Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?

Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez. 🍪 Ce este un „cookie”? Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp. 🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog? Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii: 1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare). 2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine. 3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea. Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău. La ce sunt folosite aceste cookie-uri? 1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii. 2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv. 3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău. Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură. ❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile? Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți: 1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău. 2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri. Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect. Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!

 Citate, poezie și literatură
sept. 262023
 

”În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea aceasta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o.”

Emil Cioran

 Stănescu, Nichita
iul. 312023
 

”Ieri am văzut toamnă, ca și cum aș fi fost,
Am văzut-o, ca și cum aș fi avut ochi,
Ah, cât de bine mi-a fost în previzibilul de ieri,
Ah, cât de bine mi-era când mi-aduceam aminte
Că am până când și prieteni
Mai zbura câte o pasăre și strigam:
„AH , CE ÎNTÂMPLARE A VEDERII!„
Mai stătea câte un arbore pe șosea și-i spuneam:
„Bătrâne, n-a-nceput războiul, nu mă spânzur de tine?„
Ieri era o toamnă de aur,
Azi părul meu e de argint.”

Nichita Stănescu, ”Toamna românească”

Adrian Păunescu – ”Te iubesc”

 Adrian Păunescu – ”Te iubesc”  Păunescu, Adrian
iul. 132023
 

”Te iubesc cu toată toamna, te iubesc cu toată moartea,
Te iubesc cu toată viaţa, te iubesc cu tot ce eşti,
Pentru tine luminează toate stinsele fereşti,
Pentru tine se coboară din biblioteci şi cartea,
Dar auzi că e mai mare toamna asta decât noi,
Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l răstoarnă,
Te iubesc cu-ntreaga toamnă, te iubesc cu-ntreaga iarnă,
Tot ce văd în lumea mare iau în ochi şi-mpart la doi,
Te iubesc când nu mai este nici o umbră împotrivă-ţi,
Te iubesc din depărtare, te iubesc din trupul tău,
Te iubesc sub jugul dulce al părerilor de rău,
Sunt actorul care joacă rolul ultimului crivăţ,
Te iubesc din tine însăţi, te iubesc din mine însumi,
Râsul tău ce bine şade blând proteguit de plânsu-mi.”

Adrian Păunescu, ”Te iubesc” (Rezervaţia de zimbri, 1982)

Rumi – ”Cred în iubire”

 Rumi – ”Cred în iubire”  Rumi, Jalal ad-Din Muhammad
iul. 092023
 

”Cât timp
să mai jelesc
cu inima rănită?

Cât timp
să mai rămân
o toamnă tristă?

De când durerea mi-a uscat frunzele sufletul meu
se perpeleşte-n agonie.

Cât timp
să mai ascund văpaia ce vrea să se înalţe din acest foc?

Cât timp poate să-ndure cineva durerea urii altui om?
A unui prieten ce se poartă ca un vrăjmaş?

Cu inima frântă,
oare cât mai pot să îndur chinurile trupului
şi ale sufletului?

Eu cred în iubire şi jur pe iubire.
Tu să mă crezi iubito!

Cât timp mai pot să implor mila ta
ca un prizonier al durerii?

Tu ştii că nu sunt o stâncă sau o bucată de oţel,
dar auzindu-mi povestea,
chiar şi apa se va-ntări ca piatra.

Dacă aş vrea să spun cuiva povestea vieţii mele
din trupul meu ar izbucni văpăi.”

Rumi, ”Cred în iubire”

 Citate, poezie și literatură, Sorescu, Marin
mai 142023
 

“Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu se prinde nimic în el. Oricum, am ajuns departe, foarte departe. O mai fi ceva? Arborii cresc, le dau mugurii, le pică frunzele și se întreabă: o mai fi ceva? Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva? Morții tac. Scrutează veșnicia și tac. Lasă iarba să-i facă optimiști până în toamnă. Atunci mor din nou peste moartea lor veche, grămadă. Și tac, și tac, și tac.”

Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”

 Bacovia, George
ian. 292023
 

”Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
– Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?”

George Bacovia

 Bacovia, George
sept. 132022
 

”Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit –
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit –
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!”

George Bacovia

Nicu Alifantis – ”Toamna” (versuri după Nichita Stănescu)

 Alifantis, Nicu, Stănescu, Nichita  No Responses »
sept. 082022
 

A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite pân’ la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
Într-o dragoste mare.

Versuri după Nichita Stănescu.

