”În acea zi am fost, de asemenea, puţin neliniştit în inima mea, deoarece gândurile mele zburau contrar voinţei mele şi nu puteam să le reţin. Am fost la serviciul religios şi găseam că gândurile despre credinţă şi despre Hristos, despre meritele sale şi alte lucruri asemănătoare, precum şi cele care le însoţeau şi le confirmau provocau totuşi nelinişte şi dădeau ocazie la gânduri contrarii, care nu se pot preveni atunci când vrei să crezi prin propria ta judecată şi nu prin graţia Domnului. În sfârşit, îmi fu dat prin graţia Duhului de a avea credinţă, fără raisonnement, să fiu asigurat prin ea, când vedeam gândurile mele care confirmau acest fapt, ca dedesubtul meu; în inima mea râdeam de ele, şi mai mult încă de cele care le zguduiau şi le contraziceau; credinţa era cu mult deasupra gândurilor înţelegerii mele. Numai atunci au avut pace: Dumnezeu să mă întărească, pentru că […]
S
“The only man I know who behaves sensibly is my tailor; he takes my measurements anew each time he sees me. The rest go on with their old measurements and expect me to fit them.” George Bernard Shaw, ”Man and Superman”
”Când toată buna cuviinţă încape pe mâinile câtorva oameni, şi alea nespălate, cum vrei să iasă lucru curat?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”BENEDICK: Înălţimea ta, am jucat rolul doamnei Bârfă. L-am găsit aici abătut ca o colibă de vînătoare într-un fund de codru, i-am spus şi cred că n-am greşit, că înălţimea ta a câştigat bunăvoinţa tinerei doamne; şi eu m-am oferit să-l întovărăşesc până la o salcie, fie ca să-şi împletească o cunună ca un flăcău părăsit, fie să împletesc eu o biciuşcă pentru că merită să fie snopit. DON PEDRO: Snopit? Dar ce vină are? BENEDICK: Vina de neiertat a şcolarului care, nemaiputînd de bucurie că a descoperit un pui de pasăre, i-l arată tovarăşului său, şi acesta i-l fură. DON PEDRO: Vrei să faci din încredere o vină? Vina este a hoţului. BENEDICK: Totuşi n-ar fi stricat să împletim cununa şi biciuşca; cununa ar fi putut-o purta el, iar biciuşca ar fi fost pentru dumneavoastră care, după mine, i-aţi furat bunătate de cuibuşor.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Descopeream în mine cu o claritate strălucitoare cum cea mai mare fericire e de a fi martir, cum această indescriptibilă graţie, unită cu iubirea de Dumnezeu, face ca să doreşti să înduri suferinţa care nu e nimic în comparaţie cu cele eterne; şi cum cel mai neînsemnat lucru e să-ţi sacrifici viaţa. Aveam, de asemenea, în spirit şi în corp un sentiment de indescriptibilă bucurie, încât dacă ar fi fost şi mai înaltă, corpul, ca să zic aşa, s-ar fi dizolvat de curată bucurie.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Iubirea schimbă-n limpezi frumuseţi Tot ce-i mărunt şi fără niciun preţ . Ea vede nu cu ochii, ci cu dorul; De-aceea Cupidon, luându-şi zborul, Precum un orb, aşa-i înfăţişat … Copil nechibzuit, într-aripat. Aripa-i semn că graba îi dă ghes, De-aceea se înşeală-atât de des. Pentru ştrengari, o joacă e minciuna, El legământu-şi calcă-ntotdeauna.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Că justificările fac să se întunece credinţa, aceasta se vede şi din faptul că înţelegerea nu merge prea departe; decât până la probabilităţi; în aceasta rezidă mereu, ca să zicem aşa, probaţio majoris sau minoris; căci justificările venite din propria noastră înţelegere sunt mereu supuse dubiului care întunecă lumina credinţei. Dar credinţa e numai un dar al lui Dumnezeu pe care-l primim dacă trăim după poruncile lui Dumnezeu şi, în consecinţă, numai dacă ne rugăm tot timpul pentru aceasta.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Să scadă ea? Ba, va spori, fireşte. Lângă bărbat, femeia creşte, creşte.