”- Disperare? Nesăbuinţă? se miră Gandalf. Nu e disperare, căci disperarea e dată numai celor care văd sfârşitul dincolo de orice îndoială. Noi nu-l vedem. E semn de înţelepciune să înţelegem ce trebuie să facem după ce toate celelalte căi au fost cumpănite, deşi poate să apară drept o nesăbuinţă celor care se agaţă de nădejdi false. Foarte bine, fie ca nesăbuinţa să ne fie veşmântul, un văl în faţa ochilor Duşmanului! Căci el e foarte înţelept şi cântăreşte toate lucrurile pe talerele din balanţa răutăţii sale. Singura măsură, totuşi, pe care o cunoaşte este aceea a poftei, pofta de putere; şi după ea măsoară toate inimile. În inima lui nu poate să-şi facă loc gândul că sunt unii care ar refuza puterea, că, având Inelul, am putea căuta să-l distrugem.”
J.R.R. Tolkien – ”Stăpânul inelelor, vol. I, ”Frăția inelului”
”Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ți-l leagă,
Încât să n-o mai poți uita
Viața ta întreagă.Dar încă de te-așteaptă-n prag
În umbra de unghere,
De se-ntâlnește drag cu drag
Cum inima ta cere:Dispar și cerul și pământ
Și pieptul tău se bate,
Și totu-atârnă de-un cuvânt
Șoptit pe jumătate.Te urmărește săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâini,
Un tremurat de gene.Te urmăresc luminători
Ca soarele și luna,
Și peste zi de-atâtea ori
Și noaptea totdeauna.Căci scris a fost ca viața ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.”Mihai Eminescu, ”Ce e amorul?” (1883, 17/29 iunie)
”DON PEDRO: Ghiduşă-ţi mai este inima, domnişoară!
BEATRICE: Da, înălţimea ta; şi-i mulţumesc, sărmana, că ţine piept furtunii grijilor.”William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Iniţierea constituie unul dintre fenomenele spirituale cele mai semnificative din istoria omenirii. Este un act care nu implică numai viaţa religioasă a individului, în sensul modern al termenului „religie”; el implică întreaga sa viaţă. Prin iniţiere, în societăţile primitive şi arhaice, omul devine ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie — o fiinţă deschisă vieţii spiritului, aşadar participant la cultura în care s-a născut. Pentru că, după cum vom vedea, iniţierea de pubertate reprezintă, înainte de toate, revelaţia sacrului — şi, pentru lumea primitivă, sacrul înseamnă nu numai tot ce înţelegem acum prin religie, ci şi ansamblul tradiţiilor mitologice şi culturale ale tribului. În numeroase cazuri, riturile de pubertate implică, într-un fel sau altul, revelaţia sexualităţii — dar, pentru întreaga lume pre-modernă, şi sexualitatea intră în sfera sacrului. Pe scurt, prin iniţiere se depăşeşte modul natural — cel al copilului — şi se accede la modul cultural, ceea ce înseamnă că novicele intră în contact cu valorile spirituale. Dintr-un anumit punct de vedere, se poate spune că, pentru lumea primitivă, iniţierea este cea care conferă oamenilor statut uman; înaintea iniţierii ei nu participă din plin la condiţia umană tocmai pentru că nu au încă acces la viaţa religioasă. Iată de ce iniţierea reprezintă o experienţă decisivă în viaţa indivizilor membri ai societăţilor pre-moderne: este o experienţă existenţială fundamentală pentru că prin ea omul devine capabil să-şi asume pe deplin modul de a fi.”
Mircea Eliade, ”Nașteri mistice”
“The greatest tragedy of the family is the unlived lives of the parents.”
Carl Gustav Jung
”Nu te depărta de omul înţelept şi nu te apropia de cel prost.”
