”Bătrânul Platon păstră o clipă tăcere. – Aş dori să cunosc ceva despre copila noastră. – Copila, părinte, samănă prietinei noastre doamna Teosva. – Soţul său o cercetează în toate zilele? E blând cu dânsa? – O, prietine, răspunse Kesarion, ar trebui să chemăm aici martori din băile publice şi din lupanare, ca să ne spuie unde îşi petrece feciorul lui Leu-Împărat nopţile. Ziua doarme, iar bucătarii palatului îi pregătesc, pentru ceasul când se deşteaptă, mâncări îmbielşugate, ca să-şi întărească puterile. Are prietini prea credincioşi, strategi de oşti, care ar fi putut să-l înveţe meşteşugul armelor. L-au învăţat altceva. Dau poftelor lui copii şi copile din Asia, pe care le amestecă cu fructele şi vinurile. Înfăţişarea de ibis vechi a episcopului se alungi şi păli ca subt o umbră. – Dai sufletului meu o veste de moarte… murmură el. De unde cunoşti toate acestea? – O, domnule, mai bine nu […]
Citate, poezie și literatură
”La amiază, când foiesc şi se ţes uliţele, deci când cel singuratic cu sufletul se poate socoti ca într-un deşert al mulţimii, Breb trecu din Arghiropatria la Sfântul Pantelimon şi găsi acolo pe preasfinţitul Platon, abia sosit de la Sakkoudion. Cum se văzură amândoi prietinii singuri în umbra chiliei, se îmbrăţişară. Bătrânul cuprinse mâna lui Kesarion şi-i ceru să vorbească, arătându-se îngrijorat de veştile care umblă pe toate ţărmurile. – Înţeleg, zâmbi Breb, fiecare din aceste veşti de la Palatul Sfânt e ca un vânt al răutăţii, care umblă sunând şi pustiind. – Într-adevăr, se sili şi episcopul să zâmbească, un asemenea vânt a ajuns şi în liniştea noastră de la Sakkoudion. Ce se petrece aici? – Părinte, zise Kesarion înnegurându-şi privirea; când pluteam amândoi pe Propontida în corăbioara căpitanului Dighenis şi domnia ta îmi vorbeai cu mâhnire despre aceste grajduri împuţite de la Bizanţ, în care ar trebui să […]
“Se simțea despărțită de oameni și de lume, izolată într-o carapace unde sufletul ei se zvârcolea inutil. Constata pentru întâia oară că, în realitate, omul ca și toate vietățile pământului, a fost condamnat să trăiască singur, fiindcă existența nu e posibilă decât în singurătate individuală.” Liviu Rebreanu, ”Jar”
“Nu bolile sunt rele, ci ceea ce ele potențează în om: violența neînfrânată de care, încercând să ne apărăm, devenim jucăria soartei…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“When you see a fish you don’t think of its scales, do you? You think of its speed, its floating, flashing body seen through the water. Well, I’ve tried to express just that. If I made fins and eyes and scales, I would arrest its movement, give a pattern or shape of reality. I want just the flash of its spirits.” Constantin Brâncuși
”- Deci în Paflagonia mila se cere cu sabia? – Oamenii din ziua de azi sunt răi şi nemilostivi, măria-ta. Era mai bine în împărăţia cea veche. Neavând icoane, creştinii îşi înălţau ochii mai sus, pe urmă şi-i coborau cătră cel sărman. Acuma fac daruri numai sfinţilor şi monahilor şi sărăcimea e în mare suferinţă. Străinul îi privi zâmbind.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”Ca această nouă jertfă a fiinţei tale să fie spornică, nu pregeta să dai dra¬goste şi înţelepciune semenilor tăi. Făcând faptă bună oriunde şi oricând, slujeşti pe Dumnezeu. Intrând în vălmăşagul ei, astfel vei cunoaşte acea lume mai bine. Înainte de a trece cătră bătrânii mei, vreau să cunosc cele bune şi cele rele ale oamenilor, ca să nu greşim faţă de popoarele pe care Domnul-Dumnezeu ni le-a rânduit să le păstorim.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”Îndelungi aveau să-i fie uneltirile, încete şi zadarnice la început. Dar cel ce seamănă minciuni tot se alege cu ceva până la urmă. Căci vine şi vremea când se poate odihni, lăsându-i pe alţii să culeagă şi să adune roadele în locul său. Mereu se găseau urechi să-i asculte şuşotelile şi limbi care să ducă vorba şi să facă din ţânţar armăsar; minciunile sale treceau de la un prieten la altul, asemenea tainelor ce-l fac pe cel ce le dezvăluie să pară înţelept. Amarnic aveau să se căiască noldorii de nesăbuinţă (…)”” J.R.R. Tolkien, ”Silmarillion”
