”«De vrei să ştii cu de-amănunt, grăi, am să-ţi răspund de ce m-am rupt din soare şi fără frică mă pogor aci. Te teme doar de-acele lucruri care îl pierd pe om şi-şi fac din rău un ţel; de alte nu, căci nu-s vătămătoare. Pe mine Domnul m-a făcut astfel c-al vostru iad să nu mă poată-nfrânge şi nici văpaia ce ţâşneşte-n el.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
”Şi ca şi cel ce nu mai vrea ce-a vrut şi prins în mreji de gânduri noi, obscure, deoparte dă ce-a vrut mai la-nceput, aşa şi eu sub poala coastei sure tot cumpănind, îmi mistuii pornirea ce dintru-ntâi lăsasem să mă fure. „De nu mă-nşel şi de ţi-am prins gândirea, măreaţa umbră începu să zică, o teamă laşă ţi-a cuprins simţirea. Fiorul ei pe oameni nu-i ridică spre fapte mari, ci curmă îndrăzneala, ca fiarei când de umbra ei i-e frică.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
”Dar eu la ce? Şi cine mă-nvoieşte? eu nu-s Enea şi nici Pavel; demn nici eu, nici nimeni nu mă socoteşte. Iar de mă-ncumet totuşi, mă cam tem că-i nebunească fapta mea; pierdut, pe tine, Tată,-n ajutor te chem.”” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
”Pe urma mea, spre-a ta scăpare deci, alungă-ţi paşii şi la drum porneşte, iar eu te-oi duce către loc de veci. Acolo jos vei auzi cum creşte suspinul gloatei ce-n tumult pestriţ a doua moarte hohotind cerşeşte. Şi-ai să mai vezi pe cei ce-s mulţumiţi să ardă-n foc, căci şi de-au fost mişei, nădejde trag s-ajungă fericiţi. Iar de vei vrea să urci şi tu la ei, mai demnă fiinţă paşii tăi vor duce şi-am să te las plecând în grija ei;” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul I
”Şi o lupoaică numai os şi piele, muncită-n trup de mii de pofte slute, ce multe neamuri a-ndemnat la rele, sări şi ea uşoară-n pas şi iute, încât pierdui nădejdea mea cea bună de-a-ajunge-n vârf pe culmile pierdute. Şi ca şi cel ce bucuros adună, şi-apoi, de-şi pierde-avutul, mult suspină şi-amarul strâns în lacrimi şi-l răzbună, la fel pe mine sluta-n trup jivină mă-ndurera, căci mă-mpingea nevrut pe unde-n veci n-a răzbătut lumină.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul I