”Ca această nouă jertfă a fiinţei tale să fie spornică, nu pregeta să dai dra¬goste şi înţelepciune semenilor tăi. Făcând faptă bună oriunde şi oricând, slujeşti pe Dumnezeu. Intrând în vălmăşagul ei, astfel vei cunoaşte acea lume mai bine. Înainte de a trece cătră bătrânii mei, vreau să cunosc cele bune şi cele rele ale oamenilor, ca să nu greşim faţă de popoarele pe care Domnul-Dumnezeu ni le-a rânduit să le păstorim.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”Cugetând la toate acestea şi aşteptând să sosească într-un molid un exemplar de tetrao-urogalus, contemplam, din pragul peşterii, constelaţiile. A doua zi soarele trebuia să-şi înceapă cariera anuală. La 23 martie, în semnul Berbecelui, ziua e în creştere. Soarele, zeul luminii, face un salt ca un bărbăcuţ din turma bunicului, bate şi biruieşte întunericul; gheţurile pocnesc, zăporul se umflă, colţul de iarbă răsare, fin ca şi vârful lui crai-nou. Dacă n-ar fi aşa de neguros, magul meu ar putea zâmbi; căci cunoştea şi el acel fenomen, rezultat al uneia din multele mişcări ale pământului şi care se cheamă precesiunea echinocţiilor. Axa pământului nu se învârte în aceeaşi direcţie, ci execută, prin polul ei nordic, un fel de spirală de titirez faţă de polul ceresc. Deci soarele nu revine în acelaşi punct în toţi anii. În locul exact unde s-a arătat, anul acesta, la 23 martie, datorită precesiunii echinocţiilor nu va […]
”La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de astăzi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenţei şi raţionamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om mai strâns de stihii. Presimţiri, instinct şi ceea ce numiţi dumneavoastră astăzi subconştient – le-am avut şi noi cândva, ca şi rudele noastre animalele, într-o formă potenţială; magia şi fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoaşterile acelea subtile şi directe trebuiesc redobândite pe calea ştiinţei experimentale. Bătrânul mi-a deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a descântecelor, a vieţii intime a poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia orăşenilor.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”Acest mag, în epoca regilor daci, practica, după o rânduială antică de la Memfis, grafia sacră a cunoaşterilor spirituale. Hieroglifele, cum ştiţi, cuprindeau un principiu de înţelegere universală a noţiunilor, înfrăţind pe iniţiaţi într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca şi limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”La întrebările mele, continuă profesorul privindu-ne sarcastic prin ochelarii lui de miop, a dat răspunsurile cele mai bune, punând în mişcare, fără să înţeleg cum, alcătuirile statornice ale lui Dumnezeu. Trebuie să vă spun (căci asta am găsit la sfârşitul drumului meu cotit), trebuie să vă spun că străbunii mei de la Burebista şi mai de demult stăteau, ca să zic aşa, c-o inimă nouă în faţa minunilor. De aceea înţelepţii de-atunci au comunicat cu Divinitatea altfel decât în civilizaţia dumneavoastră. Acolo unde dumneavoastră raţionaţi şi încercaţi a trece spre adevăr prin silogisme şi ipoteze, înţeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtăşire directă, o însuşire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Aspectele lumii şi fenomenele naturii magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veşnică. După aceeaşi metodă, subt simbol, adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziţie uscată se mişca în imagini; astfel, […]
”Nu ştiu pentru ce motive se străduiesc folcloriştii, care adună mii de pagini de maculatură în colecţii. N-am avut niciodată impresia că ar scoate ceva din asemenea epave ale oceanului-timp. Metodele mele, însă, m-au îndemnat foarte de timpuriu, de pe când eram tânăr ca dumneavoastră, să caut argumentul acestor paleologhii, datini şi eresuri ale populaţiilor din Carpaţi. Am ajuns la nişte concluzii fireşti, care unora li s-ar părea totuşi surprinzătoare. Am ajuns să preţuiesc şi să iubesc aceste alcătuiri vii ale religiei vechi a pământului acestuia, găsind în ele însăşi gândirea strămoşilor mei şi însuşi sufletul lor. Religia nouă, care n-are decât zece veacuri, nu s-a putut substitui puterilor trecutului decât în parte şi superficial. Poporul încă practică legea veche. De aceea, să nu vi se pară de mirare dacă voi invoca umbra severă a Bătrânului preot păgân care a sălăşluit cândva sub bolta unei asemenea peşteri. Pentru dumneavoastră poate […]
