“All human actions have one or more of these seven causes: chance, nature, compulsion, habit, reason, passion, and desire.”
Aristotle – ”Selected Works”
<>
”Am trăit atâta vreme doar din vise
Le-adunam în inimă și le vindeam
Le vindeam mereu pe o nimica toată
Dar în sinea mea ce mult mă bucuram
Când în schimbul unui vis primeam un zâmbet
Din acel surâs mai plămădeam un vis
Însă lumea s-a schimbat și pe-alte drumuri s-a grăbit
Sau poate numai eu am obosit un pic.
Refren
Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui
Plec cu gândul nu știu încă
În Apus sau în Orient
Tu iubită află astăzi c-ai fost ultimul client
Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui
Plec cu gândul nu știu încă
În Apus sau în Orient
Ai fost ultimul client.
Eu găseam adeseori într-o privire
Care se însenina când povestea
Bucuria de a merge mai departe
Și-alte vise altor inimi le vindeam
Le dădeam pe câte-o strângere de mână
Și visam să fac un om fericit
Însă lumea s-a schimbat
Și azi se vând numai pe bani și vise și iubiri și suflete și ani.
Refren
Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui
Plec cu gândul nu știu încă
În Apus sau în Orient
Tu iubită află astăzi c-ai fost ultimul client
Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui
Plec cu gândul nu știu încă
În Apus sau în Orient
Ai fost ultimul client.
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui”
”Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte.
Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus ?Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt ?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ți sufletul către perete
și lacrima către apus.”Lucian Blaga, ”Încheiere”
”Dacă îl laşi pe Dumnezeu
să ţeasă versul în poemul tău, oamenii îl vor citi la nesfârşit.”Rumi
Odată, un prefect avea de judecat furtul unor bijuterii. Hoții, știind că prefectul este foarte lacom, îi spuseră că vor să-i dăruiască lui comoara și-l roagă numai să fie binevoitor față de ei și să-i ierte.
Prefectul lăsă să se înțeleagă că-i ajută.
– Stăpâne, spuseră hoții înainte de plecare, comoara este ascunsă în această cutie roșie, care este fermecată. Omul care o va deschide trebuie să fie cinstit. Dacă însă nu este curat la suflet, atunci comoara poate să dispară într-o clipă.
Prefectul știa cum este el și cu o asemenea condiție nu îndrăznea să deschidă cutia și să vadă comoara.
Dar într-o zi nu mai rezistă, pregăti o masă la care invită pe slujbașii lui. După ce toți au închinat de trei ori și și-au golit paharele, prefectul scoase cutia roșie sculptată și spuse:
– În această cutie este ascunsă o comoară, dar o poate deschide numai un om drept, a cărui conștiință este absolut curată. Dacă un om cu conștiința pătată deschide cutia, comoara va dispărea imediat. Astăzi v-am invitat cu un scop: cel mai cinstit dintre voi să deschidă cutia.
Spunând acestea, prefectul se așeză. Trecu mult timp și toți se uitau unii la alții, neîndrăznind să vorbească și cu atât mai mult să se apropie de cutie. Prefectul se supără. Atunci unul dintre servitori, care le turna vin, spuse:
– Stăpâne, permiteți-mi să o deschid eu.
„Să permit unei slugi să deschidă cutia cu o asemenea comoară nu prea este potrivit„, se gândi prefectul, dar, cum nimeni nu îndrăznea, n-avu încotro și trebui să accepte.
Musafirii începură să se agite, se sculară de la locurile lor și înconjurară cutia. Vorbeau între ei și așteptau, lungindu-și gâturile. În sfârșit, servitorul deschise cutia și atunci se auzi țipătul prefectului. Cutia era goală.
