E – Wallflowers

E

oct. 252026

”Este un lucru eroic, şi care cere o educaţie pe care nu avem unde s-o învăţăm, să rămâi în prezent, să nu ai o continuitate cu trecutul nicio legătură abstractă, proiectată în timp, cu viitorul. Este un lucru foarte greu să consumi timpul; majoritatea oamenilor îl evită, ies din el, fie că evocă trecutul, fie că se gândesc la viitor, fie că creează timpul lor personal, filmul lor interior. În acest sens se poate spune că viaţa e un vis; în sensul că nu trăim niciodată în prezent, în actualitate concretă.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Eco, Umberto

oct. 252026

”Mi-a arătat bustul delicat al Sfintei Fecioare ţinut sus şi strîns într-un pieptar legat la mijloc cu nişte lănţişoare cu care se jucau mâinile Pruncului. Vezi? Pulchra enim sunt ubera quae paululum supereminent et tument modice, nec fluitantia licenter, sed leniter restricta, repressa sed non depressa… Ce simţi în faţa unei atît de dulci viziuni? Eu am roşit peste măsură, simţindu-mă tulburat ca de un foc dinlăuntrul meu. Ubertino trebuie să fi presupus sau poate că a văzut învăpăierea obrajilor mei, pentru că a adăugat numaidecît: – Dar trebuie să înveţi a deosebi focul dragostei supra¬omeneşti de râvnirea simţurilor. E greu şi pentru sfinţi. – Şi cum poţi cunoaşte dragostea cea bună? l-am întrebat tremurînd. – Ce e dragostea? Nu există nimic pe lume, nici om, nici diavol şi nici alt lucru pe care eu să nu-l socotesc atît de suspect ca dragostea, întrucît aceasta pătrunde în suflet mai mult […]

Eco, Umberto

sept. 252026

”- Dar cum aţi reuşit, am spus cu admiraţie, să lămuriţi misterul bibliotecii privind-o de afară, şi nu i-aţi dat de rost când eraţi înăuntru? – Aşa cunoaşte Dumnezeu lumea, pentru că a conceput-o în capul Lui, ca din afară, înainte de a crea-o, în timp ce noi nu-i cunoaştem regula pentru că trăim în ea şi o găsim gata făcută. – Aşa se pot cunoaşte lucrurile privindu-le din afară. – Lucrurile făcute de mâna omului, pentru că refacem în mintea noastră etapele maestrului artist. Nu lucrurile din natură, pentru că nu sunt opera minţii noastre. – Dar pentru bibliotecă ne ajunge, adevărat? – Da, a spus Guglielmo, dar numai pentru bibliotecă. Acum să ne ducem să ne odihnim.” Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

Eliade, Mircea

sept. 252026

”Vă rog să vă gândiţi bine şi să vă amintiţi propria dumneavoastră viaţă; este adevărat că aţi fost atenţi în momentele decisive? Eu unul, nu. Dimpotrivă, cu cât ceasul era mai primejdios, cu cât realitatea era mai hâdă – cu atât visul intervenea mai hotărât şi filmul meu mental înlocuia prezentul concret. Îmi amintesc că am rătăcit odată, împreună cu şase tineri, aproape patruzeci de ore pe Marea Neagră, în furtună, pe o barcă al cărei catarg fusese rupt, ale cărei vâsle erau ineficace. Ei bine, toţi acei tineri, dar absolut toţi, au visat încontinuu; unul se închipuia acasă, pe o bancă în grădină; altul era la Paris, şi citea cu voluptate un autor favorit, altul era ca iubita lui, altul cu prietenul lui, ş.a.m.d. Am verificat aceasta de sute de ori; nu suntem niciodată atenţi la viaţa din jurul nostru; visăm încontinuu, şi paralel cu filmul concret al vieţii, […]

Eminescu, Mihai

aug. 252026

”Poți oare ghici simțirea cu care am scris, înger? …O nu! În viața ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce-mi nimicește inima. O nimicește! Închipuiește-ți că dintr-un om cu simțire, dintr-o ființă aievea n-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare. Tu nu cunoști asemenea oameni. Ei nu pot aparținea cercurilor în care te miști tu. Ei sunt jos. Când o inimă pierdută-n mizerie, în apăsare, în neputință de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemenea inimă și-ar ridica aspirațiunile până la tine, și le-ar ridica fără voință, luptând spre a le năduși, neputând să le reziste, ce-ar simți un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire muncește. Martir este numele […]

