”Tu vrei să ştii de-un jurământ fierbinte îl poţi răscumpăra prin fapte bune, ca să te-mpaci cu cel de sus părinte.”
Aşa-ncepu madona cântu-a-l spune şi ca şi cel ce nu stă-n loc, ci iar înşiră gând, urmă cu-nţelepciune:
„Cel mai de preţ şi mai aproape dar de Dumnezeu şi sfânta-i bunătate, prin care el ne mirui cu har,
a fost şi e a vrerii libertate;
cu daru-acesta-n lume fu-nzestrat
doar omul fiindcă judecă şi poate.
De-aici va să pricepi învederat
ce sfânt e-un jurământ când consimţeşte
şi Dumnezeu la cele ce-ai jurat.
Când omul deci cu cerul se-nvoieşte, jertfită e comoara vrerii-n sine, dar jertfa tot prin ea se-nfăptuieşte.
Deci ce-ai putea să dai în schimb din tine? De-ai vrea s-ajuţi prin vrerea dăruită, ar însemna că faci prin furt un bine.
Ţi-e mintea-acum cu miezul lămurită ; dar ca să vezi că cerul nu v-apasă, şi vorba mea nu-i de-adevăr smintită,
va să mai stai încă puţin la masă , căci m-am deprins bucate grele a-ţi da şi hrana va s-o mistui când e grasă.
Deschide mintea să pătrundă-n ea câte-am să-ţi spun; căci nu se-ncheagă ştiinţa de nu reţii ce-ai înţeles cândva.
De două lucruri când jertfeşti voinţa va să ţii seamă: cel dintâi arată ce dai’ din tine;-al doilea, juruinţa.
Aceasta nu se şterge niciodată decât de-i împlinită: taina ei ţi-am desluşit-o adineauri toată.
De-aceea fu nevoie la evrei
de jurământ, chiar dacă jertfa dată,
pe câte ştii, o mai schimbau şi ei.
Cealaltă-n schimb, prin care-ai dat odată, de-o schimbi în miez, nu mânii Ziditorul, căci poate fi cu alta preschimbată.
Dar nimeni să nu-şi schimbe cu uşorul
şi după plac povara însuşită,
de nu-i deschis cu două chei zăvorul.
Şi afle toţi: schimbarea e smintită când ceea ce-ai lăsat nu se cuprinde ca patru-n şase-n jertfa-nlocuită.
Deci nici un lucru ce prin sine tinde
să tragă la cântar nu-l poţi schimba
cu altu-n loc ce-n cumpeni nu se prinde.
Nu vă jucaţi cu ce-aţi jurat a da:
fiţi credincioşi, nu orbi din zel prea mare,
precum Iepte cu darul lui cândva,
ce-n loc să zică: «Am greşit , iertare!» făcu mai rău ţinându-şi jurământul; sau ca şi grecul rege-n Argos, care
făcu să plângă-n lung şi-n lat pământul de mila Efigeniei preafrumoase, jertfită ca să-şi ţină legământul.
Nu vă grăbiţi cu juruinţi zeloase şi nu plutiţi ca pana-n vânt, căci zgura nu orice râu v-o spală de pe oase.
De-ajuns e-n lume a urma Scriptura şi Sfântul Scaun, ca Domnul să surâdă şi-n ceruri să vă mântuie făptura.
Iar de v-abate lăcomia hâdă,
voi oameni v-arătaţi, nu oi necoapte,
ca înde ei iudeii să vă râdă.
Nu faceţi ca şi mielul , ce de lapte se-nţarcă singur şi săltând zglobiu îşi face rău, făcându-şi voia-n fapte.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Paradisul”, Cântul V