“Când suntem singuri, cum eram eu în acele nopți de carcere, înecul ființei noastre lăuntrice are drept martor divinitatea, marele cosmos căruia i ne încredințăm, dar când îl invoci în fața iubitei (și cine se poate înșela asupra disperării de care suntem cuprinși?), ea poate deveni în mod sublim geloasă că nu din pricina ei plângi, dar poate fi cuprinsă și de un nedorit sentiment de bicisnicie: forțe prea puternice ne copleșesc, nu suntem nimic, statura noastră nu e măreață, ne-amînjosit, noi înșine, pe noi și nu mai avem scăpare. Rareori o femeie evită extremele, deși se zice că ea seamănă cu natura, care este totdeauna în echilibru chiar când e bântuită de furtuni…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Cugetând la toate acestea şi aşteptând să sosească într-un molid un exemplar de tetrao-urogalus, contemplam, din pragul peşterii, constelaţiile. A doua zi soarele trebuia să-şi înceapă cariera anuală. La 23 martie, în semnul Berbecelui, ziua e în creştere. Soarele, zeul luminii, face un salt ca un bărbăcuţ din turma bunicului, bate şi biruieşte întunericul; gheţurile pocnesc, zăporul se umflă, colţul de iarbă răsare, fin ca şi vârful lui crai-nou. Dacă n-ar fi aşa de neguros, magul meu ar putea zâmbi; căci cunoştea şi el acel fenomen, rezultat al uneia din multele mişcări ale pământului şi care se cheamă precesiunea echinocţiilor. Axa pământului nu se învârte în aceeaşi direcţie, ci execută, prin polul ei nordic, un fel de spirală de titirez faţă de polul ceresc. Deci soarele nu revine în acelaşi punct în toţi anii. În locul exact unde s-a arătat, anul acesta, la 23 martie, datorită precesiunii echinocţiilor nu va […]
“This book is merely a personal narrative, and not a pretentious history or a philosophical dissertation. It is a record of several years of variegated vagabondizing, and it’s object is rather to help the resting reader while away an idle hour than afflict him with metaphysics, or goad him with science.” Mark Twain, ”Roughing It”
”La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de astăzi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenţei şi raţionamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om mai strâns de stihii. Presimţiri, instinct şi ceea ce numiţi dumneavoastră astăzi subconştient – le-am avut şi noi cândva, ca şi rudele noastre animalele, într-o formă potenţială; magia şi fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoaşterile acelea subtile şi directe trebuiesc redobândite pe calea ştiinţei experimentale. Bătrânul mi-a deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a descântecelor, a vieţii intime a poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia orăşenilor.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”În inima ta se află o lumânare ce aşteaptă să fie aprinsă. În sufletul tău este un gol ce trebuie umplut. Îl simţi, nu-i aşa? Simţi despărţirea de iubitul tău. Invită-l să vină şi să umple acest gol, îmbrăţişează-i focul. Aminteşte-le celor ce spun altfel că iubirea vine doar atunci când vrea şi că dorinţa ce o simţi pentru ea nu se învaţă în nicio şcoală.” Rumi, ”Lumânarea din inima ta”
”Acest mag, în epoca regilor daci, practica, după o rânduială antică de la Memfis, grafia sacră a cunoaşterilor spirituale. Hieroglifele, cum ştiţi, cuprindeau un principiu de înţelegere universală a noţiunilor, înfrăţind pe iniţiaţi într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca şi limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”
”La întrebările mele, continuă profesorul privindu-ne sarcastic prin ochelarii lui de miop, a dat răspunsurile cele mai bune, punând în mişcare, fără să înţeleg cum, alcătuirile statornice ale lui Dumnezeu. Trebuie să vă spun (căci asta am găsit la sfârşitul drumului meu cotit), trebuie să vă spun că străbunii mei de la Burebista şi mai de demult stăteau, ca să zic aşa, c-o inimă nouă în faţa minunilor. De aceea înţelepţii de-atunci au comunicat cu Divinitatea altfel decât în civilizaţia dumneavoastră. Acolo unde dumneavoastră raţionaţi şi încercaţi a trece spre adevăr prin silogisme şi ipoteze, înţeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtăşire directă, o însuşire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Aspectele lumii şi fenomenele naturii magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veşnică. După aceeaşi metodă, subt simbol, adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziţie uscată se mişca în imagini; astfel, […]