”Atunci focul viu al dragostei se stinse în privirile zeiţei, şi faţa neobişnuit de albă i se împietri. Buzele roşii se strânseră, ca pentru a strivi geamătul inimii, care se linişti în cercul ei de gheaţă. Şi-o mare tăcere îşi răspândi nepăsarea în vinele zeiţei.”
Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”
(intro):
Hello, says the devil
Let’s go in my car
I think we’ll have a lot of fun
(Hey), says the devil
We won’t go so far
I think we’ll have a lot of fun
(se repetă)
(română):
Și cerul se-apropie și cade pe mine
E bine? E bine!
(se repetă)
E bine, ca mine, ca tine.
“De aceea trebuie să mă feresc de cei care par. Dau cu parul, cu părerea.”
Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
“Show me a Great Man and I will show you a Woman of Substance”
Samuel Asumadu-Sarkodie
”(…) urci. Cum, altfel?
Prin tine însuţi, călcîndu-ţi inima-n picioare. Tre¬buie ca tot ce ai blajinătate, să se transforme în asprime.
Când te-ai cruţat prea mult, sfârşeşti prin a te îmbolnăvi că te-ai cruţat prea mult. Lăudat fie, ceea ce înăspreşte! în ce mă priveşte, n-o să laud pămîntul pe unde curge laptele şi mierea!
Să înveţe să nu se mai privească pe sine, este indispensabil celui ce vrea să cuprindă în juru-i cu privirea. Şi-aceasta-i. o asprime ce-i trebuie oricărui căţărător pe munţi.
Cel care vrea Cunoaşterea cu prea lacome priviri, vede el, oare, până-n adînc de lucruri?”Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Călătorul”
”Ochii sunt oglinda inimii.”
(Proverb românesc)
10. Ascultă, fiul meu și primește cuvintele mele și anii vieții tale se vor înmulți.
11. Eu te voi învăța calea înțelepciunii și te voi purta pe căile dreptății.
12. Când vei merge, pașii tai nu vor șovăi și, chiar de vei alerga, nu te vei poticni.
13. Ține cu tărie învățătura și nu o părăsi, păzește-o căci ea este viața ta.
14. Nu apuca pe calea celor fără de lege și nu păși pe drumul celor răi.
15. Ocolește-o și nu merge pe ea, treci pe alăturea și du-te mai departe;
16. Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău și nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă.
17. Căci ei se hranesc din pâine agonisită prin fărădelege și beau vin dobândit prin asuprire.
18. Calea drepților e ca zarea dimineții ce se mărește mereu până se face ziua mare;
19. Iar calea celor fără de lege e ca întunericul și ei nici nu bănuiesc de ce se pot împiedica.Vechiul Testament (Pildele lui Solomon, 4:10-19)
“Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală și te scoate în cele din urmă cum ești, orișicît de mult te-ai sili să-i pari altfel.”
Ioan Slavici, ”Mara”
”Şi am văzut – tu n-ai putea vedea
Pe Àmor înarmat plutind sub lună;
Ţinti-n vestala mândră,-nscăunată
Pe-un tron din Soare-apune, slobozind
Din tolba lui săgeata cea mai iute,
De parcă ar fi vrut ca dintr-o dată
Vreo zece mii de inimi să străpungă,
Dar am văzut săgeata-nflăcărată
Stingându-se în raza rece-a lunii.
Nevătămată a trecut fecioara,
Netulburată-n gândurile ei.
Săgeata a căzut atunci pe-o floare
Ce-n purpură-şi schimbă pe loc albeaţa,
Şi fetele-i spun „dragoste” de-atunci.”William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Cât timp am fost din oase şi din pulpe,
cum maica m-a făcut, a mele fapte
n-au fost de leu, ci mai curând de vulpe.
Maestru-am fost în uneltiri şi-n şoapte şi-am pus la cale înşelăciuni atare că-mi merse vestea până hăt-departe;
dar când simţii că tinereţea moare şi-i vremea-n care cată, fiecine, să tragă-n port şi pânza să-şi coboare,
de tot ce-am îndrăgit îmi fu ruşine
şi pocăit purces-am cu temei
pe Domnul să-l slujesc şi-ar fi fost bine.”Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXVII
“Când n-o mai văzu, se simți brusc atât de singur, parcă și-ar fi pierdut sufletul.”
Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“(…) ce este omul?(…) Omul este o ființă însetată de iubire și nemurire. Sfârșitul său e totdeauna tragic.”
Marin Preda, ”Imposibila întoarcere”
”Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.
Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.
Şterge-ţi ochii, blondă Marta… ochii-ţi negri… două stele
Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.
O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea… o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.
Ai surâs?!… O! eşti frumoasă… înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine… căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.”Mihai Eminescu, ”De ce să mori tu?”
1. Ascultați, fiilor, învățătura tatălui și luați aminte să cunoașteți buna chibzuială,
2. Căci eu vă dau învățătură bună: Nu părăsiți povața mea.
3. Căci și eu am fost fecior la tatăl meu, singur, și cu duioșie iubit la mama mea
4. Și el mă învăța și-mi zicea: „Inima ta să păstreze cuvintele inimii mele, păzește poruncile mele și vei fi viu.
5. Adună înțelepciune, dobândește pricepere! Nu le uita și nu te depărta de la cuvintele gurii mele!
6. Nu o lepăda și ea te va păzi; iubește-o și ea va sta de veghe.
7. Iată începutul înțelepciunii: Agonisește înțelepciunea și cu prețul a tot ce ai, capătă priceperea.
8. Prețuiește-o mult și ea te va înălța; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrățișa.
9. Ea va pune cununa de daruri pe capul tău și te va împodobi cu diadema de mare cinste.Vechiul Testament (Pildele Lui Solomon, 4:1-9)
”O gură parfumată arginţii mi i-a stors
Şi-ncrederea-Ţi în mine a năruit-o vinul.
Urmează Raiul? iadul? Mi-aştept senin destinul.
Căci iadul – cine-l ştie? Din cer, cine s-a-ntors?”Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)