”Hipolita: N-a spus că sunt nepricepuţi cu totul? Theseu: Vom fi cu-atât mai darnici, răsplătindu-i, De vreme ce ei nu ne dau nimic. Ne-om desfăta-ncercând să desluşim Tot ceea ce ascunde-a lor greşeală. Să preţuim doar gândul lor curat, Nu şi-mplinirea lui, stângace poate. Mă-ntâmpinau în drumurile mele Tot cărturari de seamă ce voiau Să mi se-nchine cu alese vorbe Pe care îndelung le cumpăneau; Dar îi vedeam pălind şi tremurând, Cu limba-mpleticită-n miezul vorbei, Cu glasul migălit, tăiat de spaimă, Şi pân’, la urmă, amuţind de tot, Lăsând urarea nerostită. Însă Tăcerea lor era mai grăitoare, Şi desluşeam în stânjeneala lor Mai mult decât în glasul sunător, Obişnuit cu vorbe lustruite. Iubirea mută-mi spune mult mai mult Decât sporovăiala: s-o ascult.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
S
“Pe om nu-l stăpânești decât cu păcatele lui, și tot omul are păcate, numai că unul le ascunde mai bine. Ca să le dea mai lesne pe față, caută-i slăbiciunea, fă-l să și-o deie de gol și faci cu el ce vrei, căci unul se mânie, altul se rușinează, al treilea se zăpăcește, dar nu e nici unul care nu-și pierde bunul cumpăt și mintea întreagă. E însă o slăbiciune de care mă tem, fiindcă nu știi niciodată cum s-o apuci; e azi mai mare, mâine mai mică, și când ai crede c-ai nimerit-o, dai greș: de oamenii care au asemenea slăbiciune mă feresc, căci ei te dau de gol când lumea ți-e mai dragă. Am pățit-o odată cu Pintea: n-o mai pat și cu tine. — Ce fel de slăbiciune? întrebă Ghiță cam cu jumătate de gură. — De femei…” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
”Într-o ceartă nedreaptă poate fi vorba de vitejie adevărată.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“If you want to concentrate deeply on some problem, and especially some piece of writing or paper-work, you should acquire a cat. Alone with the cat in the room where you work … the cat will invariably get up on your desk and settle placidly under the desk lamp … The cat will settle down and be serene, with a serenity that passes all understanding. And the tranquility of the cat will gradually come to affect you, sitting there at your desk, so that all the excitable qualities that impede your concentration compose themselves and give your mind back the self-command it has lost. You need not watch the cat all the time. Its presence alone is enough. The effect of a cat on your concentration is remarkable, very mysterious.” Muriel Spark, ”A Far Cry from Kensington”
“Land belongs to everyone and should be shared with everyone, any family of four or six people is supported well with 12 hectares of land. Any family of more than six people is supported with 25 hectares of land. A single individual can live with 6 hectares, land belongs to everyone, and to work the land we can share it among us, nobody is more than anyone, no one has special privileges.” Samael Aun Weor
”Ce să-ţi spun? îl întrebă înţeleptul Simeon. Ce am avut de spus, ţi-am spus. Mai întăi trebuia să răsuflu şi să mă bucur că te-am văzut. – Ah! urmă el oftînd. În lumea asta sânt puţini oameni în care poţi avea credinţă. Eu socot că un om în viaţă nu-şi poate face decît trei prietini. Unul poate moare. Pe altul poate-l apucă nebunia dragostelor. Dar unul tot îi rămîne. Aşa, eu îndată ce am ajuns la tine, mă simţesc mai împăcat, căci am ajuns la prietinul meu cel adevărat…” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”Uitarea este leac al multor dureri pe pământ; dar nu toate sufletele oamenilor sânt ca apele care se tulbură, fac creţuri şi se zbuciumă în furtună, iar apoi s alină şi ntind un luciu curat, ca şi cum în veci nimic nu le ar fi răscolit. Uneori durerile aprige lasă pe urma lor o drojdie de otravă: sânt suflete care cu greu se lămuresc. Aşa era sufletul lui Tudor Şoimaru. Era încă în el o nehotărîre ş-o suferinţă. Când vedea în lumina amintirii pe Magda, se încrunta, şi era bine încredinţat că, dacă i-ar fi răsărit din pămînt, ar fi ridicat pumnul s o zdrobească. Uneori însă Magda aceasta îi zîmbea. Vremea, cu toate acestea, ajutată de moşneagul cu barba tuşinată, îl scotea la un liman nebănuit de el.