”Cimilituri gingaş meşteşugite! Dar n-aş putea nicicând să cred, iubite, Că spui minciuni. Te rog cu stăruinţă, Cum îi îndeamnă buna-cuviinţă Pe-o fată şi-un flăcău ca să se poarte, Întinde-ţi aşternutul mai departe.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Sentimentele adevărate trebuie să reziste oricărei ispite.” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“Or, cine își cunoaște clipa de față, până nu devine trecut? Sensul ei total ne apare mai târziu, așa cum mergând pe un drum necunoscut, deși avem iluzia că îl cunoaștem cu fiecare pas pe care îl facem, abia uitându-ne în urmă ne dăm seama cât de drept sau de sinuos a fost…” Marin Preda, ”Viața ca o pradă”
”Tot ceea ce dispare din inventarul psihologic propriu, reapare lesne sub veşmântul unui vecin ostil, care îţi stârneşte sistematic mânia şi te face agresiv. Este, incontestabil, mai bine să ştii că acest duşman înverşunat sălăşluieşte, de fapt, în propria-ţi ini¬mă.” Carl Gustav Jung
”Romeo: Să mergem cât mai grabnic! Lorenzo: Mai domol! Te-mpiedici când alergi, şi calci în gol.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Toți cei care plecarâ au adormit pe rând În pulberea săracă a vanităţii lor. Să bem, şi-ascultă-aicea amarul adevăr: Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Nu m-am gândit niciodată să mă însor. Nu trebuie să par mândru. Ferice de cei care, auzindu-se judecaţi, sânt în stare să se îndrepte.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Your visions will become clear only when you can look into your own heart. Who looks outside, dreams; who looks inside, awakes.” Carl Gustav Jung
”Credinţa este o stea luminoasă care îl ajută pe cercetător să dezlege misterele naturii. Trebuie să căutaţi centrul vostru de greutate în Dumnezeu şi să vă bazaţi încrederea pe o credinţă divină, sinceră, curată şi puternică, şi să-i rămâneţi credincioşi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată simţirea şi cu tot cugetul. Dacă veţi avea o asemenea credinţă, Dumnezeu (înţelepciunea) nu vă va ascunde adevărul Lui, ci vă va dezvălui operele sale într-un mod credibil, vizibil şi consolator.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
”La cele mai bune replici ale mele Ai tuşit, Scorpie bătrână. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregăteam în febră Ani în şir, Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată, Efectul trebuia să fie formidabil, Dar pe tine tocmai atunci Te îneca tusea, Scorpie bătrână. Dacă se-ntîmpla Să lipseşti odată, Începea să tuşească Scaunul pe care stătuseşi. Acum ai molipsit Toată sala, Piesa se petrece de la un cap la altul Într-o tuse măgărească… Tuşiţi, Răguşit, piţigăiat, dogit, Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat, Ca la vocalize, ca la doctor, Tuşiţi! Credeţi că spun rolul pentru voi, Ochii mei par că se uită la voi, Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre Becul roşu din fundul sălii. Pentru el vorbesc, Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie, Becului roşu care arată locul pe unde, la sfîrşit, Voi trebuie să evacuaţi sala, Scorpii bătrâne.” Marin Sorescu, ”Tușiți”
”Să trăiască fără de ceartă în ce priveşte acestea. Dacă l-ar istovi pe cel sublim sublimul său, atunci ar începe abea să fie frumos şi, gustîndu-l, aş putea chiar să-i găsesc savoarea. Doar lepădîndu-se de sine însuşi, cu astfel de salt ar ieşi din propria sa umbră şi ar putea să facă saltul spre un soare care ar fi al său. Prea multă vreme a stat la umbră, acest ispăşitor al spiritului; obrajii i-au pălit, şi-n aşteptare era să piară de flămînd.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”
”Când în sfârşit m-am smuls din vălmăşia acelor umbre ce rugau rugare, ca să-şi aline-n cer nevolnicia, „Lumina mea, tăgăduiai îmi pare”, am zis, pe-alocuri, că prin rugi se poate să-ndupleci cerul ca să-ţi dea iertare; ori pentru asta ceata lor se zbate. Degeaba-i dar, nădejdea lor, părinte, ori spusa ta n-am înţeles-o poate?” Grăi Virgil: „Ce-am spus nu mă dezminte şi dacă judeci fără greş, fireşte, ai să-nţelegi că dorul lor nu-i minte. Drepatea sfântă-n cer nu se clinteşte fiindcă iubirea într-o clipă spală ce-aici mulţimea aşteptând plăteşte. Cuvântul meu în câte-am spus nu-nşeală; căci ruga-acolo fiind de ceruri ruptă, nu izbutea să ierte de greşeală. Cu grele pricini mintea ta se luptă: alungă-le, căci va veni solia şi vei gusta dintr-a luminii fruptă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul” Cântul VI
“Trebuie să primești ce-ți dau oamenii, fiindcă nimeni nu-ți poate da ceea ce nu are.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
”Doar cinstea mea îi dă imbold vorbirii, În veci iubirea e tâlmaci iubirii, Am spus că inima-mi de-a ta-i legată Că laolaltă s-au pornit să bată, Şi că suntem uniţi prin legământ Că-n suflete trăieşte-acelaşi gând. Dă-mi voie lângă tine să mă-ntind, Că nu mă-ntind prea mult, să ştii, nu mint .” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Numai în fața morții pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oțelește sufletul” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
