E – Wallflowers

E

aug. 252026

”Poți oare ghici simțirea cu care am scris, înger? …O nu! În viața ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce-mi nimicește inima. O nimicește! Închipuiește-ți că dintr-un om cu simțire, dintr-o ființă aievea n-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare. Tu nu cunoști asemenea oameni. Ei nu pot aparținea cercurilor în care te miști tu. Ei sunt jos. Când o inimă pierdută-n mizerie, în apăsare, în neputință de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemenea inimă și-ar ridica aspirațiunile până la tine, și le-ar ridica fără voință, luptând spre a le năduși, neputând să le reziste, ce-ar simți un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire muncește. Martir este numele […]

Eco, Umberto

aug. 222026

”Şi atunci vezi că uneori, Pentru a mina falsa autoritate a unei idei absurde care repugnă raţiunii, şi râsul poate să fie un instrument potrivit. Adesea râsul slujeşte şi pentru a-i face de ruşine pe cei răi şi a le scoate la iveală sminteala. Se povesteşte de Sfântul Maurus că păgânii l-au băgat în apă clocotită şi el s-a plîns că baia era prea rece; guvernatorul păgîn a băgat ca smintitul mâna în apă ca să controleze şi s-a opărit. Frumoasă faptă a acelui sfânt martir care i-a ridiculizat pe duşmanii credinţei.” Umberto Eco, ”Numele Trandafirului”

Eliade, Mircea

aug. 172026

”Filmele sunt nişte vise miraculoase, la care putem participa şi noi; sunt viziunile unor titani, unor oameni mai liberi decât noi. Cred că atunci când se va înţelege bine analogia dintre film şi însăşi condiţia vieţii noastre sufleteşti – vom înţelege mai mult şi esenţa omului şi covârşitorul rol al visului. Într-adevăr, ceea ce mă minunează şi ceea ce nu puteam înţelege prin vechile teorii psihologice – este faptul că foarte puţini oameni sunt atenţi la ceasul care îl trăiesc, foarte puţini oameni sunt prezenţi în timpul concret. Ni se spunea că omul a „progresat” şi facultăţile lui mentale au „evoluat” – prin atenţie la mediul înconjurător. Vă rog să vă gândiţi bine şi să vă amintiţi propria dumneavoastră viaţă; este adevărat că aţi fost atenţi în momentele decisive? Eu unul, nu. Dimpotrivă, cu cât ceasul era mai primejdios, cu cât realitatea era mai hâdă – cu atât visul intervenea […]

Eliade, Mircea

iul. 242026

”Gândiţi-vă, însă, la viaţa pe care o duc contemporanii noştri. Când îşi pierd ei, cu adevărat, timpul? Au întotdeauna o distracţie la îndemână, iar când asta le lipseşte, au somnul. Niciodată nu rămân singuri. Au întotdeauna narcotice – după cum în timpul liber au ceasornice. Nu vă miră aderenţa aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgeţile ceasornicului? Demult doresc să mă informez undeva despre felul cum îşi dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aş vrea să ştiu, de pildă, dacă şi ei cunoşteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârşire moderne) ale aşteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicaţia limbilor de oţel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung şi bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârşire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?” Mircea Eliade, […]

Eliade, Mircea

iun. 102026

”Ori, simbolul mi se pare un obiect esenţial inteligenţei; cred că judecăţile simbolice, ca şi intuiţiile simbolice, nu pot lipsi dintr-o inteligenţă care se vrea validă şi completă. Simbolul este indispensabil unei viziuni libere şi personale asupra existenţei – şi lacuna aceasta în gândirea oricărui modern îmi dă mult de bănuit. Dar nu e numai atât. Luaţi problema ontologică sau antropologică, şi vedeţi cât de fără sens a ajuns ea în mintea contemporanilor, chiar a profesorilor de filosofie. A înţelege sensul existenţei este, astăzi, pentru un modern, un lucru extrem de rar. A înţelege omul sau destinul este şi mai rar. Toate acestea te fac să te întrebi dacă nu oare inteligenţa a funcţionat prea multă vreme în gol, pe obiecte străine sau pe mai puţine obiecte decât era absolut indispensabil. Majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit se fereau să accepte toate întrebările care li se puneau.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Eliade, Mircea