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Răspund la numele de Benedick, Dar vestea o primesc în chip de Claudio. Aşa că prinţul cată ale sale. Prietenia-i credincioasă-n toate, Afară doar de dragoste; de-aceea îndrăgostiţii păsul şi-l spun singuri. Tot ochiul să peţească pentru sine, Să nu se-ncreadă în mijlocitori, Căci frumuseţea e o vrăjitoare Ce face trădători din buni prieteni. Acestea se întîmplă-atît de des, Şi eu n-am bănuit! Adio, Hero!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Seara, am căzut pradă unei altfel de ispite; mai exact între 8 şi 9 seara, când citeam despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui Moise. Mă gândeam că o parte din înţelegerea mea s-a amestecat la aceasta, încât nu puteam să am o credinţă puternică aşa cum ar fi trebuit. Credeam şi nu credeam; mă gândeam că din această cauză îngerii şi Dumnezeu li se arată păstorilor şi nu filosofului care permite înţelegerii sale să intre în joc astfel încât se întâmplă mereu să ne întrebăm de ce El a recurs la vânt când a adunat lăcustele, pentru ce El l-a înăsprit pe Faraon fără să acţioneze imediat, şi alte lucruri de genul ăsta, de care, fără îndoială, eu râdeam în mine, dar ele făceau totuşi ca atât de mult credinţa mea să nu fie fermă. Priveam focul şi-mi spuneam mie însumi: dacă e aşa, n-ar trebui […]
”În fiecare seară strâng de prin vecini toate scaunele disponibile şi le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive la poezie, dacă ştii cum să le aşezi. De aceea eu mă emoţionez, şi timp de câteva ore le povestesc ce frumos a murit sufletul meu peste zi. Întâlnirile noastre sunt de obicei sobre, fără entuziasme de prisos. În orice caz, înseamnă că fiecare ne-am făcut datoria, şi putem merge mai departe.” Marin Sorescu, ”Capriciu”
”- Liniștiți-vă, că o să scăpați voi toți de mine, grăi Persida cuprinsă de o durere atoatecovîrșitoare. E înspăimîntător gândul vieții petrecute în lumea aceasta, și fiecare clipă de mulțumire e numai un repaos trecător după un lung șir de grele suferințe. Cuprinsă de o grea boală sufletească, în care am căzut din clipa zemislirii mele, eu alerg chinuită prin lume, mă muncesc însămi pe mine, și când țip, când răcnesc de durere, oamenii, semenii mei, nu-și dau seamă că tot ca mine sufăr și ei și nu împărtășesc durerea mea, ci se depărtează cu dispreț de mine.” Ioan Slavici, ”Mara”
”Pe dragul tău să-l vezi curând că vine Adus de soarta bună către tine.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Totuşi, această senzaţie de bine din interior era atât de puternică, mai ales când eram singur, fără compania cuiva, dimineaţa, seara, în timpul zilei, încât se poate compara cu o bucurie cerească aici, pe pământ; şi sper s-o păstrez bine, atâta timp cât, prin graţia unică a Domnului Nostru, pot merge pe o cale curată, având o dreaptă înţelegere, căci dacă mă îndepărtez şi caut mulţumire în temporal, aceasta va dispărea. Dacă dispunem tot timpul de principiul interior, care e influxus de la duhul Dumnezeiesc, Dumnezeu e Cel care ştie mai bine. Simţeam un fel de exultation, căci mă gândeam că atunci când am mulţumirea cerească, de ce să mă duc să caut lumescul, care, în comparaţie, nu e nimic, e inconstant, dăunător, luptând împotrivă acolo şi distrugător.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Citeşte-i cartea feţei! Vei afla Ce-a scris cu drag, într-însa, frumuseţea. Priveşte-armonioasa îmbinare De trăsături şi vezi ce farmec are. Iar ce ţi s-o părea neclar în pagini, Găsi-vei scris în ochii lui, pe margini. Iubit răzleţ şi file care zboară! Prinde-n coperţi a dragostei comoară! Trăieşte-n mare peştele. Ascunde, În scump vestmânt, minunea de sub unde! Ochi mulţi s-au pironit pe mândra carte Cu basme-n copci de aur. Tu împarte Tezaurul nepreţuit cu el Şi n-ai să scazi în ochii tăi de fel.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”