Eco, Umberto

aug. 222026

”Şi atunci vezi că uneori, Pentru a mina falsa autoritate a unei idei absurde care repugnă raţiunii, şi râsul poate să fie un instrument potrivit. Adesea râsul slujeşte şi pentru a-i face de ruşine pe cei răi şi a le scoate la iveală sminteala. Se povesteşte de Sfântul Maurus că păgânii l-au băgat în apă clocotită şi el s-a plîns că baia era prea rece; guvernatorul păgîn a băgat ca smintitul mâna în apă ca să controleze şi s-a opărit. Frumoasă faptă a acelui sfânt martir care i-a ridiculizat pe duşmanii credinţei.” Umberto Eco, ”Numele Trandafirului”

Eliade, Mircea

aug. 172026

”Filmele sunt nişte vise miraculoase, la care putem participa şi noi; sunt viziunile unor titani, unor oameni mai liberi decât noi. Cred că atunci când se va înţelege bine analogia dintre film şi însăşi condiţia vieţii noastre sufleteşti – vom înţelege mai mult şi esenţa omului şi covârşitorul rol al visului. Într-adevăr, ceea ce mă minunează şi ceea ce nu puteam înţelege prin vechile teorii psihologice – este faptul că foarte puţini oameni sunt atenţi la ceasul care îl trăiesc, foarte puţini oameni sunt prezenţi în timpul concret. Ni se spunea că omul a „progresat” şi facultăţile lui mentale au „evoluat” – prin atenţie la mediul înconjurător. Vă rog să vă gândiţi bine şi să vă amintiţi propria dumneavoastră viaţă; este adevărat că aţi fost atenţi în momentele decisive? Eu unul, nu. Dimpotrivă, cu cât ceasul era mai primejdios, cu cât realitatea era mai hâdă – cu atât visul intervenea […]

Eliade, Mircea

iul. 242026

”Gândiţi-vă, însă, la viaţa pe care o duc contemporanii noştri. Când îşi pierd ei, cu adevărat, timpul? Au întotdeauna o distracţie la îndemână, iar când asta le lipseşte, au somnul. Niciodată nu rămân singuri. Au întotdeauna narcotice – după cum în timpul liber au ceasornice. Nu vă miră aderenţa aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgeţile ceasornicului? Demult doresc să mă informez undeva despre felul cum îşi dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aş vrea să ştiu, de pildă, dacă şi ei cunoşteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârşire moderne) ale aşteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicaţia limbilor de oţel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung şi bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârşire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?” Mircea Eliade, […]

Eliade, Mircea

iun. 102026

”Ori, simbolul mi se pare un obiect esenţial inteligenţei; cred că judecăţile simbolice, ca şi intuiţiile simbolice, nu pot lipsi dintr-o inteligenţă care se vrea validă şi completă. Simbolul este indispensabil unei viziuni libere şi personale asupra existenţei – şi lacuna aceasta în gândirea oricărui modern îmi dă mult de bănuit. Dar nu e numai atât. Luaţi problema ontologică sau antropologică, şi vedeţi cât de fără sens a ajuns ea în mintea contemporanilor, chiar a profesorilor de filosofie. A înţelege sensul existenţei este, astăzi, pentru un modern, un lucru extrem de rar. A înţelege omul sau destinul este şi mai rar. Toate acestea te fac să te întrebi dacă nu oare inteligenţa a funcţionat prea multă vreme în gol, pe obiecte străine sau pe mai puţine obiecte decât era absolut indispensabil. Majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit se fereau să accepte toate întrebările care li se puneau.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Mihai Eminescu – ”Și era ploaie cu senin”

Mihai Eminescu – ”Și era ploaie cu senin” Eminescu, Mihai

apr. 052026

”Și era ploaie cu senin Senin cu ploaie, Salcâmii ramurile-nchin Și le îndoaie. Acuma toți ei înfloresc De primăvară Și-un dulce miros răspândesc În dalba sară. Un mândru soare scânteind Pe bolta-albastră El bate ploaia șiroind Pe-a ta fereastră. Și-n haină albă tu apari Cu pasuri line Și numai ochii tăi cei mari Privesc la mine. Atât de dulce și de plin, Cu-așa văpaie, Ah, era ploaie cu senin Senin cu ploaie.” Mihai Eminescu, ”Și era ploaie cu senin”

