”Floare, floare-nsângerată
De-a lui Cupidon săgeată
Ochii farmecă-i pe dată!
Şi să-i pară dalba fată
Că-i o stea care-şi arată
Strălucirea fără pată.
Pentru setea-ţi necurmată,
Leacul doar la dânsa-l cată!”William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Iar, suflete, nici ţie nu-ţi ajung
Purificări în aerul de ţară;
Natura numai, oamenii ei, chiar,
N-ajung şi nici căinţa ta amară.
Să te cuprinzi temeinic de ideea
Acestei vremi, ce prinde astăzi fruct,
în tine să îţi zămisleşti cu trudă
Imaginea acestui viaduct.
Nu îţi va fi mai greu decât acelor
Ce-aici, în munţi, l-au construit sub ploi
Şi-au însănătoşit pe totdeauna
Priveliştea bolnavă de la noi.
Fii codru, dacă poți, cu zeci de glasuri,
Cu cerbi, cu flori, cu fluturi, cu poteci,
Dar nu uita porunca vremii tale;
Fii codru-n acest secol — douăzeci.”Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
”Viaţa mea fu ziuă şi ceru-mi un senin,
Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân
Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut —
O, îngere căzut!
Şi două stele negre luciră-n negru foc
Pe cerul vieţei mele; — iar geniul-noroc
Mă lasă-n lume singur, dispare în abis
De nour şi de vis.
O rază din privire-ţi viaţa mi-a-nnegrit,
Din sânul meu speranţa divină a fugit;
Norocul şi-a stins steaua… De m-ai iubi măcar —
O, înger de amar!
Dar nu!… Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta;
Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca
Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,
Ci vecinic te visez.”Mihai Eminescu, ”Viața mea fu ziuă”
”Unii vorbesc ce ştiu şi unii ştiu ce vorbesc.”
(Proverb românesc)
“Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi și călduroase și să zgribulesc iarăși în zdrențele lepădate.”
Liviu Rebreanu
“Nu cumva timpul era undeva același? Nu cumva trecerea lui era egală și dacă o dată te ocrotea fărămițând primejdia, când te credeai scăpat îți distrugea de asemenea speranțele clădite peste legea lui?”
Marin Preda, ”Moromeții”
”In between the reed nodes, where the stars are hiding
In the way that an animal wakes
There is something there
In amongst the gaps falls every word and silence
In crushed glass by the trainline
There is something there
Something is there
In between the islands where we used to swim
To that place I am on my way
I am on my way
(Something is there)
I swam towards your ship
Like a missile guided by vague feelings
I swam, I swam
I will swim, I will swim
I will swim towards your ship”
”Bătrânul pădurar visează parcă,
îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi undukea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.
Sub ochii lui, plini de senin şi zare,
Sub ochii oglindind o depărtare,
Dureri şi bucurii de-ale pădurii
S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,
Şi neschimbându-şi apa cătăturii
In taină-a râs cu ele ori a plâns.
Când mierea lunii picură-n frunzişuri,
Ivind peste steiuri albe ascuţişuri,
Cu gâtul încordat prin seară zboară,
îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară…
El se afundă-n gânduri pe un trunchi,
Privind duios la puşca pe genunchi.
Or, primăvara în bârlog ursacii
Nu mai încap de maica-le, săracii,
Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi,
Ii bate şi-i alungă către munţi…
El îi priveşte-ntunecat la faţă —
Noi începuturi triste de viaţă.
Natura, ascultati-o, îi murmură
Cântecul ei de ger şi de căldură,
Vibrarea fină de omăt asprit,
Foşnkea moale-a frunzelor căzute
Ori şopotul de unde-năbuşit
Când vin de la izvor un pâlc de ciute.
In cicluri neoprite — ierni şi veri —
Ne fură timpul, care cu poveri,
Şi de priveşti a inimii hambare
Mai goale le găseşti la cercetare,
Gândind că, sărăcit, ca mâine pleci
In pribegie către neguri reci.
Dar el, privind cămările din sine,
De zi cu zi le află tot mai pline,
Pădurii daruri fermecate toarce —
Ce dăruie,-nsutit i se întoarce,
Şi de va fi cândva de-aici plecat,
Pleca-va dintre toţi cel mai bogat.
Cu-avere simplă codrii îl încarcă…
Adânc el îi iubeşte ca pe-o arcă
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi undukea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.”Nicolae Labiș, ”Bătrânul pădurar”
”Omul, când se bucură prea mult
Gravitează în jurul polului pozitiv.
Când se necăjeşte prea mult,
El gravitează în jurul polului negativ.
Fără echilibru între luminos şi obscur,
Cadenţa anotimpurilor,
Armonia între cald şi frig,
Sunt perturbate.
Fiinţa din această pricină,
Îşi pierde centru de greutate,
Îşi dereglează umorile şi devine incapabilă
Să-şi finalizeze gândurile şi faptele.
Astfel lumea întreagă devine prada
Ipocriziei şi instabilităţii.”(Tao în aforisme)
”Omul rău e ca un cărbune, dacă nu te arde te înnegreşte.”
(Proverb românesc)
“Dă-i societății aripi și le va arde pe rug.”
Marin Sorescu
”Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărţi, ci din horă, din danţ,
Rimele, din bocete şi colinde,
Din doinele seara cântate pe şanţ.
M-am născut iarna, la Sfântul Andrei,
Când vântu-n amurg şuiera prin ogradă.
Munţii ardeau în polei şi lumini,
Lupii spulberau scântei din zăpadă.
Am strâns sănătate din cremenea neagră,
Din vâna de apă, ţâşnind încordat,
Şi bătrânii din sat când muriră,
Toate iubirile moştenire mi-au dat.”Nicolae Labiș, ”Începutul” (fragment)
”A călători pe mare şi a nu te teme
Nici de şerpi şi nici de dragoni
Iată curajul pescarilor.
A călători pe pământ şi a nu te teme
Nici de tigri şi nici de rinoceri
Iată curajul vânătorilor.
Atunci când tăişurile nude se ciocnesc
A considera că moartea este ca şi viaţa
Iată curajul războinicilor.
A şti că eşecul îşi are destinul său
Că succesul îşi are ora sa
Şi a sta fără teamă în catastrofă
Iată curajul înţeleptului.”(Tao în aforisme)
”Chipul omului e oglinda sufletului.”
(Proverb românesc)
”O, chip frumos cu inimă de şarpe!
Avut-a vreodată un balaur
Bârlog mai minunat? Tiran frumos!
O, demon îngeresc şi corb spurcat
Cu pene de columb! Miel nesătul
Şi rău ca lupul! Suflet ticălos
În înveliş dumnezeiesc – eşti tocmai
Pe dos de cum apari; becisnic sfânt,
Şi sfânt becisnic! Ce făceai, natură,
Şi unde-ţi fuse mintea, când, în iad,
Ai resădit un suflet diavolesc
În raiul pieritor al unui trup
Pătruns de frumuseţe? Să fi fost
Când va pe lumea asta vreo carte
Cu basme mai urâte şi mai hâde,
Şi-o legătură mai măiastră? Oh!
A stat minciuna-ntr-un palat mai falnic?”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”