“A recunoscut-o înainte de a se apropia de dânsa, deși nu o mai văzuse niciodată. De câteva zile inima lui o aștepta și o căuta. Și a găsit-o printre miile de oameni indiferenți. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile ființei lui, ca și când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieții. Apoi li s-au încrucișat privirile și din uimirea ei a înțeles că și ea l-a recunoscut deși nu l-a mai văzut niciodată. Mergea la brațul unui bărbat străin, dar Toma simțea cum inima ei rămânea în urmă lângă inima lui.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
R
“Cineva s-a aşezat la masă, plin de încredere în cunoştinţele şi experienţele sale de viaţă, şi a decretat că oamenii trebuie să fie aşa şi aşa, că e bine când faci cutare lucru şi e rău dacă faci cutare. Şi în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătuşeze, parcă viaţa s-ar modela după dorinţele sau concluziile cuiva. Dar viaţa merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâşiind nu numai sistemele savanţilor, ci chiar minţile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situaţii noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înţelege şi cu atât mai puţin prevedea.” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“Se pare că viața toată e un șir de neîntrerupte deziluzii, o luptă crâncenă între vis și realitate.” Liviu Rebreanu, ”Ion”
“Knock, And He’ll open the door Vanish, And He’ll make you shine like the sun Fall, And He’ll raise you to the heavens Become nothing, And He’ll turn you into everything.” Rumi
“Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se și înțeleg. În realitate fiecare atribuie celorlalți ceea ce simte dânsul și atâta tot. Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă de la care a și dobândit conștiința existenței. Tragediile ca și bucuriile cele mai mari omul le trăiește întotdeauna în deplină singurătate și de aceea, când își simte sufletul mai sfâșiat, își simte singurătatea și mai mare.” Liviu Rebreanu, ”Ciuleandra”
“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“Viaţa e un povârniş cu un capăt în cer şi cu celălalt în neant. Omul trebuie să facă imense sforţări să stea în picioare…” Liviu Rebreanu
”Prin dragoste Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci, Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur. Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin, Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac. Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă. Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.” Rumi
“It does not matter how long you are spending on the earth, how much money you have gathered or how much attention you have received. It is the amount of positive vibration you have radiated in life that matters,” Amit Ray, ”Meditation: Insights and Inspirations”
“Dumnezeul iubirii a ucis mai mulți oameni decât toți ceilalți zei împreună!” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“…e veselia întrupată… Dar inima ei oftează des. Așa e inima, niciodată nu se mulțumește cu ce are.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Eşti mângâierea sufletului meu în vremuri de restrişte. Eşti bogăţia spiritului meu când inima mi-e frântă.” Rumi
“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viața efemeră, tot atât de departe de ceilalți oameni ca și un astru de ceilalți aștri, fără niciun mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunității cu alți semeni te înșeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufletești când deodată îți dai seama că nici părinții, nici frații, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înțelege…” Liviu Rebreanu, ”Jar”
”Inimaginabilul, necunoscutul, iată ce-i dai Tu sufletului meu atunci când se îndreaptă spre Tine.” Rumi