”Comoara”, (povestire populară chineză repovestită de Olga Stratulat, ”Povești nemuritoare”, nr. 21, 1978, și nr. 46, 1999, Editura Ion Creangă, București)
<>
”Norii-s de argint și zboară departe
cerul e-nalt, tăiat în cleștar
noaptea-i o perdea și în fereastra mea
doar umbre care încet dispar.
când nu ești aici e camera goală,
e timpul leneș, mult prea lung
deloc nu mi-e somn,
Și-n loc să adorm
încerc cu gândul să te-ajung.
se-nseninează cerul departe,
ceața dispare ruptă în fâșii.
străzile-s pustii dacă tu nu vii,
degeaba-ncepe, începe o nouă zi.
refren:
nu te-ndepărta, nu mă mai lăsa
singur să te-aștept.
nu te răzgândi, nu mă ocoli,
nu mai fugi.
nu te-ndepărta, nu mă mai lăsa
singur să te-aștept.
nu te răzgândi, nu mă ocoli,
nu mai fugi.
și e liniștea iar
prea aproape de mine,
prea triste visele îmi sunt.
de ce nu ești aici
să-ți pot vorbi,
să îmi vorbești,
s-apropii cerul de pământ.
și e liniștea iar
prea aproape de mine
de ce n-auzi chemarea mea?
te strig mereu,
te strig în gând
și inima mea ca un ceas bătând.
se înseninează cerul departe.
ceața dispare ruptă în fâșii,
străzile-s pustii dacă tu, tu nu vii
degeaba începe, începe
o nouă zi.
refren x 4”
<>
”Norii-s de-argint și zboară departe,
Cerul e-nalt, tăiat în cleștar,
Noaptea-i o perdea
Și-n fereastra mea
Doar umbre care-ncet dispar..
Când nu ești aici mi-e camera goală,
E timpul leneș, mult prea lung..
Deloc nu mi-e somn
Și-n loc să adorm
Încerc cu gândul să te-ajung..
Se-nseninează cerul departe,
Ceața dispare, ruptă-n fâșii..
Străzile-s pustii dacă tu, tu nu vii,
Degeaba-ncepe, începe o nouă zi..
Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singură s-aștept,
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi..
Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singură s-aștept
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi..
Și e liniște iar, aproape de mine,
Prea triste visele? mi s? nt..
De ce nu ești aici, Să-mi poți vorbi
Să-ți pot vorbi
S-apropii cerul de pământ.
Și e liniște iar, aproape de mine,
De ce n-auzi chemarea mea?
Te strig mereu, te strig în gând
E inima mea ca un ceas bătând.
Se înseninează cerul departe,
Ceața dispare, ruptă în fâșii..
Străzile-s pustii dacă tu, tu nu vii,
Degeaba-ncepe, începe o nouă zi.
Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singură s-aștept
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi..
Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singură s-aștept
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi..
Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singură s-aștept
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi..
Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singură s-aștept
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi..”
“Real men don’t Lust but Love”
Samuel Asumadu-Sarkodie
”Iata ce dilemă am
Te rog ajută-mă să înţeleg: Iubirea ta e tămăduitoare Iubirea ta e o stăpână înţeleaptă Iubirea ta e luminoasă
Iubirea ta e delicată Şi blândă în esenţa ei. Aş îndura cu bucurie Toată această văpaie Toată această dorinţă Tot acest pârjol
Doar pentru iubirea ta.
Dar dacă iubirea ta
Este atât de plăcută Atunci de ce mă răneşte Atât de tare?”Jalal ad-Din Rumi, ”Am o dilemă”
“You can’t build a reputation on what you are going to do.”
Henry Ford
Acatist pentru cei ce-au iubit
„Pentru cei care-au dat
pe-o iubire un regat,
slavă lor, slavă!
pentru cei ce-au plătit
prețul maxim
pentru omul iubit,
slavă lor, slavă!
pentru cei ce-au ales
dintr-al verii cules
macul cel înroșit,
pentru cei ce-au iubit
și-au dat totul în schimb,
slavă lor!
poate nimb
n-au purtat,
lumea nu i-a aflat,
poate chiar au rămas
uneori fără glas,
dar au inima caldă,
dar au ochii curați
și au suflete-ntregi,
slavă lor, slavă, slavă,
ieri și mâine și azi
și în veci!”
”Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu, simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.”Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”
”Făţarnicul e ca un cărbune acoperit care pe neştiute te arde.”
(Proverb românesc)
”Te iubesc fără să ştiu cum, sau de când, sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie. Te iubesc pentru că nu ştiu altă cale. Visele nu se risipesc, dar nici nu zboară, dacă nu le dai aripi.”
Pablo Neruda