”Eh, sire, iată ce înseamnă adevărul! E un tovarăş necruţător, îmbrăcat în ţepi de fier: îl răneşte pe cel care-l atinge, ba uneori chiar şi pe cel care-l rosteşte.” Alexandre Dumas
ian. 152026
D
ian. 042026
”Pe măsură ce se apropiau auziră larmă, văzură cum lumina creştea, desluşiră cântece patriotice, care, în plină zi, în plin soare, în atmosfera de luptă păreau imnuri eroice, dar care în puterea nopţii, în lumina incendiului, căpătau accentul lugubru al unei beţii de canibali. – Doamne-Dumnezeule! exclamă Maurice, uitând că Dum¬nezeu era desfiinţat. Şi grăbea pasul, sudoarea curgîndu-i pe frunte. Lorin se uita la el cum merge şi şoptea printre dinţi: Dragoste, dragoste, când pui mâna pe noi, Se poate lesne spune: s-a terminat cu voi!” Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”
dec. 282025
”Şi când în sfârşit veni ziua de 31 mai, asediatorul teribil de la Bastilia şi de la palatul Tuileries şedea lungit pe pat, sfâşiat de fierbinţeala aceea care-i ucide până şi pe cei mai puternici şi pentru care e de-ajuns doar o privire ca s-o alunge, un cuvânt ca s-o vindece.” Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”
dec. 182025
”Sunt clipe în care până şi sufletul cel mai senin, cel mai stăpân pe el însuşi, se dedă unor violenţe la care îl împinge puterea subordonată imaginaţiei.” Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”
dec. 072025
”Fericirea femeii iubite, când această fericire vine din partea unui rival, e o tortură pentru bărbatul gelos. Pentru un gelos ca Raoul, însă, pentru această inimă ce cunoştea pentru întâia oară în viaţă amărăciunea fierei, fericirea Louisei era o moarte dintre cele mai ruşinoase, moartea sufletului şi a trupului. Ghicea totul: mâinile care se strânseseră, chipurile apropiate ce se cununaseră în faţa oglinzilor, ca un jurământ atât de dulce pentru îndrăgostiţii ce se văd astfel de două ori, spre a-şi întipări şi mai bine în amintire acest tablou. Ghicea sărutările nevăzute sub căderea draperiilor grele, smulse din agăţătoarele lor. Tălmăcea în chinuitoare dureri graiul paturilor de odihnă, retrase în umbra lor complice. Acest lux, această rânduială îmbietoare, această grijă minuţioasă de a cruţa orice stinghereală persoanei iubite, sau de a-i face o surpriză plăcută, această putere a dragostei, sporită de puterea regală, fură pentru Raoul o lovitură mortală. Oh, dacă […]
nov. 262025
”- Ei bine, iată, îmi plac făgăduielile, îmi place să pun sub semnul jurământului, adică sub ocrotirea lui Dumnezeu, tot ceea ce îmi stârneşte inima şi dragostea. Promite-mi sau, mai degrabă, jură-mi, jură-mi că, dacă în această viaţă pe care o vom începe, viaţă plină de sacrificii, de taine, de dureri, viaţă bogată în piedici şi în înţelesuri greşite, jură-mi că dacă ne vom fi înşelat, dacă nu ne vom fi înţeles pe deplin, că dacă vom fi păcătuit cu ceva unul faţă de altul – şi asta e o adevărată crimă în dragoste, Louise… Ea tresări până în adâncul sufletului: era prima dată când îşi auzea numele rostit astfel de către regescul ei iubit. Cât despre Ludovic, el îşi scoase mănuşa şi întinse braţul pe fereastra trăsurii. – Jură-mi – continuă regele – că, în toate neînţele¬gerile noastre, niciodată, oricât de departe am fi unul de altul, niciodată nu […]
oct. 052025
”Sunt clipe în care dacă nu e totul bun, nu înseamnă că totul e rău pe lumea asta, clipe în care chiar şi în inimile cele mai reci şi împietrite încolţeşte, udat de lacrimile unei tulburări neobişnuite, un simţământ generos, pe care socotelile meschine şi mândria îl înă¬buşă mai târziu, dacă un alt simţământ nu-l câştigă de la bun înce¬put.” Alexandre Dumas, ”După 20 de ani”
oct. 052025
”Iată ce-nseamnă să ai de-a face cu nişte adevăraţi credincioşi: e o plăcere să săvârşeşti minuni pentru ei. Voi nu sunteţi ca necredinciosul de Porthos, care vrea să vadă şi să pipăie ca să creadă.” Alexandre Dumas, ”După 20 de ani”
sept. 072025
