Wallflowers

”Când în sfârşit m-am smuls din vălmăşia acelor umbre ce rugau rugare, ca să-şi aline-n cer nevolnicia, „Lumina mea, tăgăduiai îmi pare”, am zis, pe-alocuri, că prin rugi se poate să-ndupleci cerul ca să-ţi dea iertare; ori pentru asta ceata lor se zbate. Degeaba-i dar, nădejdea lor, părinte, ori spusa ta n-am înţeles-o poate?” Grăi Virgil: „Ce-am spus nu mă dezminte şi dacă judeci fără greş, fireşte, ai să-nţelegi că dorul lor nu-i minte. Drepatea sfântă-n cer nu se clinteşte fiindcă iubirea într-o clipă spală ce-aici mulţimea aşteptând plăteşte. Cuvântul meu în câte-am spus nu-nşeală; căci ruga-acolo fiind de ceruri ruptă, nu izbutea să ierte de greşeală. Cu grele pricini mintea ta se luptă: alungă-le, căci va veni solia şi vei gusta dintr-a luminii fruptă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul” Cântul VI

”Simţeam în spate mândrul soare-arzând, dar înainte-mi se frângea ştirbit, curmându-şi raza-n trupul meu; şi când Văzui pământu-n faţă-mi doar umbrit, mă răsucii cuprins de teamă-n mine să nu rămân pustiu şi părăsit. „De ce te temi, grăi Virgil, de cine? Nu ţi-s tovarăş credincios? Răspunde! Şi n-am păşit mereu în rând cu tine?” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul III

”Maestrul meu nu slobozi cuvânt cât timp aripi nu se vădiră-n pete, dar când văzu că e cârmaciul sfânt, strigă: ,,-Ngenunche şi te-ndoaie-n spete; e înger el: să nu-l priveşti cu teamă, căci şi-alţii”-i scris din cer să ţi se-arete. Vântrele-ori vâsle nu le bagă în seamă, căci Dumnezeu îl făuri străjer şi-i dete aripi, să zboare când îl cheamă. Priveşte cum le-nalţă către cer, brăzdând văzduhul cu sclipiri de nea; a sale penel-n veci de veci nu pier.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie” ”Purgatoriul”, Cântul II

”Şi-atunci maestrul: „Fiindcă-a ta privire prin noapte-n zare a vedea se zbate, greşeşti în gând, dând frâu la închipuire. Ci-odată-ajuns, ai să pricepi cum poate să-nşele depărtarea; urcă treapta şi vino deci, să nu rămâi la spate.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXXI

”Suflam pe nări adânc şi vijelios şi nu puteam să umblu mai departe, ci, dimpotrivă, m-aşezai pe jos. Grăi Virgil: „De lene te desparte, căci stând în puf, sub gros şi cald veşmânt, de glorie-n lume n-are nimeni parte, şi viaţa e degeaba pe pământ, căci ţi se stinge urma din trecut ca spuma-n apă şi ca fumu-n vânt. Sus deci şi-nfrânge greul nevăzut cu suflet dârz ce pururi biruieşte, de nu se lasă covârşit de lut. De-aici n-ajunge să te smulgi; porneşte: urcuş mai lung ne-aşteaptă decât crezi şi, de-nţelegi, de vorbă-mi te slujeşte.” Pornii atunci, vădindu-i că păstrez puteri mai mari decât simţeam în mine şi-am zis: „Te du, sunt tare şi cutez”.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIV

”Virgil atunci în braţe mă cuprinse, precum de zgomot deşteptată o mamă, când vede-n preajmă flăcările-ncinse, cuprinde pruncul alergând cu teamă şi uită-n grija ce i-o dă pârjolul să-şi ia ceva, căci la copil ia seamă” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIII

”Ah, câtă grijă s-ar cădea să ai faţă de cei ce chiar şi-un gând trunchiat, nu numai fapta-ţi tălmăcesc în grai. Rosti Virgil: „Curând cel aşteptat şi-n închipuire plăsmuit de tine, se va ivi din hău învederat.” Deşi să taci, de poţi, e mult mai bine când adevărul pare-a fi în parte minciună doar, spre-a nu păţi ruşine, eu tot nu tac; şi jur pe-această carte, pe versul ei ce trag nădejde tare să aibă pururi de iubire parte” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI

”Dar câtă vreme-mi voi simţi neînfrântă conştiinţa-n piept, râvnesc să ştii că-s gata cu soarta însăşi a mă lua la trântă. De mult cunosc’ care-mi va fi răsplata: de-aceea zic: ţie-şi năravu-n braţă şi joace-şi Soarta cât pofteşte roata.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XV