feb. 232026

”Chesterton spune undeva că atunci când eşti grăbit, apuci calea cea mai lungă. Nu ştiu dacă vorba asta e adevărată întocmai. Dar sunt sigur că atunci când eşti grăbit, apuci calea cea mai primejdioasă, cea mai dramatică.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Eliade, Mircea

feb. 162026

”Şi acum, ca să ne reîntoarcem de unde am plecat: marile înţelegeri şi marile suferinţe se experimentează în împrejurări monotone. Aş vrea să întâlnesc pe acel om care a înţeles experimental caducitatea şi evanescenţa lumii noastre pământeşti, contemplând Vezuviul. Nu, domnilor, se minte în faţa Vezuviului, ca şi în faţa piramidelor, sau a fiordurilor, sau a oceanului. Oamenii nu văd nimic din tot ce e solemn şi senin în aceste fenomene, nu văd nici moartea, nici florile; văd vapoare, gesturi şi recitări de versuri. De aceea oamenii cu bun simţ evită împrejurările care îi depăşesc; nu pentru că li se par ridicole (trebuie să te cheme Anatole France, ca să ţi se pară ridicolă solemnitatea sfinţirii unui steag, de pildă) – ci pentru că îşi dau seama că vor reacţiona penibil, vor fi mici, mineralizaţi, narcotizaţi.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”

Eliade, Mircea

ian. 302026

”Acum câţiva ani, am trăit o bucată bună de timp în preajma unui om mare. Era într-adevăr un om mare; matur, creator, original, glorios. Se vorbea despre el în trei continente. Opera lui ştiinţifică era pe deplin acceptată şi premiată pretutindeni. Aproape că nu mai întâmpina acea rezistenţă sau controversă care caracterizează un om viu. Şi acest om mare primea zilnic scrisori sau intervenţii, din toate părţile lumii, pe care el le citea cu multă plăcere. Un singur lucru îl umilea; se vorbea acolo, întotdeauna, de „timpul răpit”, de „bunătatea” la care face apel petiţionarul, şi altele. Ori, acest om mare şi celebru, îşi pierdea o bună bucată din zi citind romane poliţiste, moţăind pe fotoliu, sau ciorovăindu-se cu nevastă-sa. Am asistat odată la o scenă impresionantă. O americancă, în trecere prin localitate, a vrut să-l vadă şi să-i vorbească. Eram de faţă. Buna femeie a stat numai vreo zece […]

Eco, Umberto

ian. 202026

”Dar chiar şi aceste fiare dezgustătoare cântă pe feluritele lor limbi laude întru slava Creatorului şi a înţelepciunii sale, ca şi câinele, boul, oaia, mielul şi linxul. Cât de mare este, mi-am spus atunci, repetînd cuvintele lui Vincenzo Belovacense, cea mai neînsemnată frumuseţe a acestei lumi, şi cât de plăcută este pentru ochiul raţiunii privirea atentă nu numai a ordinii, şi a numerelor, şi a modurilor cum sunt alcătuite lucrurile, atât de plăcut orânduite pretutindeni în univers, dar şi scurgerea vremurilor care se deapănă fără încetare de-a lungul unor înşiruiri şi căderi, însemnate de moarte a tot ce se naşte. Mărturisesc, aşa păcătos cum sunt, cu sufletul meu mărunt încă prizonier cărnii, că am fost tulburat de o dulce pornire spre creator şi ordinea acestei lumi şi am admirat cu o fericită veneraţie măreţia şi trăinicia creaţiunii.” Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

Eco, Umberto

ian. 152026

”- Ce minune, spunea Nicola, mai departe. Şi ai să vezi că mulţi au să vorbească de vrăjitorie şi despre amestecul necuratului… – într-adevăr, aici poţi vorbi pe drept cuvânt de magie, a încuviinţat Guglielmo. Numai că sunt două forme de magii. Există o magie care este lucrarea diavolului şi care urmăreşta prăbuşirea omului prin acţiuni despre care nu este îngăduit să vorbim. Dar există şi o magie care este lucrare a lui Dumnezeu, acolo unde ştiinţa Domnului iese la iveală prin ştiinţa omului, care slujeşte să transforme natura, şi care are unul dintre scopuri acela de a prelungi însăşi viaţa omului. Şi aceasta este magie sfântă, căreia înţelepţii ar trebui întotdeauna să-şi închine viaţa, nu numai pentru a descopen lucruri noi, ci pentru a descoperi atâtea secrete ale naturii, pe care înţelepciunea divină le împărtăşise evreilor, grecilor și atâtor popoare antice, şi azi chiar şi necredincioşilor (şi nu mai […]

