“Moartea, ca și nașterea, n-are decât o însemnătate relativă în cursul adevăratei existențe a sufletului.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
mai 142022
R
mai 072022
“Fiecare moarte materială pecetluiește regretul zădărniciei. În ochii muribundului, în lumina ultimei clipe, tremură durerea neputincioasă a sufletului. A trăit în zadar.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
apr. 142022
“Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi și călduroase și să zgribulesc iarăși în zdrențele lepădate.” Liviu Rebreanu
mart. 142022
“Între două lumi, sufletul gol se scufundă în nesfârșitul singurătății…” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
mart. 142022
“Iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește „a fi iubit”.” Liviu Rebreanu, ”Mărturisire”
mart. 012022
“Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
feb. 142022
“Astăzi însă ştiu şi înţeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată. Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” Liviu Rebreanu, ”Mărturisire”
ian. 242022
”Tu vii la noi dintr-o altă lume. De dincolo de stele, din vidul infinit. Transcendent şi pur De o frumuseţe inimaginabilă Aducând cu tine esenţa iubirii. Tu îi transformi pe toţi aceia pe care îi atingi. Preocupări lumeşti, necazuri şi dureri se topesc în prezenţa ta, căci tu aduci bucurie stăpânului şi robului, ţăranului şi împăratului. Tu ne uimeşti pe toţi cu graţia ta. Şi tot ce este rău devine bunătate. Tu eşti stăpânul alchimist. Tu aprinzi focul iubirii pe pământ şi în cer, în inima şi în sufletul tuturor fiinţelor. Prin iubirea ta existenţa şi nonexistenţa se contopesc. Opuşii se unesc. Şi tot ce e profan devine sacru iar.” Rumi, ”Alchimia iubirii”
ian. 232022
”Prietenul mărinimos îşi dă şi viaţa pentru un prieten. Aşa că hai să renunţăm la această purtare lipsită de omenie şi să fim buni unul cu celălalt. Duşmănia întunecă prieteniile, şi atunci de ce să nu alungi această vrajbă din inima ta? Căci de îndată ce te vei gândi că am murit şi că m-am dus te vei împăca din nou cu mine. Îţi va fi dor să mă vezi şi poate chiar o să m-adori. Dar de ce să venerezi un mort? Mai bine gândeşte-te că am pierit şi vino să ne împăcăm acum. Fiindcă mai târziu vei veni la mine la mormânt să arunci sărutări. N-ar fi mai bine să mi le dai acum? Pentru că eu sunt acelaşi.” Rumi
ian. 142022
“Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin… Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse… Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului… O fi deşartă chiar râvna aceas- ta… Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nici o valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!… Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice […]
dec. 142021
“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” Liviu Rebreanu
nov. 262021
”Din vremuri imemoriale Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei. Ea se uită în oglindă şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit. Numai ochii ei au văzut acest Univers. Toate calităţile ei s-au întrupat: Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi. Fiecare creangă şi frunză şi fruct dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei Trandafirul ne arată cât e de frumoasă. Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă. Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui. Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată. Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul. Ele au fost […]
nov. 142021
“- Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
oct. 142021
“De aceea iubirea rămânea fără alt scop decât un dor etern neastâmpărat.” Liviu Rebreanu
sept. 142021
“Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea Spânzuraților”