”- Se spune că nebunii nu sânt lipsiţi de şiretenie. – Cinstite frate, n-am nici un şiretlic. Nici bun nu sânt, căci îs singur. Beţiv nu sânt, căci nu pot bea. Bătăuş nu-s, căci toţi mă bat. Dator nu-s, căci nimeni nu-mi dă pe datorie. Slujitorul se veseli iar, coborându-se oarecum din înfăţişarea-i dispreţuitoare.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. II
”- Atunci, căpitane, numai degeaba ai vorbit de li¬pani, ca să se amărască inima în mine. – Îndulceşte-o numaidecît, cuvioase părinte, ca să nu mi se scrie păcat la catastiful cel mare din cer.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. II
”Taci, Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate în sicriurile-albastre ale zilelor de ieri !… Taci, Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate în aplauzele mute ale-ntîielor dureri! Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul, Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept, Şi să nu mă chemi pe nume — Să-mi deştepţi din piatră chipul Sfinxului, Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept., Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stîrv de om ucis — Nu de oameni, Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinţi — Şi pe piatra-mi funerară nu ceti poemul scris De nebunul din cetatea plină numai de cuminţi !… Ocoleşte-mă cu groază… Dar opreşte-te deoparte, Să mă poţi privi de-a-ntregul Şi să-mi spui ce vezi… Eu sânt Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt !” Ion Minulescu, ”Romanța zilelor de ieri”
”Orice rană de asemeni are vindecare, adăogise bătrânul comis Manole. Omul, chiar tânăr, are mai multă înţelegere decît un cal; s-ar putea spune că are şi înţelepciune; deci acolo unde calul sare în două picioare şi bate cu copitele, omul stă puţintel şi cugetă. De aceea vracii au pentru cai alte meşteşuguri şi pentru oameni altele.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vil. I
”Gândurile — dovedise comisul cel bătrân — sânt cei mai harnici duşmani ai omului. Nu-i altă doftorie pentru Jder cel mititel decît să cadă butuc în culcuş şi să doarmă somn fără vise. Cu toate acestea demonii care se chiamă gânduri găseau chip să-l cerceteze şi-l cercetau mai ales atuncea când el părea mai alinat.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”În ziua când am prins amîndoi pe feciorul Hanului, am socotit că ai trecut în rândul bărbaţilor şi m-am mândrit cu tine. Se pare că m-am înşelat. Înţeleg că ai vrut să străpungi pe Botezatu; te-ai uitat duşmănos şi la noi; ai stat gata să te izbeşti cu fruntea în părete; asta s-o faci numai după ce ţi-o creşte coarnele. Văd că trebuie să mai mănânci nouă ocă de sare, până ce vei fi vrednic să intri în sfatul bărbaţilor. Tu încă nu înţelegi ce se chiamă bărbat — adică acel om care nu-i ouat şi clocit, ci fătat. Bărbat e numai acela care leapădă de la el slăbăciunile şi lacrimile. Când dă cu piciorul, când prinde în pumn, toate i se supun. Descalică lângă o muiere; pe urmă încalică şi se duce cu altă floare la ureche. Acuma, după starea în care te afli tu, ar fi frumos să-ţi […]
”În parfumatul prier, când – beată de iubire – Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine. De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta”
”- Iartă-mă, cuvioase Timoftei, şi nu te supăra, urmă zâmbind arhimandritul. La ceea ce ai, nu mai adăogi nimic. Ieri m-am dus în târg, ca să slujesc la Sfântul-Ion. Pe când mă întorceam, a zvîrlit cineva asupra mea, de la o fereastră, poate cu ştiinţă, poate fără ştiinţă, apă dintr-o căldare. M-a udat de sus şi până jos; iar eu am ridicat ochii cătră soare, cum faci acuma cuvioşia ta, şi am mulţămit Domnului Dumnezeu că nu mi-a căzut în cap şi căldarea.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”- (…) Mărturisesc că mă simţesc păcătos şi rog pe sfinţitul Amfilohie să cerşească pentru mine iertare; dar am cunoaştere a tuturor poruncilor învăţaţilor de demult; şi numai cu râsul domniei tale, Jder, n-ai să poţi da răspuns la năcazul acelui om care se afla pe malul unei ape cu un ţap, o varză şi un lup — şi se ciudea cum să treacă de ceea parte, pe rând, această avere a lui; căci, dacă trece întăi varza, rămâne lupul cu ţapul, şi lupul mănâncă pe ţap; iar dacă trece lupul, iar nu e bine, căci rămâne ţapul cu varza. – Cu toate acestea, când am fost eu în asemenea împrejurare, răspunse Ionuţ, am trecut dincolo întăi şi întăi pe lup. – Af! af! se veseli cuviosul Timoftei; dar ţapul ce face cu varza? – Cuvioase părinte Timoftei, răspunse feciorul comisului; părintele meu şi fraţii mei m-au învăţat să înfig […]
”Jder rămase neclintit şi fără răsuflet, privind acea înfăţişare delicată şi subţirică în boi. Când îl fură cu ochii o clipă, inima-i tresări împunsă. O iubi dintr-odată. Avu în el bucuria aceasta, ca o lumină orbitoare. Înţelegea că acea fiinţă trebuia să fie a altuia, se desfăta însă la vederea ei, căci i se înfăţişa lămurit aşa cum o bănuise în visurile lui ascunse. Nu se putu opri în acelaşi timp să nu bage de samă că acea privire piezişă fata o întorsese spre el, pe când ţinea tablaua aşa fel încît Alexandrel nu-i putea vedea obrazul. Ca şi cum i-ar fi dat o poruncă anumită, el pândi şi a doua oară privirea furişă. Nasta însă nu se mai întoarse spre el.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”Nu avea împotriva stăpânului său nici un fel de pornire şi în judecata lui primea şi o altă hotărâre decât cea pe care o nădăjduia, căci simţurile lui erau numai treze, încă nu fuseseră lovite şi nu erau bolnave ca ale lui Alexăndrel-Vodă. În el stăpânea mai mult o putere a tinereţii care-şi caută prilej de izbucnire; el se bucura, pe când stăpânul său suferea.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”Rânduială aceasta, Jder o punea în sama lui, fără a îndrăzni să treacă hotărît mai departe decît îi îngăduia starea lui de atîrnare faţă de domnescul său prietin. Nedesluşit, nădăjduia că aceeaşi rânduială va face pe copila despre care i se prorocise să hotărască ea singură o altfel de alegere, îndată ce va vedea că se înfăţişează la geamul ei cu zăbrele încă un Făt-Frumos.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele care-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari În ceafă, Ca să pot vedea numai Cu mintea De pe urmă. Mi-am protejat Mâinile, picioarele, gândurile, Nelăsând nici un loc liber Care să poată fi atins de mângâieri Ori de alte otrăvuri. Chiar inima din piept Mi-am acoperit-o cu o carcasă De broască ţestoasă Ce-a trăit 800 de ani. Când totul a fost gata I-am răspuns tandru: – Şi eu te iubesc.” Marin Sorescu, ”Precauție”
”În iatac, comisul nu intra decît după ce jupîneasă Ilisafta adormea. Se întîmpla uneori că dumneaei se trezea din somn şi prindea să-i spuie întîmplări şi mustrări până la un ceas târziu al nopţii. Comisul lua atunci de pe masă ceasornicul de năsip şi-l ducea afară, ca să rămîie vremea pedepsei lui fără măsurătoare.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. I
”Te poftesc să nu plîngi, jupîneasă Ilisafta; lacrimile femeii tulbură veninul bărbatului.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I