Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?

Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez. 🍪 Ce este un „cookie”? Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp. 🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog? Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii: 1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare). 2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine. 3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea. Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău. La ce sunt folosite aceste cookie-uri? 1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii. 2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv. 3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău. Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură. ❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile? Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți: 1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău. 2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri. Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect. Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!

Citate, poezie și literatură

ian. 152024
 

”Ah, lume! Tirană lume! Nu te numesc cu alt nume, Decât roată-ţi zic că eşti; Căci câţi lăcuiesc în tine. Şi de dobândesc vrun bine Tu pe loc îi învârteşti. Şi d-unde stau la-nălţime Se văd la o adâncime Foarte groaznecă, încât Pururea a lor viaţă S-o petrec ca într-o ceaţă Prea cumplit şi amărât. Ci, de-l scoţi la arătare, Ţine-l tot în acea stare În care se nasc de mici; Că-ncai se deprind cu viaţă Bună, rea, până să-nvaţă Și rămân toţi mulţămiţi. Nu-l tot premeni schimbându-l, Din stări în stări înălţându-l, Ş-învârtindu-l ca-n dulap; Căci până să se deprinză, Binele să-l mai cuprinză Tu-l dai iarăşi peste cap. ALTUL: Ah, lume, lume tirană! Mă mir cui poţi tu să placi! Că toţi gust din a ta rană, Pe nimenea tu nu-mpaci. Plângând se nasc toţi în tine, Plângând creşterea-şi apuc, Plângând gust din al tău bine, Plângând din […]

ian. 152024
 

”Cuvintele unui tânăr, în ceasul cel după urmă al vieții sale Ah, fraţii mei prea iubiţi, Plângeţi toţi şi mă căiţi! Cu durere suspinaţi, Ca d-un frate lăcrămaţi! Că fără vreme mă duc. De la voi ca un năluc; Nu la vrun osebit loc. De unde să mă întorc, Ci merg p-un drum neştiut. Şi la loc necunoscut, Nu ştiu la bun sau urât, La dulce sau amărât; Căci nu e să-l aleg eu, Să fie pe placul meu; Decât ştiu că-ntr-acest ceas Plec, mă duc, de tot vă las; Şi merg cu adevărat Într-un loc prea depărtat, De Unde nu mai gândesc. Nici nu mai nădăjduiesc A mai veni înapoi, Să mai fiu iarăşi cu voi. Ah, ce proaste năluciri Şi slabe adăpostiri! Mă rezimam cu păreri. L-ale tinereţii puteri Și la moarte nu gândeam, Ci o să trăiesc credeam; Dar acum văz că am fost. Fără de minte […]

ian. 152024
 

”«Cât de răi şi de urâţi sunt uneori oamenii!» gândeşte Paul, avînd încă în faţa ochilor aceste cumplite amintiri. – Ai spus ceva? îl întreabă cu glas scăzut rezervistul, întorcîndu-se spre el. – Nu; începusem să aţipesc. Mă gândeam câte năcazuri am avut pe vremea retragerii. – Da. Au fost zile grele. – Mă gândeam cât de răi s-arată uneori oamenii… – Aşa este, îngână moş Avram, înăbuşit. Noi pribegeam străpunşi de ploi şi de vînturi, pe drumuri rele, cu picioarele sângerate, şi, după cum s-auzea, boierii cei mari, care ne stăpînesc, îşi aduceau cucoanele şi toate bunătăţile în trenuri păzite. Într-acelea nu se suia nimeni. Pentru răniţi şi pentru noi nu se găseau maşini. Aşa-i lumea, domnişorule. Avem noi o vorbă veche: Bogatul greşeşte şi săracul cere iertăciune! Cu asemenea proveluri ne mângâiem noi, căci aşa vrea Dumnezeu. Răbdăm şi tăcem. Paul simţi deodată un nod în gât. În […]

ian. 142024
 

„Purtăm fiecare o dragoste-n noi, Dar eu pentru tine și tu pentru alta. Și focul ne mistuie surd pe-amândoi, Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta. Aștept un cuvânt, aștepți un cuvânt, Dar eu de la tine, și tu, de la alta, Și brațul în somn ți-l văd mângâind, Dar tu în visare nu vezi decât alta. Și ce ne rămâne să facem atunci Când soarta nu știe decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, Deși eu pe tine, tu, totuși, pe alta.” Ana Blandiana, ”Delir”

