”Căci ochii sânt fecioare închise în cămări Luminele li-s pline de frică, ruşinări; Bobiţe sânt de poamă ce port pe ele brumă, Cu gura mea le-aş şterge de bruma lor acuma.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
mart. 042023
E
mart. 032023
“Without us, the harvest would not ripen in the fields; without our millstones the corn would not turn to flour; nor the flour to bread by stirring and baking. Let us then cooperate with nature in its mineral as well as in its agricultural labours, and treasures will be opened to all. Alchemy, we shall see, takes its place in the same spiritual category: the Alchemist takes up and perfects the work of Nature, while at the same time working to ‘make’ himself.” Mircea Eliade, ”The Forge and the Crucible: The Origins and Structure of Alchemy”
mart. 012023
”Dorit şi umed ochiu-mi idolul şi-l priveşte, Pe tabla nălucirei adînci îl zugrăveşte. Şi acest chip preadulce din minte nu îl şterg, În somn el mă urmează, în mine-i dacă merg. Astfel mă asupreşte dormind sau fiind treaz Şi vecinic văd nainte-mi al tău frumos obraz. Om umbra mi-e alături de dorm sau de-s deştept, Mă supără oriunde şi-mi tremură în piept. Bătrân de-oi fi, în umbra irii-mi va veni, Cu dânsul în vedere-mi voi fi de voi muri.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
Nicu Alifantis – ”Kamadeva”
Alifantis, Nicu, Eminescu, Mihai
Comentariile sunt închise pentru Nicu Alifantis – ”Kamadeva”
feb. 282023
”Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, l-am chemat în somn pe Kama – Kamadeva, zeul indic. El veni, copilul mândru, Călărind pe-un papagal, Având zâmbetul fățarnic Pe-a lui buze de coral Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. Puse-o floare-atunci-n arcu-i, Mă lovi cu ea în piept, Și de-atunci în orice noapte Plâng pe patul meu deștept… Pyar do, pyar lo… (Dăruiește dragoste, primește dragoste…) Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Și-al iluziei deșerte. Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, l-am chemat în somn pe Kama – Kamadeva, zeul indic. Om Kama Pujitayei Namaha Om Kama Pujitayei Namaha (Să îl contemplăm pe Kama, Zeul Dragostei).” Versuri: Mihai Eminescu
feb. 282023
”BOGDAN Mamă, mamă! MARIA Aud, dragul mamei. BOGDAN Cum se cheamă apa ce curge pe-aici? E tare repede. MARIA Bistriţa, dragu mamei. BOGDAN Da’ ce cetate se vede acolo în lumina fulgerelor? MARIA Acolo? Cetatea craiului Graiur. Mare crai şi bogat, şi are o fetiţă mică, mică.. numai bună de tine. Cu dânsa am să te-nsor odată. BOGDAN Tare mi-i dragă, mămuţă! MARIA] D-apu-ai văzut-o? BOGDAN Ba n-am văzut-o. MARIA Apoi cum de ţi-i dragă? BOGDAN Bine, trebuie să vezi pe cineva ca să-ţi fie drag? MARIA Se-nţelege. BOGDAN Dacă spui că-i aşa de mică, mică, atuncea mi-i dragă fără s-o văd. Da’ cum o cheamă?” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
feb. 242023
”Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… Pot să mai re’nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniştit, pe mine Mie redă-mă!” Mihai Eminescu, ”Odă” (fragment)
feb. 192023
”Un înger, doamnă! zise el c-un fel de nemulţumire… Nu ştii că mie nu-mi plac îngerii, cu privirea lor lină şi cerească… Ei, cu toată fiinţa lor candidă, cu zăpada cea castă a feţei, a umerilor, a sânului lor, sunt o obsesiune a sufletului meu… Ea mi-ar muri şi sărmanul diavol ar rămânea singur pe pământ în pieliţa lui de sărbătoare… Apoi mă tem de un asemenea amor, mă tem cumplit… De voi fi rău, ea va fi blândă ca un miel… prin blestemele mele s-ar înmulţi rugăciunea ei tremurătoare, când aş fi numai venin, ea şi-ar săruta cruciuliţa ei de aur… Ah! aş fi nefericit cum n-am fost niciodată şi, ce e mai mult, m-aş înamora nebun, ea m-ar iubi asemenea… şi prin asta s-ar repeta o veche tragedie lumească… Doi oameni ce se iubesc făr-a se potrivi…” Mihai Eminescu, ”Avatarii faraonului Tlr”
feb. 192023