(Proverb românesc)
”De aceea va trebui să punem temelia şi piatra unghiulară a înţelepciunii noastre pe puncte de sprijin solide. Primul punct este Rugăciunea sau dorinţa puternică şi aspiraţia spre tot ce este bine. Este necesar să cercetăm şi să batem, şi în felul acesta să ne adresăm cererea Celui Atotputernic din noi, şi să-I amintim de promisiunile Sale, păstrându-le treze. Dacă vom face acest lucru în chip potrivit şi cu o inimă sinceră şi curată, vom căpăta ceea ce am cerut, şi vom afla ceea ce am căutat. Porţile Celui Veşnic, care au fost închise înaintea noastră, se vor deschide, şi tot ce a fost ascuns înaintea privirii noastre va ieşi la lumină. Următorul punct este Credinţa: nu simpla credinţă în ceva care poate fi sau nu adevărat, ci o credinţă bazată pe o cunoaştere şi o încredere nestrămutată, o credinţă care poate să mute munţii din loc şi să-i arunce în mare, o credinţă care poate să facă totul, aşa cum Christos însuşi a mărturisit. Cel de-al treilea punct este Imaginaţia; dacă puterea aceasta ia naştere în sufletele noastre, nu vom avea nici o dificultate în a o armoniza cu credinţa noastră.”
Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
”Atunci focul viu al dragostei se stinse în privirile zeiţei, şi faţa neobişnuit de albă i se împietri. Buzele roşii se strânseră, ca pentru a strivi geamătul inimii, care se linişti în cercul ei de gheaţă. Şi-o mare tăcere îşi răspândi nepăsarea în vinele zeiţei.”
Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”
Les Elephants Bizarres – ”Hello, says the devil”
(intro):
Hello, says the devil
Let’s go in my car
I think we’ll have a lot of fun
(Hey), says the devil
We won’t go so far
I think we’ll have a lot of fun
(se repetă)
(română):
Și cerul se-apropie și cade pe mine
E bine? E bine!
(se repetă)
E bine, ca mine, ca tine.
“De aceea trebuie să mă feresc de cei care par. Dau cu parul, cu părerea.”
Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
“Show me a Great Man and I will show you a Woman of Substance”
Samuel Asumadu-Sarkodie
”(…) urci. Cum, altfel?
Prin tine însuţi, călcîndu-ţi inima-n picioare. Tre¬buie ca tot ce ai blajinătate, să se transforme în asprime.
Când te-ai cruţat prea mult, sfârşeşti prin a te îmbolnăvi că te-ai cruţat prea mult. Lăudat fie, ceea ce înăspreşte! în ce mă priveşte, n-o să laud pămîntul pe unde curge laptele şi mierea!
Să înveţe să nu se mai privească pe sine, este indispensabil celui ce vrea să cuprindă în juru-i cu privirea. Şi-aceasta-i. o asprime ce-i trebuie oricărui căţărător pe munţi.
Cel care vrea Cunoaşterea cu prea lacome priviri, vede el, oare, până-n adînc de lucruri?”Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Călătorul”
”Ochii sunt oglinda inimii.”
(Proverb românesc)
“Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală și te scoate în cele din urmă cum ești, orișicît de mult te-ai sili să-i pari altfel.”
Ioan Slavici, ”Mara”
”Şi am văzut – tu n-ai putea vedea
Pe Àmor înarmat plutind sub lună;
Ţinti-n vestala mândră,-nscăunată
Pe-un tron din Soare-apune, slobozind
Din tolba lui săgeata cea mai iute,
De parcă ar fi vrut ca dintr-o dată
Vreo zece mii de inimi să străpungă,
Dar am văzut săgeata-nflăcărată
Stingându-se în raza rece-a lunii.
Nevătămată a trecut fecioara,
Netulburată-n gândurile ei.
Săgeata a căzut atunci pe-o floare
Ce-n purpură-şi schimbă pe loc albeaţa,
Şi fetele-i spun „dragoste” de-atunci.”William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”