Wallflowers

“Prezicerea viitorului …. este la îndemâna oricui. Și toată lumea o face, pentru că este lesne. Prorocirea nu-i nicio artă. Artă înseamnă prorocirea corectă.”

Andrej Sapkowski

”Pe la miezul celei de a șaptea nopți, pe când Sentaro se ruga în templu, ușa altarului se deschise și într-o rază de lumină, ca printr-o minune, apăru însuși Jofuku. El l-a chemat pe Sentaro mai aproape și, cu o voce venită parcă din înaltul munților, i-a zis:
– Dorința ta este una egoistă și nu poate fi satisfăcută cu ușurință. Tu crezi că ai putea să devii eremit pentru a găsi Elixirul Vieții. Dar știi tu oare cât de grea este viața unui sihastru? Știi că el n-are voie să mănânce decât fructe, pomușoare și coajă de pin? Sihastrul trebuie să se îndepărteze de lume pentru ca inima lui să devină curată ca aurul și liberă de orice dorință pământească. Respectând cu strictețe aceste reguli, el încetează a mai simți foamea, frigul sau căldura, iar corpul lui devine atât de ușor încât poate fi dus de un cocor sau un pește, sau poate merge pe apă fără a-și uda picioarele.
Ție, Sentaro, îți place viața frumoasă și comodă. Dar nu-ți place să muncești. Tu nu poți suporta nici căldura mare și nici frigul. Niciodată nu vei putea să umbli desculț sau, pe timp de iarnă, să ai pe tine doar o haină subțire. Nu cred că ai avea răbdarea și puterea de a trăi viața unui eremit.
Totuși, ca răspuns la rugăciunile tale, am să-ți ofer ceva. Vei merge în Țara Vieții Veșnice, unde nu există moarte.”

”Omul care nu voia să moară” (poveste japoneză)

„La ce umblaţi voi singuri fără sfat?” strigă o voce şi zvâcnii cu teamă, ca mânzul când tresare-nspâimântat.
Privii pe sus să ştiu ce glas ne cheamă, dar n-am văzut sclipind mai roşu-n foc nici sticlă-ncinsă , nici oţel şi-aramă,
de cum sclipea cel ce ne-oprise -n loc.. „Pe-aici, grăi, croieşte brâul scară şi către pace făureşte scoc.”
Lumina lui mi-era pe ochi povară şi mă pornii după poeţi arare, ca cel ce paşii după-auz măsoară.
Şi-aşa precum a dimineţii boare adie primăvara-mbălsămată, cu dulce iz de iarbă şi de floare,
la fel simţii pe fruntea mea pătată aripa lui , precum un vânt fugar, stârnind parfum de-ambrozie curată.
„Ferice cei ce-s miruiţi cu har, grăia, astfel că-ndestularea gurii n-aţâţă-n ei mistuitor pojar,
ci-i ţine-n frâu la marginea măsurii.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XXIV

“Nu cumva timpul era undeva același? Nu cumva trecerea lui era egală și dacă o dată te ocrotea fărămițând primejdia, când te credeai scăpat îți distrugea de asemenea speranțele clădite peste legea lui?”

Marin Preda, ”Moromeții”