”Călugărul zen Bankei Ytaku obișnuia să strângă în jurul său discipoli din diferite părți ale Japoniei, veniți să mediteze împreună.
Într-una din aceste ocazii, unul dintre tineri a fost prins furând. Fapta i-a fost raportată îndată lui Bankei, cu recomandarea că hoțul să fie alungat. Bankei nu a reacționat în niciun fel, preferând să ignore întâmplarea.
Mai târziu, elevul a fost prins furând pentru a doua oară, dar maestrului nu a părut să-i pese nici de această dată. Nemulțumiți, ceilalți discipoli i-au adresat o petiție, prin care îi cereau să îl alunge pe hoț, pentru că altfel aveau să plece ei.
Bankei i-a chemat pe toți la el, inclusiv pe hoț, și le-a spus:
– Voi sunteți cu toții înțelepți. Poate că nici nu aveți nevoie de un maestru, din moment ce știți să distingeți binele de rău și nu comiteți niciodată vreo faptă greșită. În schimb, acest tânăr sărac nu știe nici măcar lucrurile elementare. Faptul că e aici arată însă că vrea să învețe. De aceea, nu îl voi alunga niciodată pe un om ce are nevoie cu adevărat de mine, ci prefer să vă văd pe voi plecând.
Impresionați de înțelepciunea maestrului, tinerii i-au dat dreptate. Iar hoțul a început să plângă, cuprins de remușcări, și de atunci nu a mai comis niciodată vreun furt.”(povestire Zen)
dec. 312023