”S-a dus, zise el încet… O, aur… totuşi nu poţi orice. Părerea amorului doar… Amorul nu!. Să vedem amiciţia… Mâine oraşul va şti că sunt un cerşetor… Un cerşetor bătrân înamorat de chipul unui angel… A doua zi îi veniră o mulţime de scrisori… femeile-şi cereau înapoi biletele lor de amor… Amicii se scuzară că nu mai pot avea onoarea etc., etc… O istorie veche se desfăşură înaintea ochilor lui… Amicii-i deveneau inamici, linguşitorii-l batjocoreau… femeile-l găseau urât şi prost… Întunericul cuprinse sufletul lui… „Părere, părere… Gândeam a căpăta cu aur un lucru adevărat… o… recunoştinţă… o… iubire… Nimic, decât părerea acestora… Cerşetorul se va bucura c-am căzut… găseşte o satisfacere, o mângâiere pentru durerea lui văzând un om avut căzând alături cu el… Cei bogaţi se vor bucura că văd rivalul ce le cumpără plăcerile că le-a lăsat câmp liber… că femeile şi vinurile s-au ieftinit… pentru că nimeni […]
feb. 192023
”Cine sunt eu?” fu cea întâi cugetare ce-i veni în minte. Mintea lui era clară, închipuirile erau ca formele concrete, vii şi pline de viaţă… el avea o lume gata în capul lui, de a cărei izvoare nu-şi putea da socoteală… Se găsea cuminte… şi… memoria, memoria era ceea ce-i lipsea… El închise ochii, ca să rămâie în întuneric şi ca, ne’nfluenţat de lumea de dinafară, să cutreiere câmpul aducerii lui aminte… Era ca un orizont negru şi fără de sfârşit… nimic, nimic… numai prezent avea… trecut defel… sau unul atât de tenebros încât nu vedea nimic pe el… departe, departe… ca şi când într-o noapte neagră ca lumina din sticla cu cerneală… ai vedea undeva un foc arzând… Cer înnorat şi negru… pământul şi noaptea de nu-ţi poţi vedea mâna cu degetele răşchiete dinaintea ochilor… departe parecă vedea în noaptea plină* a sufletului lui o antică coroană de rege.” […]
feb. 162023
“pentru societățile moderne -lumea- înseamnă tot mai puțin Cosmos și tot mai multă Istorie” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”, vol. 2
feb. 152023
”Boierii mei; iertare vă cer acum la toţi … De-am vorbit rău cu gândul meu propriu despre voi, De-am jinduit vrodată norocul a cuiva, De n-am fost o-ntrupată cumpănă a dreptăţii, De am greşit cu mâna, cu inima, cu gândul… Iertaţi-mă cu toţii, căci am fost numai om, Mă descărcaţi de-a voastre învinuiri [cu toţii] Şi sarcina de rele faceţi-o mai uşoară, Să pot trece mai slobod prin vămile veciei.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
feb. 142023
“Încercați să nu vă gândiți la voi. Să vă transformați viața în potire în care să se adune altă viață, mai plină, mai umană. Când aveți de făcut un lucru, gândiți-vă la ceea ce trebuie făcut, nu la cine îl face. Ignorați cu furie fructul actelor voastre. Să nu vă intereseze dacă un lucru e apreciat, e recompensat, e premiat. Treceți peste el îndată ce l-ați făcut.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”
feb. 102023
“The more a consciousness is awakened, the more it transcends its own historicity…” Mircea Eliade, „Images and Symbols: Studies in Religious Symbolism”
feb. 042023
“Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: ― Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mâna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de […]
feb. 042023
”Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţe, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sânu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munţi rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vânt Din noaptea pădurii de iese: Aşa şi speranţa — c-un licur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-nc-o dată tremândul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Şi unde o vede s-avântă. La cel ce în carcere plânge amar Şi blestemă cerul şi soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcând să-i apară în negru talar A lumii parànimfă — moartea. Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân, Privirea de lacrime plină, Văzând cum geniile morţii se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin, Speranţa durerea i-alină. Căci vede surâsu-i de graţie plin Şi uită pericolul mare, L-apleacă mai […]