ian. 132024
 

”POETUL Tu eşti o undă, eu sunt o zare, Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare, Tu eşti o noapte, eu sunt o stea — Iubita mea. IUBITA Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare, Eu sunt un flutur, tu eşti o floare, Eu sunt un templu, tu eşti un zeu — Iubitul meu. Tu eşti un rege, eu sunt regină, Eu sunt un haos, tu o lumină, Eu sunt o arpă muiată-n vânt — Tu eşti un cânt. POETUL Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochii-ţi să te ghicesc — Şi te iubesc! IUBITA Îţi par o noapte, îţi par o taină Muiată-n pala a umbrei haină, Îţi par un cântec sublim încet — Iubit poet? O, tot ce-i mistic, iubite barde, În acest suflet ce ţie-ţi arde, Nimica nu e, nimic al meu — E […]

ian. 132024
 

”Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur, Raze care cad în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut. Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping — Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara, Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu ne’ncrezare?… […]

ian. 122024
 

”Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai […]

ian. 122024
 

“Da, îmi șoptea gândul, iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poți să arăți ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e… spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profundă, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă granița divinului? Lăcașul ei nu e tot inima umană?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

ian. 112024
 

”Îngere palid, îţi e mister Cum că a lumei valuri şi şoapte Este durere şi neagră noapte Pe lângă cer? Nu ştii tu, înger, oare să zbori, Să laşi pământul, trista ruină? De-ţi place cerul, a lui lumină, De ce nu mori? O, dar pământul încă te ţine În nişte lanţuri ţesute-n rai. De mult zburai tu în lumi senine — De nu iubeai.” Mihai Eminescu, ”Îngere palid”

ian. 112024
 

”Paul Plopeanu vede şi aeroplanele care soseau ziua deasupra Bucureştilor, ca nişte lari graţioşi rotindu-se la foarte mari înălţimi. Păreau că au pornit un joc nevinovat în liniştea văzduhului. Dar tunurile cetăţii bubuie şi flori de fum nasc ici-colo în limpezimea aerului. Şi-n oraş, în îmbulzeli de mulţime, cad grenatele ca nişte ouă ale morţii zdrobind în sînge snopi de oameni. Şi mult timp după ce larii alburii şi-au luat zborul lin spre Dunăre, s-aud pe străzile înţesate goarnele răguşite ale automobilelor şi trec camioanele spre spitale, încărcate cu zdrenţe sângerate de trupuri. În ochii mari şi luminaţi ai băiatului, născură apoi umbrele mute ale altor amintiri: tablourile retragerii. Subt un cer sur, printr-o ploaie rece şi putredă, pe drumuri desfundate de ape, printre sate pustii şi posomorâte, prin hotarul nemărginitului Bărăgan, se înşiră ziua şi noaptea convoiuri de cară, fără sfârşit, fără hodină. Soldaţi cu obrajii supţi şi cu […]

ian. 112024
 

”Inima mea arde de iubire Şi toţi pot vedea această văpaie. Inima mea pulsează pătimaşă Ca valurile unui ocean. Prietenii mi-au devenit străini În jurul meu nu sunt decât vrăjmaşi. Dar eu sunt liber ca vântul, Căci mustrările lor nu mă mai ating. Mă simt acasă oriunde m-aş afla, Iar în iatacurile iubiţilor Eu pot vedea cu ochii-nchişi Frumuseţea dansând. În spatele vălurilor, Beat de iubire, Dansez şi eu În ritmul acestei lumi. Pentru că mi-am pierdut minţile În lumea mea de oameni iubitori.” Rumi, ”Inima mea arde”

ian. 112024
 

”Bea vin! Curând vei trece şi tu supremul prag. Şi nu vei lua cu tine nimic din ce ţi-i drag. Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată Nu înfloreşte iarăşi, o, Saki, niciodată.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”

ian. 102024
 

„Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă. Ni se pare de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.” N. Steinhardt

ian. 092024
 

“If I had my life over again I should form the habit of nightly composing myself to thoughts of death. I would practise, as it were, the remembrance of death. There is no other practise which so intensifies life. Death, when it approaches, ought not to take one by surprise. It should be part of the full expectancy of life. Without an ever-present sense of death life is insipid. You might as well live on the whites of eggs.” Muriel Spark, ”Memento Mori”