”Unul din călători, ducând brânza la gură, zise: – Să fie cu spor și pe lemne și pe pietre, pretutindeni: dintr-o singură oaie o mie, oierul poate și șchiop să fie, dar păstorul să ne trăiască, fiindcă el ne dete caș, ca noi să ne înfruptăm! Cenușotcă își râse de el și de urarea lui lungă; îi părea că acel om nu mai gustase vreodată cașul.” ”Cenușotcă” (povestire populară aromână)
”Azi-noapte, Diavolul din mine – Un Diavol ce pretinde-a fi profet – M-a luat cu vorba-ncet… încet… Și m-a băgat în tainele divine, Pe care eu -spun drept- mi-e frică Să nu care cumva să le-nțeleg, Fiindcă sunt taine care -când se strică- Nu se mai dreg… De-aceea nici nu sunt prea lămurit Asupra celor ce mi-a povestit… Dar cum azi-noapte Diavolul din mine Vorbea ca un profet adevărat, Să nu-l ascult deloc mi-a fost rușine, Și curios, ca orice om, i-am suportat Năzbâtia cu care m-a-ngrozit De la-nceput și până la sfârșit… Mi-a spus că-n viață trebuie să știi Ce nu știu decât morții Când pleacă dintre vii. Să știi că dacă-ntâmplător vei fi flămând, Să nu te-arăți bogaților așa cum ești, Să nu te-audă prietenii plângând, Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerșești Femeilor ce ți-au păpat avutul, Să nu-ți compari prezentul cu trecutul, Să nu blestemi… și să […]
”Răbdarea este o virtute pasivă, ea este de fapt forma pasivă a curajului, rezistenţa în timp la răul din lume. Dar, aşa cum este, răbdarea poate fi temeiul unei biruinţe. Pentru că „a răbda” nu înseamnă simplul fapt de a tolera ceva neprielnic sau duşmănos fiinţei tale, a te supune fără să crâcneşti unei voinţe din afara ta. Înseamnă să ai tăria de a îndura, dârzenia de a rămâne întreg, stăpân pe tine, nealterat şi neînfrânt.” Petru Creţia
”Atâta duioşie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Puţină apă şi puţină pâine Şi ochii tăi în umbra parfumată. N-a fost sultan mai fericit vreodată Şi nici un cerşetor mai trist ca mine” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Moșule, moșule! Iartă-mi cuvântul, dar se vede lucru că ai îmbătrânit și ai ajuns să-ți fie frică și de gândaci.” ”Povestea lui Crap-Năzdrăvan” (basm popular românesc)
”- Cum, așa ne-a fost vorba? întrebă vulpea. – Cumetria se cere, nu se ia! zise moșul. Poftește la colibă să-ți iei partea.” Moșul și baba” (povestire populară aromână)
”- Hei, împăraților, Văd că ați îndrăgit mult rățuștele de aur. Dar nu vă mai chinuiți degeaba. După cum vedeți, din rățuște m-am făcut om. Și ca să nu-mi irosesc vremea cu voi, apropiați-vă de mal, ce-ați rămas acolo încremeniți ca doi popândăi? Atunci împăratul și împărăteasa s-au apropiat de mal, iar Ionică-Ram-de-Tei a zis către împărăteasă: Femeie rea, necredincioasă… Făte-o salcie pletoasă. Soarele să te ardă, Vântul să te bată Și frunza-n lac să-ți cadă. Iar tu, împărat dușmănos, Să te faci broscoi râios. În apă să trăiești, Cu lut să te hrănești. Și numai ce-a zis Ionică-Ram-de-Tei, că pe marginea lacului, vicleana împărăteasă se și prefăcuse în salcie pletoasă. Și pare-mi-se că de pe atunci se trage viața sălciilor pletoase și neamul broaștelor riioase.” ”Ionică-Ram-de-Tei” (basm popular românesc)
”Când zările din suflet ni-s singura avere, Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere. Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai – Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Cel care are pâine de astăzi până mâine Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos, De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos? De ce să fie sclavul unui egal cu sine?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Sântem departe — Da… departe!… Şi vântul mării ne sărută Pe frunte, Pe obraji, Pe gură… Şi parcă ne cunoaşte, vântul Cu nevăzutele lui braţe ne-arată drumul Şi ne-nvaţă Să ne ferim de sfatul zării, Căci zarea-i veşnic prefăcută… Şi-apoi ne lasă, vântul pricepe Că noi i-am tălmăcit cuvântul!…” Ion Minulescu, ”Spre insula enigmă” (fragment)
”Cheia ce mi-ai dat aseară — -Cheia de la poarta verde — Am pierdut-o chiar aseară !… Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ce mi-ai dat aseară Mi-a căzut din turn, Pe scară, Şi căzînd, mi-a stins lumina. Cheia ce-am pierdut aseară Am cătat-o ; Dar pe scară Era noapte ca şi-afară — Noapte ca sub boltuita Cupolă de mănăstire, Cinci s-au stins pe la icoane Lumânările de ceară. Şi-am rămas în turnul gotic — Turnul celor trei blazoane: Al Iubirii, Al Speranţei, Şi-al Credinţei viitoare… Şi-am rămas în turnul gotic Domn pe-ntinsele imperii Ale negrului haotic. Şi-au trecut de-aseară clipe, Şi-au trecut de-aseară ore, Şi-ale zorilor, aripe Fluturatu-mi-au grăbite, Ca şi clipele trăite Pe-aîbul treptelor sonore. Şi m-am coborît pe scară… Dar pe cea din urmă treaptă Cheia ce mi-ai dat aseară Am găsit-o prefăcută Într-o cupă albă, plină Cu vin verde de cucută. Şi pe cea din […]
”Nu are somn o fată, şi noaptea e târzie. Ea-n părul negru poartă o buclă argintie. Sprâncenele i-s strânse de cugetări severe; Şi faţa-i împietrită de noapte şi tăcere Închide-o înflorire de vise delicate. I-i dor de mine, poate; dar inima îi bate Şi-oftând se înfioară la nu ştiu care gând, Când lemnele în sobă trosnesc adânc, arzând.” Nicolae Labiș, ”Subiect de baladă”
”Iubirea mi-a răpit somnul; iată ce face iubirea. Iubirea nu dă doi bani pe suflet sau pe minte. Iubirea e ca un leu negru, flămând şi fioros, care bea sângele din inimile celor ce se iubesc. Iubirea te prinde cu blândeţe şi te împinge spre capcană, iar atunci când cazi în ea te priveşte din depărtare. Iubirea e un tiran, un judecător nemilos, ce-i torturează şi-i asupreşte pe cei nevinovaţi. De cazi în mâna ei vei plânge ca norii, iar dacă fugi de ea vei îngheţa ca zăpada. Clipă de clipă ea sparge o mie de cupe-n bucăţi şi-n fiecare secundă coase şi sfâşie o sută de veşminte. Ucide o mie de fiinţe şi le priveşte ca pe una singură. Nimeni nu poate scăpa prin şiretenie sau viclenie de lanţurile ei. Niciun învăţat, oricât ar fi de înţelept, nu poate ieşi din plasa pe care ea a întins-o.” Rumi, ”Ce […]
”Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi. Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei – Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”