”Curajul cel mare rāmâne acela de a privi cu ochii larg deschişi atât lumina, cât şi moartea. Cum să arăt drumul care leagă această mistuitoare dragoste de viaţă de această tainică disperare?” Albert Camus
Citate, poezie și literatură
”Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”După atâta vreme Ne întâlnim din nou. Vezi zâmbetul de pe chipul meu Şi că îmi caut locul în ochii tăi, Dar totuşi eviţi să mă priveşti. Mi-aş da şi viaţa să te văd zâmbind Şi am avea multe de vorbit Însă puţine au mai rămas de spus. M-ai întrebat de ce nu încerc s-o fac Eu am zâmbit, dar nu am zis nimic. Aşa că ai plecat spunând că e târziu. Eu am rămas acolo, în acel loc Unde ne-am întâlnit prima oară Aşteptând să te întorci la mine.” Rumi, ””Ne întâlnim din nou”
”Aievea nu şi nici cu-nchipuirea Eu munţii nu-i mai simt cum îi simţeam în vremea unor basme petrecute, Când se făcea că un copil eram, Când mă-nsoţeam cu păsări şi cu ciute, Când mă-nstelam cu flori, când nu eram. Văd o-nserare plină de lumină Plutind pe bucla unui brâu de brad, în mijloc e poiana-n lună mată, Şi-ntr-însa cineva a desenat Copilul pur pe care altădată Aşa precum pe mine l-a chemat. Tabloul se apropie şi creşte, îl am în faţă ca un ochi deschis. Copilul mişcă buzele şi-ngaimă: „Eşti rău, străine — te-am văzut şi-n vis„… Şi buzele îi tremură a spaimă — „Eşti rău, străine, pleacă„ — mi-a mai zis. „Ce vrei, copile? Nu mă poţi cunoaşte! De ce-mi priveşti în suflet ca-ntr-un sac? Vezi bine, nu sunt jucării într-însul.” „De-aceea-ţi pare sarbăd şi posac.„ Şi-năbuşit a trebuit să tac. „Eşti rău, străine. Lămurit eu nu ştiu, Dar […]
”îmi privesc fotografiile și Ce-i cu voi, băieţaşi? Pentru ce purtaţi numele meu?” George Călinescu (Citat din ”Memorii”)
”Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă Și nici în ce culori îţi stă mai bine, Știu doar că amintirea nu mă lasă Și că mi-e imposibil fără tine. Vizionez femei nenumărate, Femei interesante mă mai sună, Dar rece şi străin mă simt de toate Și nu mă văd cu ele împreună. Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă, Care-a decurs din întâlnirea noastră, Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă Și tu îmi faci cu mâna la fereastră. Subtile explicaţii cui i-aş cere? Tot prostul face pe interesantul Şi-n condamnarea asta la tăcere, Mai conversez de-a surda, cu neantul. Și cum să transformăm iubirea-n ură, De ce nu noi, ci solii să lucreze, Și să pătăm simţirea cea mai pură, Punând incendiul tot în paranteze? N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii, Nici să te fac să te-ndoieşti de tine, Dar eu te-am adorat fără criterii, Estet bolnav, […]
”Ruşine, frate! Măsori destoinicia unui rege Ca tatăl nostru cel slăvit cu dramul? În bani mărunţi ai vrea să socoteşti Tezaurul nemărginirii sale? Şi să-i cuprinzi mijlocul necuprins Cu palma şi cu şchioapa judecăţii. A fricei şi-a pricinilor? Ruşine!” William Shakespeare, ”Troilus și Cresida”
„În definitiv, în lume nu există decât o singură problemă: cum să răzbaţi, cum să ajungi la larg, cum să sfărâmi crisalida şi să devii un fluture?” Thomas Mann (via „REM” de Mircea Cărtărescu)
”Lucrurile prețuite de mai toate făpturile omenești, precum ocrotirea, tihna și fericirea, abia dacă aveau vreun înțeles în ochii lui. Iar neîncrederea în cuvinte îi era atât de mare, încât adesea treceau zile întregi fără să rostească o vorbă. Și asta era una dintre legile lui: Cele mai multe necazuri de pe lume sunt pricinuite de greșeli de limbă sau simple neînțelegeri. Nu lua niciodată vorbele de bune. Când pășești pe tărâmul iubirii, așa cum știm, limba devine învechită. Ceea ce nu poate fi pus în cuvinte poate fi priceput doar prin tăcere.” Elif Shafak
”- Dorința mea nu s-a schimbat nici până acum. Vreau să devin om, căci oamenii sunt cele mai înzestrate creaturi de pe pământ. Oamenii sunt stăpâni atât pe uscat, cât și pe mare, iar de ar vrea, oamenii ar stăpâni și văzduhul. De aceea vreau să devin un om, chiar de aș fi cel mai umil de pe pământ. – Ciudată dorință ai, răspunse Batara Yama. Tu ești drept și cinstit ca oricare animal, iar viața oamenilor e plină de nedreptăți. Cei drepți și cinstiți sunt umiliți și rămân săraci, iar cei vicleni și răi sunt puternici și bogați. De vei deveni om, nu-ți vei putea schimba firea ta dreaptă, ca atare vei fi sărac și umilit. Mai vrei să devii om? – Vreau, de o mie de ori vreau, măcar pentru o singură zi, răspunse marele șarpe boa foarte hotărât.” ”Marele șarpe Boa” (povestire populară din Java)
”Dar vezi, dacă răutatea merge prea departe, nu se poate să rămână nepedepsită, căci blestemul oamenilor săraci e mai greu decât muntele Merapi.” ”Marele șarpe Boa” (povestire populară din Java)
„Cine are un pic de duh Nu se plânge, nu se teme Nici de soartă, nici de vreme, Nici de apa din văzduh.„ William Shakespeare, ”Regele Lear”
”Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea. Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava, Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană. Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană. Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune, Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”