”În lume ca pe-o minge ne-aruncă-un joc fatal. Ne azvârle-n dreapta, ‘n stânga – precum vrea jucătorul. Şi doar cel ce ne poartă mereu din val în val, El singur ştie sensul, el ştie adevărul.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
K
”Beau vin şi mi se spune de unul şi de altul: „Să nu mai bei, căci vinul duşman este de moarte Al lui Alah”. Atuncea – zic eu – pentru Prea-Naltul Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune. Şi după-atâta râvnă atât se poate spune: Că am venit ca apa şi-o sâ plecăm ca vântul…” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”În temple şi biserici, moschei şi mănăstiri Se-ascund cei ce au teamă de-a iadului urgie. Dar cel care cunoaşte divina măreţie Nu-şi răsădeşte-n suflet nici rugi nici tânguiri.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”În spatele cortinei din veac se află-ascunsă Adevărata faţă a vieţii şi a lumii. lar ţărna ni-i sălaşul. Dar şi-n imperiul humii Ne-aşteaptă altă taină, la fel de nepătrunsă.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăţi în toate Şi te amuză – aceste efecte minunate De a juca în lucruri. Căci Tu eşti şi actor În propria Ta piesă – şi eşti şi spectator.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Principiu-ascuns e-n taină. Plutim în neştiinţă. Căci dincolo de mine tot necuprinsu-i mut. De jos pân’ la maeştri aceeaşi neputinţă. Căci neputinţă-i totul ce-un sân a conceput.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
“I used to measure the skies, now I measure the shadows of Earth. Although my mind was sky-bound, the shadow of my body lies here. [Epitaph he composed for himself a few months before he died]” Johannes Kepler
”De inima-mi captivă, îndură-te, Părinte, Şi de-al meu suflet, cupă a lacrimii eterne. Îmi iartă paşii slobozi ce duc către taverne. Şi, iartă-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit Să aflu despre lume, demult am desluşit. Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări: „N-ai dezlegat nici una din marile-ntrebări.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Ai plămădit în mine un amalgam ciudat. Mii de-ntâmplări bizare în.sufletu-mi se-aţin. Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat, Mai bun decât atâta, cum pot eu să devin?” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Cel care prin ştiinţă ajunse pân’ la stele Fu refuzat de taina de dincolo de ele. Şi-acum stă ca şi bolta pe spate răstignit, Uimit în veci de aştri şi pururi ameţit.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie, Şi-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abţie. Nedumeriţi ne zbatem între porunci inverse. Cum poţi să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Cortina sorţii-i trasă şi nimeni n-a pătruns Destinul plin de taina ascunsă în culise. Am căutat o viaţă, dar n-am aflat răspuns. Intrârile enigmei rămân mereu închise.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Trăit-am ani o sută sub dulcea-Ţi bunătate Şi-aş mai trăi o sută făcând numai păcate. Ca să măsor la urmă, din două ce-i mai mare: Mânia Ta cumplită sau blânda-Ţi îndurare.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)