Eliade, Mircea

feb. 232026

”Chesterton spune undeva că atunci când eşti grăbit, apuci calea cea mai lungă. Nu ştiu dacă vorba asta e adevărată întocmai. Dar sunt sigur că atunci când eşti grăbit, apuci calea cea mai primejdioasă, cea mai dramatică.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Eliade, Mircea

feb. 162026

”Şi acum, ca să ne reîntoarcem de unde am plecat: marile înţelegeri şi marile suferinţe se experimentează în împrejurări monotone. Aş vrea să întâlnesc pe acel om care a înţeles experimental caducitatea şi evanescenţa lumii noastre pământeşti, contemplând Vezuviul. Nu, domnilor, se minte în faţa Vezuviului, ca şi în faţa piramidelor, sau a fiordurilor, sau a oceanului. Oamenii nu văd nimic din tot ce e solemn şi senin în aceste fenomene, nu văd nici moartea, nici florile; văd vapoare, gesturi şi recitări de versuri. De aceea oamenii cu bun simţ evită împrejurările care îi depăşesc; nu pentru că li se par ridicole (trebuie să te cheme Anatole France, ca să ţi se pară ridicolă solemnitatea sfinţirii unui steag, de pildă) – ci pentru că îşi dau seama că vor reacţiona penibil, vor fi mici, mineralizaţi, narcotizaţi.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Eliade, Mircea

ian. 302026

”Acum câţiva ani, am trăit o bucată bună de timp în preajma unui om mare. Era într-adevăr un om mare; matur, creator, original, glorios. Se vorbea despre el în trei continente. Opera lui ştiinţifică era pe deplin acceptată şi premiată pretutindeni. Aproape că nu mai întâmpina acea rezistenţă sau controversă care caracterizează un om viu. Şi acest om mare primea zilnic scrisori sau intervenţii, din toate părţile lumii, pe care el le citea cu multă plăcere. Un singur lucru îl umilea; se vorbea acolo, întotdeauna, de „timpul răpit”, de „bunătatea” la care face apel petiţionarul, şi altele. Ori, acest om mare şi celebru, îşi pierdea o bună bucată din zi citind romane poliţiste, moţăind pe fotoliu, sau ciorovăindu-se cu nevastă-sa. Am asistat odată la o scenă impresionantă. O americancă, în trecere prin localitate, a vrut să-l vadă şi să-i vorbească. Eram de faţă. Buna femeie a stat numai vreo zece […]

Eco, Umberto

ian. 202026

”Dar chiar şi aceste fiare dezgustătoare cântă pe feluritele lor limbi laude întru slava Creatorului şi a înţelepciunii sale, ca şi câinele, boul, oaia, mielul şi linxul. Cât de mare este, mi-am spus atunci, repetînd cuvintele lui Vincenzo Belovacense, cea mai neînsemnată frumuseţe a acestei lumi, şi cât de plăcută este pentru ochiul raţiunii privirea atentă nu numai a ordinii, şi a numerelor, şi a modurilor cum sunt alcătuite lucrurile, atât de plăcut orânduite pretutindeni în univers, dar şi scurgerea vremurilor care se deapănă fără încetare de-a lungul unor înşiruiri şi căderi, însemnate de moarte a tot ce se naşte. Mărturisesc, aşa păcătos cum sunt, cu sufletul meu mărunt încă prizonier cărnii, că am fost tulburat de o dulce pornire spre creator şi ordinea acestei lumi şi am admirat cu o fericită veneraţie măreţia şi trăinicia creaţiunii.” Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

Eco, Umberto

ian. 152026

”- Ce minune, spunea Nicola, mai departe. Şi ai să vezi că mulţi au să vorbească de vrăjitorie şi despre amestecul necuratului… – într-adevăr, aici poţi vorbi pe drept cuvânt de magie, a încuviinţat Guglielmo. Numai că sunt două forme de magii. Există o magie care este lucrarea diavolului şi care urmăreşta prăbuşirea omului prin acţiuni despre care nu este îngăduit să vorbim. Dar există şi o magie care este lucrare a lui Dumnezeu, acolo unde ştiinţa Domnului iese la iveală prin ştiinţa omului, care slujeşte să transforme natura, şi care are unul dintre scopuri acela de a prelungi însăşi viaţa omului. Şi aceasta este magie sfântă, căreia înţelepţii ar trebui întotdeauna să-şi închine viaţa, nu numai pentru a descopen lucruri noi, ci pentru a descoperi atâtea secrete ale naturii, pe care înţelepciunea divină le împărtăşise evreilor, grecilor și atâtor popoare antice, şi azi chiar şi necredincioşilor (şi nu mai […]

Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?