“They are imbeciles who call my work abstract. That which they call abstract is the most realistic, because what is real is not the exterior but the idea, the essence of things.” Constantin Brâncuși
Love is not an idea, not a feeling, not a sensation, not a sentiment, not a passion, not even an emotion. It is becoming and being not… Ultimate nothingness! Complete self-annihilation!” Raheel Farooq
“E prea mică lumea. Întâlnim la fiecare pas numai umbre.” Marin Sorescu, ”Iona”
“Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea fiinţei mele, Mă dor toate organele, Ziua mă doare soarele, Iar noaptea luna şi stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care până atunci nici nu-l observasem Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă Cu o senzaţie de iarnă. Degeaba am luat tot felul de medicamente, Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc Şi chiar am citit nişte cărţi, Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit, Am fost bun şi am fost frumos… Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani. Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o zi Când m-am născut.” Marin Sorescu, ”Poezii”
”A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.” Henryk Sienkiewicz
„S-o fi înstrăinat și Dragobete Cutreierând al veacurilor mit. Și a rămas în codru să aștepte Fecioarele cu dor neprihănit… Ori, poate, el, ce semăna iubirea Și ghiocei în rol de pețitori, Și-o fi pierdut în spațiu strălucirea, Înlocuit cu alte sărbători… Și, poate, l-a cuprins dezamăgirea, Când a văzut că-n inimi nu răsare Cea flacără ce înnoiește firea, Stârnind în suflet freamăt și cântare… Ori, poate, de prea lungă așteptare, Năvalnicul flăcău curtenitor Și-a preschimbat și inima în floare Și s-a făcut în brazdă pe ogor… Și-n primăveri cu secetă-n privire, Ne spune că nu-i totul în zadar – Că mai avem nevoie de iubire, Cât mai păstrăm în inimă altar. Și doar o zi pe an, atât mai cere Al geto-dacilor de ieri moștenitor, Să îi găsim un loc printre legende, În românescul nostru Panteon…” (”S-O FI ÎNSTRĂINAT ȘI DRAGOBETE…” Din volumul ”APOCALIPSA din NOI”)
”Dacă ți-ar fi arătat cineva toate ce aveau să se întâmple, n-ai mai fi trăit. Într-adevăr, cel mai misterios lucru printre cele misterioase, este acest perete opac, pus între noi și cele ce se pot întâmpla, prin aceleași locuri, cândva, în viitor. Iată în preajmă spațiul, spațiul plin de fapte și lucruri, pe care le cuprindem cu ochii. De ce nu cuprindem la fel și timpul? E cu neputință să te gândești la aceasta fără a te cutremura”.” Lucian Blaga, ”Luntrea lui Caron”
“The „delirium tremens” of alcoholic drunkards has unmistakable symptoms, but that of those intoxicated with theories is easily confused with genius.” Samael Aun Weor, ”The Great Rebellion”
”De ce te repezi să înlături orice îţi supără ochii, în timp ce, dacă ceva îţi supără sufletul, amâni vindecarea până la anul?” Horaţiu
“Don’t look. See. Don’t think. Feel. Don’t hear. Listen. Pay attention Miracles really do happen every day” A.D. Posey
”Insuportabil, gândul Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul, Mă complac în fiece prăpăd, Mă gândesc mereu la ce nu văd, Cel mai greu de stăpânit e gândul. Chipul tău în mintea mea purtându-l, Cu iluzii moarte mă îmbăt, Nu te pot aduce îndărăt, Între noi s-a așezat pământul. Doamne, ia-mi, pe restul vieții, gândul.” Adrian Păunescu
”Cu mâini învineţite de umblet lung prin ger Voi reintra în mine când va veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul.” Ion Barbu, ”Când va veni declinul” (fragment)
”Dacă justiţia nu te poate îmblânzi, atunci n-o să mai pună niciodată raţionamentul pe cântar. Dacă eşti un fariseu scârbos la gură, trebuie să fii supra¬vegheat.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
Antonio Vivaldi – ”4 Seasons”
Ane Brun – ”One”
”It all starts somewhere It all starts with one Everything comes from something It all starts with one It all starts somewhere It all starts with one Nothing comes from nothing It all starts with one First everything is dry Before the dew and the drops align Then the rain starts falling down Then comes the flood, the flood The flood, the flood The flood, the flood We all start somewhere We all start with one Everyone comes from something We all start with one We all start somewhere We all start with one No one comes from nothing We all start with one First everything is quiet A breath of air from lips and tongue Then the sound makes the world wild One, two, three more We can do more Much more, let’s do more Much more, let’s say more We are more Stones from dust Anger from fear […]