Esenin, Serghei

dec. 282025

”Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veștejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvacnesti ca pân-acum, Inimă răcită prea devreme, S-o pornesc din nou la drum Stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacăra pornirii Și pierdutul prospețimii har Cu vioiul clocot al simțirii! În dorinți încep zgârcit să fiu, Te-am trăit sau te-am visat, doar, viață? Parcă pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineață. Toți suntem vremelnici pentru veci Rar ning fragii frunzele deșarte… Binecuvântat să fie, deci, Că trăiesc și că mă duc spre moarte.” Serghei Esenin

Eco, Umberto

dec. 282025

”- (…) Tot ceea ce ai auzit povestindu-se, tot ceea ce ai citit, îţi revine în minte, ca şi cum tu ai fi dus cu forţa nu spre cer, ci spre infern. Sub tortură spui nu numai ce vrea inchizitorul, dar şi ceea ce îţi închipui că poate să-i facă plăcere, pentru că se stabileşte o legătură (aceasta este într-adevăr diabolică) între tine şi el… Lucrurile acestea le ştiu, Ubertino, am făcut şi eu parte din grupul acela de oameni care cred că pot revela adevărul cu fierul ■ înroşit. Ei bine, să ştii, incandescenţa adevărului provine de | la alt foc. Sub tortură Bentivenga poate să-ţi fi spus minciunile cele mai absurde, pentru că nu mai vorbea el, ci: desfrîul lui, diavolul din sufletul lui. – Desfrîul? – Da, există un desfrîu al durerii, după cum există un desfrîu al adoraţiei şi chiar unul al umilinţei. Dacă le-a trebuit […]

Eco, Umberto

sept. 052025

”- (…) Pe baza unor înlănţuiri de cauze atît de simple, mintea mea poate să acţioneze cu încredere deplină în puterea sa. Dar cum pot eu complica legătura, închipuindu-mi că la împlinirea faptei tică¬loase a contribuit şi o altă intervenţie, de data asta nu ome¬nească, ci drăcească? Nu spun că nu este cu putinţă ca şi diavolul să-şi arate trecerea prin semne precise, cum a făcut şi Brunello, calul domniei tale. Dar de ce trebuie să caut aceste probe ? Nu este de ajuns să ştiu că vinovatul este omul acela, şi să-l dau pe seama braţului secular? în orice caz, pedeapsa lui va fi moartea, Dumnezeu să-l ierte. – Dar am auzit că într-un proces care a avut loc la Kilkenny acum trei ani, în care nişte persoane care au fost acuzate că au comis delicte neruşinate, domnia ta nu ai negat intervenţia diavolului, de îndată ce vinovaţii au […]

Eco, Umberto

aug. 182025

”Şi deci făceam rău că mă bucuram de un lucru bun într-o anumită privinţă, rău într-o alta, şi păcatul meu consta în încercarea de a împăca ceea ce îmi cerea sufletul raţional cu pofta firească. Acum ştiam că sufeream din pricina contrastului dintre apetitul exprimat intelectiv, în care ar fi trebuit să se manifeste imperiul voinţei, şi apetitul exprimat senzitiv, supus slăbiciunilor omeneşti. Deci actus appetiti sensitivi in quantum habent trasmutationen corporalem annexam, passiones dicuntur, non autem actus voluntatis. Şi actul meu apetitiv era într-adevăr întovărăşit de un tremur al între¬gului corp, de un impuls fizic spre strigăte şi agitaţie, îngerescul doctor spune că dorinţele aprinse nu sunt rele în sine, dacă sunt potolite de voinţa povăţuită de sufletul raţional. Dar sufletul meu raţional era în dimineaţa aceea amorţit de oboseala care ţinea în frâu apetitul irascibil, care se adresează binelui şi răului ca unor termeni de cucerit, şi nu […]

Eminescu, Mihai

oct. 262024

”De rupi o coardă de vioara, Ea geme, moare, tremurând. O altă coardă îi ia locul S-auzi vioara iar cântând. Dar când c-o lovitură slabă, În coarda inimii lovești, Ea geme atunci o viață-ntreagă Și nu mai poți s-o-nlocuiești.” Mihai Eminescu

Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?