 Citate, poezie și literatură
nov. 172021
 

”Toamna, când prunul care crește dinaintea casei își scutură frunzele, când vișinii își pierd podoaba, inima se umple de tristețe. Dar dincolo de această mâhnire licăre nădejdea că va veni o nouă primăvară și că florile se vor deschide iarăși. Însă vai, chipurile făpturilor scumpe care ne-au părăsit, pierdute sunt pentru totdeauna, ele nu ni se mai arată limpezi nici măcar în vis. Și nu vine niciodată o zi sau un amurg, nu se află în lume un loc, o răspântie în care cineva să se întâlnească fie și pentru o singură clipă, cu cei plecați pe drumul fără întoarcere. Gândurile se rotesc iute ca o morișcă ce se învârtește în gol, dar omului nu-i este dat nicicând să oprească mersul destinului.”

”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

Lucian Blaga – ”Amurg de toamnă”

 Lucian Blaga – ”Amurg de toamnă”  Blaga, Lucian
sept. 112021
 

”Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subțire de cenușă.

O rază
ce vine goană din apus
și-adună aripile și se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
și frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
și mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuși.

E toamnă.”

Lucian Blaga, ”Amurg de toamnă”

Nicolae Labiș – ”Dans”

 Nicolae Labiș – ”Dans”  Labiș, Nicolae
sept. 142020
 

”Toamna îmi îneacă sufletul în fum…
Toamna-mi poartă-în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare…
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână…
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubkea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare…”

Nicolae Labiș, ”Dans”

Nicolae Labiș – ”Umanism”

 Nicolae Labiș – ”Umanism”  Labiș, Nicolae
iun. 062020
 

”Sunt furios pe tine, dar mai ales pe mine,
Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai
învălmăşirea tandră şi crudă, ce mă ţine,
Diminuându-mi forţa canalelor de nai.
Sunt bucuros că astăzi a nins întâi şi-ntâi,
Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă,
Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi,
Că-s negru în pustia candidă de zăpadă,
Şi este totul aspru şi disperat primar,
Adică în furtună de patimă ţesut,
Şi se alcătuieşte pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru întâiul tău sărut.
Ce încâlcke tristă în mine ai produs
Şi câtă deznădejde şi câtă bucurie,
În acest vin de toamnă, şi tonic şi confuz,
În aiurarea stearpă cum te arăţi tu mie.
Eu vreau o clipă numai viaţa să-mi consum
în sărutări sterile mânjindu-ţi-o, mănuşa.
Ca niciodată, poate, drapelul meu postum
Să nu-şi descânteieze în asfinţit cenuşa.
Dar vie-apoi urâtul, deluviile vie,
Şi descleşteze-şi noaptea deasupra-mi fălci de fum,
Să nu mai ştie nimeni smintita bucurie
Pe care-o sorb cu cana spartă-acum.
Oh, nu, nu e aceasta. Eroare-i pestetot.
Sunt munţii în eclipsă, de-aceea nu văd soare.
Rachiurile-ntr-înşii se poticnesc în bot,
Dar umanismu-i doare şi dragostea îi doare.
îndură-te de toate acestea, Demiurge!
Placidă în clepsidră nimicnicia curge,
Pe când eu stau de faţă teribil şi onest
Topindu-mă în masa poemului acest.”

Nicolae Labiș, ”Umanism” (31 octombrie 1956)

 Alighieri, Dante
mai 282020
 

”Drăcescul iureş care-n veci nu moare pe morţi îi poartă-n voia lui, orbeşte, şi crunt îi zbate-n apriga vâltoare.
Iar când vântoasa-i smulge şi-o porneşte, ţâşnesc strigări şi vaier lung pe vale şi blesteme spre cel ce zămisleşte.
Văzui atunci că pe-astă cruntă cale sunt osândiţi cei ce-au robit în gând puterea minţii poftelor carnale.
Şi cum pe-aripi se lasă rând pe rând fugind de toamnă păsări călătoare, la fel şi ei se lasă duşi de vânt,
în sus, în jos, de-a valma, fără stare, şi-n veci sunt puşi să se-nfăşoare-n caier, şi-n veci sortiţi să geamă şi să zboare.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul V

 Jung, Carl Gustav
mart. 072020
 

”Personalitatea se dezvoltă în cursul vieţii dintr-un substrat germinativ greu de desluşit sau chiar de nedesluşit şi abia prin faptele noastre se va vădi cine suntem. Suntem ca soarele ce hră¬neşte viaţa pămîntului, scoţînd la iveală tot felul de frumuseţi, ciudăţenii şi urîciuni; suntem ca mamele ce poartă în ele fericiri şi suferinţe necunoscute. Nu ştim dinainte ce înfăptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine şi ce rău purtăm în noi şi abia toamna va arăta ce a zămislit primăvara şi abia seara va desluşi lucrarea dimineţii.”

Carl Gustav Jung, ”Psihologie individuală și socială”