”O!… câte nu poţi să-ntâlneşti Când drumu-i lung Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână Tot mai departe Şi te poartă, Ca pe un orb ţinut de mână, Spre-ntrezărite — Nimicuri scumpe pămînteşti !… Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!… Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc. Dar va veni o zi în care Ne vom opri deodată-n drum, înspăimîntaţi că-n urma noastră Zări-vom pe-alţii cum sosesc, Cum ne ajung, Ne trec-nainte Şi râd că nu-i putem opri… Da… Va veni şi ziua-n care vom obosi, Şi va veni Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum Ne va părea miros de smirnă, Iar cântul ţiterelor sparte Un Psalm cântat de-un preot gângav La căpătîiul unei moarte (…)” Ion Minulescu, ”Romanța noastră” (fragment)
iun. 292023
