”Ode 1 & 3”
Scrise de Horațiu
Sic te diva potens Cypri,
sic fratres Helenae, lucida sidera,
ventorumque regat pater
obstrictis aliis praeter Iapyga,
navis, quae tibi creditum
debes Vergilium: finibus Atticis
reddas incolumem precor
et serves animae dimidium meae.
illi robur et aes triplex
circa pectus erat, qui fragilem truci
conmisit pelago ratem
primus, nec timuit praecipitem Africum
decertantem Aquilonibus
nec tristis Hyadas nec rabiem Noti,
quo non arbiter Hadriae
maior, tollere seu ponere volt freta.
quem mortis timuit gradum
qui siccis oculis monstra natantia,
qui vidit mare turbidum et
infamis scopulos Acroceraunia?
nequiquam deus abscidit
prudens oceano dissociabili
terras, si tamen inpiae
non tangenda rates transiliunt vada.
audax omnia perpeti
gens humana ruit per vetitum nefas,
audax Iapeti genus
ignem fraude mala gentibus intulit.
post ignem aetheria domo
subductum macies et nova febrium
terris incubuit cohors
semotique prius tarda necessitas
leti corripuit gradum.
expertus vacuum Daedalus aera
pinnis non homini datis;
perrupit Acheronta Herculeus labor.
nil mortalibus ardui est:
caelum ipsum petimus stultitia neque
per nostrum patimur scelus
iracunda Iovem ponere fulmina.
Date de la: genius.com
**********
Traducere aproximativă în limba română:
Fie ca zeița ce stăpânește Ciprul,
fie ca frații Elenei — acele astre strălucitoare —
și tatăl vânturilor să te călăuzească,
înlănțuind toate celelalte vânturi, în afară de Iapyx,
o, corabie, căreia i-a fost încredințat Virgiliu;
te rog, adu-l înapoi teafăr și nevătămat
la țărmurile Atticei
și ocrotește jumătatea propriului meu suflet.
Stejar și un triplu strat de bronz
îmbrăcau pieptul celui dintâi
ce și-a încredințat pluta fragilă adâncurilor sălbatice,
celui ce nu s-a temut de năvalnicul Africus
luptându-se cu Aquilo,
nici de sumbrele Hiade, nici de furia Sudului —
vânt mai puternic decât oricare altul
ce stăpânește Adriatica, fie că vrea să stârnească valurile, fie să le potolească.
De ce fel de moarte se temea oare
cel ce privea cu ochi uscați monștrii marini,
cel ce vedea marea învolburată și
stâncile temute ale Acrocerauniei?
În zadar a despărțit zeul cel înțelept
ținuturile prin oceanul ce le separă,
dacă totuși corăbii nelegiuite
traversează ape menite să rămână neatinse.
Îndrăznind să înfrunte orice,
neamul omenesc se avântă spre păcate oprite;
cu îndrăzneală, neamul lui Iapetus
a adus focul neamurilor printr-o viclenie blestemată.
După ce focul a fost furat din lăcașul ceresc,
boli mistuitoare și o nouă oaste de febre
s-au abătut asupra pământului,
iar pasul lent al morții — odinioară îndepărtat —
și-a grăbit mersul.
Daedalus s-a avântat în văzduhul gol
pe aripi ce nu fuseseră date omului;
munca herculeană a străpuns Acheronul.
Nimic nu e prea greu pentru muritori:
în nebunia noastră, tindem spre cerul însuși
și nu-l lăsăm pe Jupiter,
din pricina răutății noastre,
să-și lase deoparte fulgerele mânioase.