândeşte că e mort. Dar curând începe să remarce câte ceva. Începe să observe un lucru care la început îl bucură, apoi îl nelinişteşte: totul pe lumea cealaltă este mult mai […]

”Mai întâi vine la rând omul care se consacră studiilor. Tatăl lui Swedenborg era episcop luteran şi l-a educat pe fiul său în spiritul luteranismului, religie în care piatra unghiulară, cum se ştie, este mântuirea prin graţia divină – graţie în care Swedenborg nu crede. În sistemul său, în noua religie predicată de el, se vorbeşte de mântuirea prin opere, dar aceste opere nu constau nici în slujbe, nici în ceremonii; e vorba de opere veritabile, opere în care omul se angajează total, cu spiritul şi, de asemenea, ceea ce e cu atât mai curios, cu inteligenţa sa. Swedenborg începe, deci, să studieze teologia pentru ca apoi să se intereseze de ştiinţe. Interesul său merge spre ştiinţele aplicate.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)