”- Nu ştiu ce minte au unii părinţi, zicea ea privind spre un stâlp al cerdacului, ca şi cum acela era părinţii; nu ştiu ce minte au unii părinţi de trimet nişte copii la treburi grele şi-i lasă după aceea în primejdie, ca să se întoarcă singuri la vreme de noapte. Ce s-a întâmplat acu doi ani cu băietul lui Todiraş Aramă, jitnicerul, de la Bălţăteşti? Fiind trimes în munte la Sihla, ca s-aducă seu sfinţit care-i trebuia jupînesei Mălina, a ajuns într-un loc unde l-au împresurat neguri. Din acele neguri s-a ales o apă; din acea apă a ieşit o arătare cu păr despletit şi cu ghiare. Încaltea dacă ar fi fost pieptănată şi s-ar fi uitat frumos, — ştiu eu că asta ai vrea să spui dumneata; — dar nu era pieptănată şi se uita înfricoşat şi rânjind. A spus băietul repede Tatăl-nostru, şi-a făcut cruce cu limba, […]
Citate, poezie și literatură
”Orişicât de trudită era gospodina casei, avea încă spor la vorbă, aducându-şi aminte de o mulţime de fapte ciudate şi sfătuind cu comisul Manole. Dumnealui era un om puţin vorbăreţ şi dădea din când în când răspunsuri pe cât se putea mai scurte, totuşi aceste răspunsuri îndeplineau slujba untdelemnului pe care-l torni peste foc.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”Bune fructe. Erau rumene pe-o parte. Mă uitam la jupîniţa: avea obraji ca acele zarzăre. Râdea la mine, rumenindu-se mai tare şi plăcându-i vorbele mele. Am strîns-o de mână, şi atunci am simţit acea zvâcnire la inimă, despre care ţi-am spus că ai s-o ai şi domnia ta. Când ai să ai acea zvâcnire, ai să intri în bucurie şi întristare, cum am intrat eu.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”- Da. Văd că asta-i porunca lui Vodă. Avînd şi busuiocul descântat pe care mi l-a pus muţa în mintean şi la cuşmă, poate s-ajung şi eu la o bucurie. – Ai s-o cunoşti, Ionuţ, acea bucurie, când ţi s-a zbate inima în piept.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”Robului şi sărmanului le sânt îngăduite greşalele şi păcatele; dar stăpânitorii au altă rânduială, căci au datorii mai mari în faţa lui Dumnezeu.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I
”Curajul cel mare rāmâne acela de a privi cu ochii larg deschişi atât lumina, cât şi moartea. Cum să arăt drumul care leagă această mistuitoare dragoste de viaţă de această tainică disperare?” Albert Camus
”Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”După atâta vreme Ne întâlnim din nou. Vezi zâmbetul de pe chipul meu Şi că îmi caut locul în ochii tăi, Dar totuşi eviţi să mă priveşti. Mi-aş da şi viaţa să te văd zâmbind Şi am avea multe de vorbit Însă puţine au mai rămas de spus. M-ai întrebat de ce nu încerc s-o fac Eu am zâmbit, dar nu am zis nimic. Aşa că ai plecat spunând că e târziu. Eu am rămas acolo, în acel loc Unde ne-am întâlnit prima oară Aşteptând să te întorci la mine.” Rumi, ””Ne întâlnim din nou”
”Aievea nu şi nici cu-nchipuirea Eu munţii nu-i mai simt cum îi simţeam în vremea unor basme petrecute, Când se făcea că un copil eram, Când mă-nsoţeam cu păsări şi cu ciute, Când mă-nstelam cu flori, când nu eram. Văd o-nserare plină de lumină Plutind pe bucla unui brâu de brad, în mijloc e poiana-n lună mată, Şi-ntr-însa cineva a desenat Copilul pur pe care altădată Aşa precum pe mine l-a chemat. Tabloul se apropie şi creşte, îl am în faţă ca un ochi deschis. Copilul mişcă buzele şi-ngaimă: „Eşti rău, străine — te-am văzut şi-n vis„… Şi buzele îi tremură a spaimă — „Eşti rău, străine, pleacă„ — mi-a mai zis. „Ce vrei, copile? Nu mă poţi cunoaşte! De ce-mi priveşti în suflet ca-ntr-un sac? Vezi bine, nu sunt jucării într-însul.” „De-aceea-ţi pare sarbăd şi posac.„ Şi-năbuşit a trebuit să tac. „Eşti rău, străine. Lămurit eu nu ştiu, Dar […]
”îmi privesc fotografiile și Ce-i cu voi, băieţaşi? Pentru ce purtaţi numele meu?” George Călinescu (Citat din ”Memorii”)
”Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă Și nici în ce culori îţi stă mai bine, Știu doar că amintirea nu mă lasă Și că mi-e imposibil fără tine. Vizionez femei nenumărate, Femei interesante mă mai sună, Dar rece şi străin mă simt de toate Și nu mă văd cu ele împreună. Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă, Care-a decurs din întâlnirea noastră, Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă Și tu îmi faci cu mâna la fereastră. Subtile explicaţii cui i-aş cere? Tot prostul face pe interesantul Şi-n condamnarea asta la tăcere, Mai conversez de-a surda, cu neantul. Și cum să transformăm iubirea-n ură, De ce nu noi, ci solii să lucreze, Și să pătăm simţirea cea mai pură, Punând incendiul tot în paranteze? N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii, Nici să te fac să te-ndoieşti de tine, Dar eu te-am adorat fără criterii, Estet bolnav, […]
”Ruşine, frate! Măsori destoinicia unui rege Ca tatăl nostru cel slăvit cu dramul? În bani mărunţi ai vrea să socoteşti Tezaurul nemărginirii sale? Şi să-i cuprinzi mijlocul necuprins Cu palma şi cu şchioapa judecăţii. A fricei şi-a pricinilor? Ruşine!” William Shakespeare, ”Troilus și Cresida”
„În definitiv, în lume nu există decât o singură problemă: cum să răzbaţi, cum să ajungi la larg, cum să sfărâmi crisalida şi să devii un fluture?” Thomas Mann (via „REM” de Mircea Cărtărescu)
”Lucrurile prețuite de mai toate făpturile omenești, precum ocrotirea, tihna și fericirea, abia dacă aveau vreun înțeles în ochii lui. Iar neîncrederea în cuvinte îi era atât de mare, încât adesea treceau zile întregi fără să rostească o vorbă. Și asta era una dintre legile lui: Cele mai multe necazuri de pe lume sunt pricinuite de greșeli de limbă sau simple neînțelegeri. Nu lua niciodată vorbele de bune. Când pășești pe tărâmul iubirii, așa cum știm, limba devine învechită. Ceea ce nu poate fi pus în cuvinte poate fi priceput doar prin tăcere.” Elif Shafak