”Ne punem la pămînt şi ne tragem spre el în brânci, ca să avem subt ochi priveliştea dintre mesteceni. Crengile subţiri au primit în ele cel dintăi val de sevă, care le-a colorat uşor. Lovite de sclipirile soarelui, coloarea lor aurie sporeşte lumina poienii. Un cucoş se roteşte jos. Trei găini stau atente. Stau atente pentru el. Căci în el instinctul de conservare al sălbătăciunii face loc unei alte puteri covîrşitoare. Flacăra primăverii lucrează în fiinţa lui, îl face să-şi desfăşure penajul, să-şi sticlească pieptul metalic. E în el o bucurie care-l saltă din când în când într-o săritură fără noimă. Pare că face ghiduşii de ale lui. Nu face nici o ghiduşie. Comicul e un viţiu omenesc; animalele pun în actele lor numai seriozitate.” Mihail Sadoveanu, ”Raiul”
”Când trebuia câteodată, sâmbăta după-amiază, să ne cetească din poveştile lui Creangă, ne privea întăi blând, cu un zîmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul inimii – şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică. Tu bagi de samă că nu-ţi vorbesc de gramatică şi de aritmetică. Şi nici nu-ţi voi vorbi. Acestea se făceau bine; băieţii învăţau după puterile lor; dar sânt nişte lucruri aşa de neînsemnate când le pui faţă în faţă cu învăţătura cealaltă, sufletească, pe care ne-o da Domnu! Şi ne-o da această învăţătură nu pentru că trebuia, şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi din curăţenia unui apostol. Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul.” Mihail Sadoveanu, ”Domnul Trandafir”
”Eram să uit, şi mi-a adus aminte muierea; a trimes un copchil după mine… Şi mi-a trimes şi traista cu malai… (Aici zîmbi iar). Ştii povestea omului sarac – când îi face nevasta malai şi i-l pune în traistă şi-l trimete pe ceea lume, să găsească pe Dumnezeu şi să-l întrebe când are să-l scape de sărăcie… Aşa şi eu… Cu acelaşi zîmbet îşi lunecă privirea spre traista cu malai şi cu cepe. Apoi oftă şi privi în juru-i.” Mihail Sadoveanu, ”Pe drumuri încurcate”
”La ceasul odihnei, când punea pe pirostrii, la un foc de găteje, ceaunul dogit, ca să-şi facă „oleacă de mămăligă”, stăteam cu dânsul de vorbă. Grăia moale şi focul îi lumina din când în când obrazul pămîntiu, brăzdat de suferinţi. Răspunzând – câteodată întorcea şi ochii spre mine. Ochii aceia verzi, gânditori, nu i-ar putea zugrăvi nimeni. Cînd întîlneau pe ai mei aveam totdeauna o simţire de milă, şi fără voie se desluşea în mintea mea un nume pentru ei: „ochii resemnării”.” Mihail Sadoveanu, ”Pe drumuri încurcate”
”Şi adăogi privindu-mă cu ochi calzi: – Ţi-i drag la noi, gândăcelule? Când vei fi om cu greutate şi cu necazuri la târg, adu-ţi aminte şi de noi, că-i frumos şi pe-aici… Apoi, dragă frate, aceasta a fost cea din urmă prietinească rătăcire cu bunicul, cea din urmă lecţie pe care mi-o da acest om tare, cu suflet blînd şi simplu. Aş fi putut să-ţi spun şi mai multe – dar la ce-ar fi folosit atîtea amănunte? E prea destul poate şi atîta – şi din ce ţi-am spus, vei înţelege multe lucruri, multe apucături de ale mele, şi mai ales această nestăpînită dorinţă a mea de pribegire, prin locurile noastre, prin munţii noştri, prin văile noastre, prin câmpiile noastre, prin această ţară a năcăjitului plugar.” Mihail Sadoveanu, ”Sfaturi vechi”
”Boierul sta pe patul cel mare, sub culme, şi tremura într-un cojoc. Privea cu ochii blînzi la Năstase şi parcă ar fi vrut să-i spuie ceva; dar vizitiul nici nu se uita la el şi sfătuia cu pădurarul. Iar cuconul Lupaşcu se gândea că brutele care se îmbată, scuipă şi suduie, tot au oleacă de inimă. Îndură palme şi umilinţi, – şi iartă.” Mihail Sadoveanu, ”Sluga” (”Dureri înăbuşite”, 1904)
”Bărbaţii cu ale lor, femeile cu ale lor; bărbatul stă de vorbă cu femeia numai între patru ochi şi, atuncea, nu vorbesc de trebile ţării, nici de ale gospodăriei; atunci ochii şi sprîncenele fac toate belelele.” Mihail Sadoveanu, ”Cântecul de dragoste”
”Intimitatea ei era aprigă şi multiplă, de o inteligenţă pe care, în solilocurile oboselilor sale, domnul Columbaru o califica de primară. Câteodată era revoltat; dar îndată după aceea era iarăşi entuziasmat. Din filozofia divină a înţelepţilor şi a asceţilor, care au călăuzit şi au dogmatizat umanitatea, se înţelege că amorul ar fi avut până astăzi, în starea de evoluţie în care ne aflăm, cinci trepte de iniţiere. O oarecare preoteasă din Mantineea a definit cele dintîi din aceste stadii şi a spus foarte potrivit ceea ce trebuia despre atracţia sexelor şi nebunia instinctului, trecînd după aceea la scopurile ascunse ale acestui mecanism exterior. Amorul e o viclenie a speciei; oamenii de sex deosebit se chiamă în vis, se caută în trezie, spun versuri şi cântă prostii, vin unul cătră altul, fug unul de altul, se urăsc, se doresc şi nebunesc, pentru ca să se continue seria. Nici domnul Columbaru nu […]
”Uneori are un aer aşa de spiritual, încît sunetele glasului ei cad în fiinţa mea ca nişte picături de esenţă eternă. După toate acestea, stimate prietine, poţi să-ţi dai samă cât de amorezat sânt de dânsa. Sânt amorezat într-un chip ridicul şi, cu toate acestea îmi dau samă de toate aceste amănunte de care îţi vorbesc şi care contribuie la desăvîrşirea fericirii mele.” Mihail Sadoveanu, ”Cazul Eugeniței Costea”