”Vă rog să vă gândiţi bine şi să vă amintiţi propria dumneavoastră viaţă; este adevărat că aţi fost atenţi în momentele decisive? Eu unul, nu. Dimpotrivă, cu cât ceasul era mai primejdios, cu cât realitatea era mai hâdă – cu atât visul intervenea mai hotărât şi filmul meu mental înlocuia prezentul concret. Îmi amintesc că am rătăcit odată, împreună cu şase tineri, aproape patruzeci de ore pe Marea Neagră, în furtună, pe o barcă al cărei catarg fusese rupt, ale cărei vâsle erau ineficace. Ei bine, toţi acei tineri, dar absolut toţi, au visat încontinuu; unul se închipuia acasă, pe o bancă în grădină; altul era la Paris, şi citea cu voluptate un autor favorit, altul era ca iubita lui, altul cu prietenul lui, ş.a.m.d. Am verificat aceasta de sute de ori; nu suntem niciodată atenţi la viaţa din jurul nostru; visăm încontinuu, şi paralel cu filmul concret al vieţii, filmăm un alt univers, al nostru, pe care suntem stăpâni. Nu mai vorbesc de evenimentele care ne angajează viaţa sau sufletul, de o întâmplare primejdioasă sau altceva.”

Mircea Eliade, ”Oceanografie”