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”- Spune-mi, frate iubite, dacă sânt treaz… – Asta nu pot s-o ştiu… răspunse râzând boierul. – Spune-mi dacă nu visez, şi dacă am auzit bine! Ce se-ntîmplă? – Ce să se întîmple? taci şi aşteaptă să se desăvârşească rânduiala care ne poartă pe acest drum… Până acum tu eşti ca unul care a găsit o comoară… Se uimeşte, nu-i vine a crede, se gândeşte că aşa lucru e cel mai rar în lume şi-n viaţă, cu toate acestea e adevărat! – E adevărat, e adevărat… îngână Tudor Şoimaru. Parcă mă tem de o nenorocire! – Se poate să vie şi asta, grăi Bîrnovă. Scrie la carte că era la elini un rege care s-a înfricoşat aşa din pricina necontenitelor lui noroace. Fii cu inima tare, aşteaptă, şi culcă-te, ca să fii hodinit mâni… Cine ştie! poate trebuie să răpim pe fată!” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”Straniu vis! Şi parcă Sărutul ei aprins, pe gura mea, Atâta viaţă răspândise-n mine, Că m-am trezit, deodată, împărat. O, Doamne, cât de dulce mi-e iubirea, Când numai umbra ei îmi dăruieşte Comori de fericire!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”- Bine, vom pleca mâne în zori; ori chiar la noapte, dacă vrei. – Până atunci, grăi deodată Bîrnovă în dosul lor, face să privim cum se ţese o mărire, care mâne se va destrăma şi va putrezi ca o pânză netrebnică… – Hm! de ce vorbeşti aşa? zise tatarul; şi eu sânt neam de domn; îmi aminteşti că sunt pulbere şi ticăloşie? Bîrnovă prinse a râde. – Văd că cunoşti şi tu adînc din cărţi, beiule, – dar tu te-ai ridicat şi te ţii sus, cu braţul tău; şi vitejii au în lumea asta altă soartă… – Nu; căci singur ai spus, şi o ştiu şi eu; în lumea noastră totul e deşertăciune. Numai Tudor Şoimaru are dreptate, căci el urmăreşte o clipă de dragoste care face mai mult decît o viaţă de mărire. – Of, Doamne… murmură Şoimaru, strîngînd braţul beiului; amar şi aspru e acest dar dumnezeiesc!” […]
”- Dar afară de asta, – şi Şoimaru începu a râde, – dacă vine o întîmplare ş-o greutate, vin la cunoştinţă veche… Cine se teme? – Nu se teme nimeni, răspunse liniştit Bîrnovă. Eu cuget numai.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”- Femeile nu m-au oprit mult în viaţă! răspunse Şoimaru. Mie mi-i dor să văd apa Răutului şi mormintele părinteşti… – Asta i boală moldovenească, zise iar tatarul râzând. De ce? N-ai cer necuprins până la Dumnezeu? N-ai stepă fără hotar? Omul trebuie să fie ca pasărea văzduhului, şi ochiul lui nu trebuie să încremenească asupra unei pietre.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
Strigoii Pe pat de scândură tot zac și zac În întuneric, Îmi pare c-am trăit un veac De chin deliric. Mi s-au deprins ochii Cu umbrele ce-ades veghează, Aud un zvon suav de rochii Pe care Maica îl trădează. Ar vrea să dea-ntr-o parte Storul de la geam, Ca să-mi citească dintr-o carte Despre rugi și hram. Lumina pe care-o știu în cameră intrând, Venind s-aline, Îmi pare că își râde-n gând De mine. Aș vrea fereastra s-o răpun, Să-i poruncesc: ”Închide-te, ei-hei!” Căci lumina nu mai este-un bun Al ochilor mei. Un gând îmi brazdă o cută-adâncă În fruntea-ngândurată, Să pun în dreptul geamului o stâncă, Când lumina nu-i chemată. Maica-mi cere atunci Îndată să îi zic De ce îi pare c-am văzut năluci, Dar eu îi spun: – N-a fost nimic. Gândul stârnit în pustiu îl alung Și-n minte îl îngrop, Ca mai târziu la storuri să ajung, […]
”Hei, tinere, nu-ţi bate joc de mine; Eu nu vorbesc ca un bătrân smintit, Nici, ocrotit de-al anilor hrisov, Nu mă fălesc cu ce-am făcut de tânăr Sau cu ce-aş face de-aş fi bătrân.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Tot ce se naşte dintr-un gând curat E vrednic doar de laudă. Chemaţi-i!” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”