”Maurice nu scosese niciun vaiet şi nu strigase după ajutor. Puterea şi cutezanţa doresc totdeauna să se descurce singure, de parcă le-ar fi ruşine să primească un ajutor din afară.” Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”
ian. 272023
„Marile fericiri sunt îngăduite numai departe de lume, în sânul naturii, care nu pizmuieşte şi nu face rău.” Traian Demetrescu
oct. 252020
”- (…) vei putea ţine angajamentul. – Ah, monseniore, m-aţi jigni, şi aţi avea dreptate s-o faceţi, dacă lucrurile ar sta aşa – răspunse Vanel – căci numai un nesocotit sau un nebun e în stare să-şi ia anga¬jamente pe care nu şi le poate ţine, şi eu am privit totdeauna o învoială încheiată ca o treabă terminată. Fouquet se înroşi. Aramis făcu un hm! de nerăbdare. – Nu trebuie, totuşi, să mergi prea departe cu asemenea principii, domnule – zise intendentul superior – căci spiritul omului e schimbător şi plin de mici capricii foarte scuza¬bile, chiar foarte respectabile uneori; cutare a dorit ieri ceva, pentru ca astăzi să se căiască. Vanel simţi o sudoare rece curgându-i pe frunte şi pe obraji.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
sept. 242020
”- Aceste răuri despre care îmi vorbeşti – zise ea – fac parte din însăşi viaţa noastră, a celor mari de pe pământ, cărora Dumnezeu le-a dat povara sufletului. Când aceste răuri devin prea mari, Atotputernicul ne cheamă în faţa tribunalului ispăşirilor. Acolo, lepădăm sarcina de pe umeri şi tainele toate. Dar nu uita că acelaşi suveran suprem măsoară încercările după puterile făpturilor lui, şi puterile însele nu sunt mai prejos de poverile mele; pentru tainele altora, Dumnezeu m-a înzestrat cu destulă tărie ca să le ţin închise în mine; pentru tainele mele, nu mă încred nici în duhovnicul meu. – Văd că sunteţi la fel de curajoasă ca totdeauna faţă de duşmanii voştri, doamnă; şi constat că nu aveţi încredere în prieteni. – Reginele n-au prieteni; şi dacă n-ai altceva să-mi spui, dacă te simţi inspirată de Dumnezeu, ca o profeteasă, retrage-te, căci mă tem de viitor. – Eu […]
aug. 242020
”- Am făcut un jurământ, doamnă, acela de a veni în ajutorul celor întristaţi sau suferinzi, fără a lăsa pe nimeni să-mi vadă faţa. Aş fi putut aduce uşurare trupului şi sufletului vostru; dar, pentru că maiestatea voastră nu-mi îngăduie, mă retrag. Adio, doamnă, adio! Aceste cuvinte fură rostite cu atâta farmec şi respect, încât făcură să scadă furia şi neîncrederea reginei, fără a-i potoli însă curiozitatea. – Ai dreptate – zise ea – nu se cuvine ca cei ce suferă să dispreţuiască mângâierile trimise lor de Dumnezeu. Vorbeşte, doamnă, şi fie, după cum singură ai spus, ca prezenţa dumitale să-mi aducă o uşurare a trupului… Ah, am ajuns să cred că Dumnezeu vrea să-l pună la crude încercări. – Să vorbim mai întâi de suflet, dacă binevoiţi – zise beghina – de sufletul care, sunt sigură, trebuie să sufere tot atât de mult. – Sufletul meu? – Sunt cancere […]
iul. 242020
”- Nu înţeleg ce vrei să spui, milord – zise Raoul. – Iată părerea mea, miss Mary. Vrei s-o exprim de faţă cu domnul? Şi zâmbi. – Dacă vrei să spui – răspunse fata cu mândrie – că eram dispusă să-l iubesc pe domnul de Bragelonne, e de prisos, căci i-am spus-o. Buckingham stătu o clipă pe gânduri, apoi, fără a se fâstâci, aşa cum se aştepta ea, zise: – Te cunosc ca un spirit delicat şi mai ales ca un suflet cinstit, de aceea te-am lăsat cu domnul de Bragelonne, a cărui inimă bolnavă s-ar putea vindeca în mâinile unui medic ca dumneata. – Dar, milord, înainte de a vorbi de inima domnului de Bragelonne, vorbeşte-mi de a dumitale. Vrei să vindec două inimi dintr-o dată? – Ai dreptate, miss Mary, dar dă-mi voie să-ţi spun că eu am pus capăt oricărei speranţe zadarnice, recunoscând că rana mea e […]
iun. 242020
”În această maladie care se numeşte dragoste, crizele se succed la intervale totdeauna mai scurte atunci când răul se declară. Mai târziu, accesele se răresc, pe măsură ce se apro¬pie vindecarea.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”