”Mai întâi, lasă capul în jos, apoi renunţă la toate lucrurile care te distrag unul câte unul. Îmbrăţişează lumina şi las-o să te călăuzească dincolo de vântul dorinţei. Vei găsi acolo un izvor şi hrănită de apele sale vei rodi veşnic, precum un copac.” Rumi
”Ce foc simt în urechi? E-adevărat? Mândria mi-e atît de osândită? Dispreţ, adio! Fumuri, v-am lăsat! Nu voi o să mă faceţi fericită! Iubeşte, Benedick, te-oi răsplăti Cu-o inimă-mblânzită de-al tău drag, Şi dacă stărui, te voi îmboldi Să trecem amândoi al nunţii prag; Spun toţi că meriţi: ci eu, pasămite, o ştiu mai mult decît din auzite!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Vina mea e că m-am băgat și-am încercat să fac imposibilul, să dau viață unei scheme, să inventez, să pompez poezia și filozofia în niște plămâni morți.” Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
”Victima este mai întâi transformată în nimic, apoi renaşte instantaneu într-o stare jalnică, umilă, iar de-a lungul noii sale vieţi păstrează integral memoria şi experienţa vieţii anterioare, fără a o putea folosi sau comunica altcuiva. Această formă de pedeapsă este rezervată elitei, pentru a-i împiedica să ajungă aroganţi sau nepăsători datorită poziţiei deţinute. — „Aşa că, dacă nu mă ajuţi…” — „Bine, lasă-mă să mă gândesc ce pot face. Între timp îţi recomand să te transformi în fiinţă umană şi să-ţi iei o cameră la un hotel. Îţi trebuie un somn bun, reconfortant”. Henry Gregor Felsen, ”Pe planeta Adnaxas nu sunt copaci”
”„Ce-aud, maestre?”-am întrebat şi-am mas s-ascult pe-al treilea ce striga: „Iubeşte” pe cel ce-n tine fără milă-a tras”. „Această brână, zise el, loveşte în cei pizmaşi, drept care rupt anume din dragoste e biciul ce-i plesneşte. Altminteri frâul se rosteşte-n nume; şi-ai să-l auzi pân-ai s-ajungi iertarea în celalt brâu şi vei pricepe cum e. Ci-ndreaptă-ţi ochii şi scrutează zarea căci vei vedea şezând mulţimi ‘nainte pe lângă stâncă sprijinind cărarea.” Privii deci ţintă şi cu luare-aminte şi-un şir de umbre-ntrezării la rând, înfăşurate-n cenuşii veşminte. Şi-ajunşi aproape le-auzii strigând: „Te roagă-n ceruri pentru noi, Mărie”, „Mihai” şi „Petru” şi „Voi sfinţi” chemând. Nu-i om pe lume, cât de crud să fie ce nu s-ar frânge de dureri şi jale de câte ochii-mi arătară mie. Când am ajuns de ei aproape-n cale şi fiecare desluşii ce pate, din ochii mei porni a curge vale. Din pănură purtau veşminte-n spate şi […]
”De ce m-alungi, când ard de dorul tău? Doar c-un duşman te porţi atât de rău.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” Liviu Rebreanu
“Marea taină era prezentă în mine și prin ea înțelesei că natura nu e plină de sufletul nostru, deși ne naștem cu acest miraculos sentiment, trăim veșnic cu el, credem cu putere în realitatea lui și în clipe de disperare ne adresăm munților, care nu ne-au făcut nimic, norilor și apelor și pădurilor, să ne redea ceea ce le-am dăruit (investiție naivă!), sufletul nostru intact și pur, ca să scăpăm de cel murdărit de oameni și de noi înșine. Strigi, dar pădurea tace. Ecoul îți întoarce doar propriu-ți glas, propria-ți deznădejde…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Statistic», fiecare are un criminal în el, aşa cum îşi are partea sa de nebunie sau de sfinţenie. Datorită acestor predispoziţii înnăscute, general umane, stăruie peste tot oarecari înclinaţii spre sugestionabilitate, respectiv spre patologic.” Carl Gustav Jung, ”Psihologie individuală și socială”, cap. ”După catastrofă”
”Sfărâmă-te, tu, inimă orfană! În temniţă, ochi orb, în veci de veci Lipsiţi de raza zilei! Sterp pământ! Întoarce-te-n pământ şi putrezeşte! Scufundă-te în groapa lui Romeo!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Am invocat dicţionarul ca pe o inconştientă mărturie despre om, o mărturie sugestivă şi avînd pentru discuţia noastră o anumită valoare.” Ambrose Bierce, ”Stăpânul lui Moxon”
”Se-ntunecă. Mesenii extenuaţi de viaţă Au adormit. În umbră, priviţi ce palizi sunt! Întinşi şi reci! Tot astfel vor fi şi în mormânt. N-aduceți lampa! Morții nu mai au dimineață.” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Încă vreo câţiva paşi până la piatră. Aci ne odihnim, unde-n atâtea rânduri Am poposit muncit de gânduri. Dedatu-m-am aci şi postului şi rugăciunii. Plin de nădejde, cu credinţă, cu suspine, Cu lacrimi, am crezut să pot obţine De la cerescul Domn sfârşitul ciumii. (…) Medicamentul era gata. Oamenii mureau. Dar nimeni nu-ntreba: se face vreunul sănătos? Astfel cu infernalele tertipuri Prăpăd făcurăm prin aceste văi, mai fioros, Decât făcuse ciuma. Însumi dat-am din otravă La mii de oameni. Toţi s-au stins. Şi-acum văzuşi, cum suntem ridicaţi în slavă, Noi, noi netrebnicii şi ucigaşii!” Johann Wolfgang von Goethe, ”Faust”
“All the world is made of faith, and trust, and pixie dust.” J.M. Barrie, ”Peter Pan”
”Din vremuri imemoriale Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei. Ea se uită în oglindă şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit. Numai ochii ei au văzut acest Univers. Toate calităţile ei s-au întrupat: Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi. Fiecare creangă şi frunză şi fruct dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei Trandafirul ne arată cât e de frumoasă. Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă. Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui. Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată. Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul. Ele au fost […]